Despre cat de in serios ne-am asumat rolurile, video-ul vorbeste de la sine, iar despre cum a fost gandita, filmata si editata seria ar fi foarte multe de povestit, voi incerca sa fiu cat mai scurt: am incercat sa pescuim cat mai simplu posibil, sa descriem cat mai real frumusetea pescuitului, dar si supliciile la care te supune, fara a cadea in capcana unor sfaturi super tehnice si a relatarii metodelor de campioni care umplu absolut orice revista si documentar de acum. Cu alte cuvinte, o relatare despre pescuitul ca libertate, aventura si bucurie, asa cum ar trebui sa fie, fara legatura cu cel de competitie. Pentru acest stil  poate in documentarul viitor.

Incercam sa prindem cat mai multe din speciile de peste de apa dulce de pe la noi, cate o sa reusim o sa vedeti si voi, dar suntem siguri ca va vom trezi amintiri placute si vom starni multe zambete. Vizionare placuta si asteptam comentariile voastre.

Episodul urmator “Halal Inceput” va fi difuzat saptamana viitoare.

PS.   Pentru cei ce vor sa stie cum ne-a venit ideea, cand a inceput, etc etc… recomand >>postul asta<< si, pentru a sti mai multe din perioada filmarilor, in ordine inversa posturile >>de aici<<.

Starring:  Vlad (Mage)   Imagine: Gabi (Noone)  Guest Star: burta lui Radu   Regia: Vlad&Gabi

Mai mult de atat, fiind primul episod, aratam cam cum o sa pescuim, adica in cel mai simplu mod posibil, mod pe care si-l permite majoritatea pescarilor. Pentru ca, dupa cum am mai zis, documentarul este gandit sa arate si sa te faca sa simti pescuitul ca aventura, relaxare si nu ca goana dupa recorduri. Asa ca, mamaliga facuta in ceaun, suporturi din rachita si cateodata chiar undite din lemn.

Vom incerca sa povestim aventura asa cum a fost, chiar daca asta presupune si filmare in afara locului de pescuit, la urma urmei tot pescuitul ne indeamna sa alergam sute de kilometrii in cautarea unui solz de peste. In episodul asta vedeti cum pescarul depinde de vreme, de apa si cat de greu poate sa fie uneori sa prinda orice fel de peste.

Vizionare placuta.

Dupa doua saptamani plecam din nou, de data asta pe soare, incercand sa gasim cleanul. Ajungem intr-o zona mai izolata, cu mal foarte abrupt si niste locuri numai bune. Dam dupa clean cu lingurita rotativa si vobler, agatand din intamplare bibani sau cleni mici, pana cand caldura ne doboara si alegem calea usoara. Prindem oblete si dam dupa clean la pestisor viu. Lasam unditele pe noapte si sper ca dimineata sa aduca marea captura sau macar un clean mai serios. Vin si primele raze ale soarelui, aburi pe apa, o caprioara curioasa si, in undita un…

Auzisem de lacul Gura Apelor ca de o minune a naturii, dar fiind crescuti in Bucovina, alta zona splendida, ne temeam sa nu fim dezamagiti. Am ajuns noaptea tarziu, asa ca pe drum nu am vazut nimic, dar odata cu venirea dimineatii privelistea ne-a lasat pur si simplu muti. Am fi vrut sa pescuim la pastrav mare pe lac, dar nu aveam barca cu noi, iar malul era prea abrupt pentru pescuitul pe jos. Lumea dadea la lanseta cu rama si pestisor, ceea ce in mod normal e interzis, pescuind ca la stationar. Sincer, sa pescuiesti dupa pastravul de munte asa, mi se parea un sacrilegiu asa ca am decis sa urcam pe un parau limpede si sa incercam acolo cu lingurita rotativa si musca.

Paraul era foarte clar, extrem de putin adanc, plin de bolovani, cu alte cuvinte o apa extrem de greu de pescuit, ceea ce nu facea incercarea decat si mai incantatoare. Am incercat kilometri intregi dupa pastrav, am ajuns sa il cautam si cu mana pe sub pietre , pana a venit seara. La lumina focului de tabara mi-am facut strategia pentru a doua zi, gandindu-ma la insectele si culorile pe care le vazusem. Dupa un mic dejun natural, cu tocanita de hribi, mamaliga si compot de zmeura am iesit pe apa decis sa prind pastravul de pe lista.

Pescuitul la musca artificiala, la fir scurt , cu mustele jucate pe suprafata apei, printre copaci si pietre, a fost incantator, iar pana la urma doi pastravi aurii s-au lasat convinsi de indarjirea noastra. Gura apelor este unul dintre putinele locuri care poate face un pescar turbat ca mine sa lase pecuitul pe planul secund si sa admire mai inainte de toate natura zonei.

Se asterne seara si broastele incep sa oracaie ca nebunele in timp ce noi alunecam la vale; cum atipeai cinci minute cum te trezeai cu picioarele in apa. Dupa trei perechi de sosete schimbate, am reusit sa gasesc o pozitie de ancorare. Cu degetul mare de la piciorul drept, am inlantuit un varf de stanca bine fixat in decor si asa am reusit sa nu mai alunec. NoOne a aplicat alta tactica, s-a infasurat in jurul unui ciuline falnic, singura forma de vegetatie de pe panta si asa a reusit si el sa stea teapan.

Partea proasta in ce ma privea era faptul ca nu trebuia sa misc degetul mare deloc, deci nu puteam sa ma invart, sa ma frichinesc asa cum imi place mie sa fac inainte sa adorm, plus ca soldul si coasta mea nu aveau nici un moment de respiro in lupta cu colturoasele pietre pe care ma asezasem.

Cum stam noi asa si incercam sa ne bucuram de comfort in balariile din jur incep sa se auda zgomote ciudate, din ce in ce mai des, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai aproape. Aprind super lampa mea de supraveghere si o atarn sus sa vedem ce carcalaci vin spre noi. Nimic.

NoOne intra in trepidatii, ca sigur sunt serpi si ne-au simtit caldura inimii si vin peste noi cum a vazut el in mai multe filme… in timp ce ii explic ca zgomotele nu sunt continue si lungi ca alunecarea anacondelor, simt ceva umed pe spate. Inghet, pentru o clipa, apoi imi dau seama ce e.

Sar in sus de doi metri, urland ca un descreierat, apelative de mama la adresa nenorocitilor de rozatori. Ca asta era. O armata de sobolani, atrasi de ce aveam noi de mancare se adunsera de prin hectarele de stuf si ne inconjurasera, iar cel mai viteji dintre ei imi intrase mie la spate sa se incalzeasca.

Eu am intrat in modul uragan cu o tigaie sanatoasa in mana, izbind in dreapta si in stanga la lumina neonica a lampii, imprastiind teroare prin hoardele de sobolani, in timp ce NoOne imi tinea isonul si arunca cu pietre ( ca din astea era plin ) inspre sobolani sau spre capul meu, la cat era saracul de ingrozit.

In timp ce ma feream ca in Matrix de proiectilele lui NoOne si atingeam cate un sobolan cu teflonul tigaii de il parasutam in clar de luna, prind cu coada ochiului miscarea plutei cu cap fosforescent. O miscare lina, profunda, imposibila pentru albitura ( pesti mici ) sau caracuda. Era clar lin.

Scutur tare din cap si scap de sobolanul care se agatase de urechea mea stanga si sar spre undita, urland la Gabi, “Linul baaaaaaaaa Linul”.

O termina si asta cu pietrele si se repede spre camera. Intep cu siguranta si simt o greutate maricica la capatul liniei. Dupa o lupta de vreo 5 minte, urmarita cu sufletul la gura si de armata sobolanilor aliniata randuri , randuri, am reusit sa scot ditamai negrotenia de 5 kilograme din apa – o ciubota.

Deja imbatranisem cu un an.

In episodul asta ne-am luat inima in dintii si ne-am intors acolo unde filmasem prima partida ( episodul 2) sa vedem si noi ce a mai ramas din acele locuri. Ce am gasit ne-a confirmat ca daca mai intarziam o zi si nu ieseam la timp, va povesteam despre peripetiile noastre din albul norisorilor respectiv cazanele iadului, dupa sufletul fiecaruia…

Odata ajunsi am simtit ca pestele e flamand si am nadit cu vreo doua tone de mancare, ceea ce nu puteti vedea pentru ca doua casete din prima zi lipsesc, noroc ca inceputul era prins pe un alt final de caseta. Pestele a curs rauri si datorita bufetului de porumb, grau, mamaliga, nada speciala de fund, boilesuri de casa, ficat si cate alte delicatese. Din pacate au venit mii si mii de pesti cat palma, dar chiar si asa ne-am bucurat sa bifam cosacul si platica de pe lista, pescuind dupa ele simplu, cu o lansetuta elastica si la rama rosie.

Marea noastra problema au fost tantarii; fiind insa foarte obositi nu am fost inspirati sa facem cateva cadre special pentru asta sa vedeti cat de flamande erau miliardele de tantari ce se adunasera in tabara noastra. Explicatia era simpla si consta in baltile cu apa calda de pe langa copacii malului, lasate in urma de viituri, care erau pur si simplu fabrici de sugatori. Seara si dimineata un minut de stat nemiscat putea insemna 20.458 de muscaturi.

Gabi saracul s-a dus in tufisuri exact in perioada respectiva dand curs unei necesitati naturale. Nu a mai putut sta in fund 4 zile si 6 ore…

Pana la urma ce sa zic, apa mare si doldora de peste flamand, nisip fierbinte, certuri cu pescarul din Gabi… aventura ca intotdeauna.

Fac bataturi de la lanseuri si aruncat peste in apa, mai se rupe cate o undita, mai ne mananca vreun milion de tantari, ce mai, viata de viata. Folosim monturi simple, cu arc ingropat in mamaliga tare pentru a rezista cat mai mult atacurilor pestelui mic, iar pe carlig punem porumb tare, fiert in apa cu miere si grau apetisant. Cu toate astea crapul se lasa asteptat, trimitandu-si gloata de bebei pe capul nostru.

Pescuim un pic dupa mijlocul apei acolo unde am facut covorul de nada. La un moment dat trecem pe salau si dupa ce fac o partida de twister, pe care Gabi nu a putut-o filma din cauza riscului prea mare de a pica in apa si a da ortu popii inca de tanar, incerc sa repet capturarea dintosului cu scule total aiurea, adica un bat de rachita, o montura simpla si un oblete momeala abia scos din rau.

Dupa cateva zile de pescuit pe caldura, nadit intensiv cu toate nadele posibile de rau, prins miliarde de pesti mici, ne prinde si o ploaie care inmoaie rapid stratul de aluviuni adunat in zona dupa trecerea viiturii, fapt ce ne grabeste si complica iesirea.

PS. Motivul pentru care nu exista secvente din episodul urmator este ca am terminat filmarile scoase pe suport digital si acum trecem la extragerea restului de casete, deci inca nu stim ce e filmat acolo, desi banuim .

Fir intins!

Incepem cautand o momeala excelenta pentru apele de munte, carabetele (scorobete, corobete), larva insectei Phryganea Grandis (burlau,frigana) care se ascunde in paraiele repezi construindu-si propria casuta. Dupa ce strangem cativa carabeti pornim pe raul Moldova in zona Molidului dupa boiste si mreana vanata. Pe primul il prindem rapid, frumos colorat de nunta, apoi ne incurcam cu o gramada de clenuti cat degetul, ceva albitura care acum cativa ani nici nu exista pe acolo, iar mreana vanata intarzaie sa apara.

Mergem kilometru dupa kilometru, incercand rabdatori in fiecare cot si loc mai atrgator al raului pana gasim un mal surpat, cu o aglomerare de lespezi si craci in apa, unde nu se poate sa nu stea mreana vanata, sora mai mica si mai negricioasa a mrenei obisnuite.

Dupa partida de munte sarim pe o balta inspida unde dam la pluta fina cu nada de atractie imediata, incercand sa pacalim niste carasi. Prindem niste lesinati de juma de palma de ni se taie rapid cheful, aruncam in ochii telespectatorilor un juvelnic cu carasi salbatici, mai aratosi, prinsi cu lanseta pe fund, iar apoi pornim in urmarirea ghibortului, unul din pestii cu cea mai rea reputatie din apele noastre .

Fir intins!