Somesul, marmotele ucigase si lacul fermecat
Dupa cum spuneam aici, atipisem si ma pregateam sa cad adanc in mrejele unui somn linistitor si incarcator de baterii pe zero, cand, din toate partile, au inceput sa se auda niste sunete monstruoase, care culmea, deveneau din ce in ce mai puternice.
Urlete prelungi, sfasietoare, de zombie in transformare, umpleau aerul din jur si ricosau din lemnul plopilor capatand ecouri stranii. Pe langa asta fosnetul tufisurilor crestea si crestea de parca o turma de elefanti dadea navala peste cort. In scurt timp un zgomot mai putin infiorator a inceput sa acopere simfonia infricosatoare, un clantanit ritmic din dinti, foarte aproape de mine, de fapt foarte aproape de gura mea.
Urletele se strangeau ca un lat de spanzuratoare in jurul cortului, asa ca, inarmat cu o lampa lunga si robusta am deschis tremurand usa cortului si m-am repezit in bezna, decis sa imi apar teritoriu ca un mascul feroce ce ma aflu. Ies, fara sa aprind lumina si ma uit in jur; vad prin penumbra un tufis miscandu-se usor si aprind repede lampa sperand sa sperii ostirea de zombi.
Cum a sfasiat lumina orbitoare noaptea, cum o animala de fluture cam cat capul meu de mare a sarit pe mine, de fapt pe lampa, de am inceput sa tip deloc barbateste, dar in acelasi timp am executat croseu de stanga, upercut, mayageri, triunghiu mortii, flip mortal si alte miscari ninja; cumva am nimerit atacatorul si l-am facut KO pe patul de frunze moarte.
Nu am avut timp sa savurez victoria ca boschetul din spatele meu a prins viata, fosnind ingozitor. M-am intors cu ochii iesiti din orbite, strigand tare, gros de data asta:
- Te rup, te mananc ma, te fac bucati!!!
Asta in timp ce plonjam pe spate in cort, tragand repede fermoarul usii si stingand lampa. Imi ajunsese o batalie castigata, nu mai voiam sa fac si alte victime… dupa vreo ora de ragete, scrasnituri, fosnituri de punga s-a lasat linistea, am adormit.
A doua zi dimineata am vazut dezastrul din jurul cortului, orice fusese lasat afara era desfacut, rupt, mancat sau lipsea cu desavarsire fiind pastrat ca amintire de monstrii noptii.
Am mai suferit o zi de caldura, zi in care am dat la lingurita si printre clenii si avatii pacaliti, am prins o oribilitudine de peste pe care inca ma chinui sa o identific si habar nu am ce e; nu stiu cum a ajuns atat de urat, atat de maro, atat de dintat in fata si cu ochii atat de iesiti din cap incat functioneaza ca niste periscoape, tot ce stiu eu ca nu am vazut si nu am auzit de asa o pocitanie niciodata.
Pentru noaptea a doua mi-am pregatit mult mai bine apararea. Fiind intr-o padurice de plopi, plina cu frunze uscate pe jos, era dificila alegerea unui foc in gura cortului; am testat conmbustibilitatea frunzelor si nu ardeau ca fulgerul, deci as fi avut timp sa le sting. Am curatat un cerc de vreun metru, pana la pamantul gol, am adus un recipient sanatos de apa, aaaa stati ca nu v-am zis de aroma mortala.
Venisem la pescuit cu vreo 10 kilograme de gunoi de grajd, introdus intr-un recipient de plastic alb, perfect sigilat. Urma sa arunc gunoiul in apa pentru a atrage toata populatia subacvatica la ospat de rame proaspete. Total derutat de caldura uitasem de magnificul plan si lasasem pachetul la soare timp de 2 zile, pana cand un miros teribil, imi imaghinez ca acelasi miros ar emana de la o relocare a unui cimitir, a inceput sa bata spre cort.
Pur si simplu mirosul trecea prin plastic, atat era de puternic. Cum nu puteam lasa plasticul acolo, pe malul apei, am decis sa arunc gunoiul si sa spal recipientul pentru a-l putea introduce inapoi in masina. Am coborat pe malul apei, alb la fata gandindu-ma la ce va urma si am scos capacul.
In clipa aceea Somesul a stat in loc, mai avea putin si incepea sa curga invers. Pasarile care planau deasupra oglinzii raului si-au pierdut brusc penele. Plopii au inceput sa tremure violent, dubland covorul de frunze vestejite. Pestii au inceput sa migreze spre Africa. Pietrele au inceput sa dea apa. Soarele a devenit verde.
Eu insa ramasesem destul de constient cat sa ma minunez de toate astea… pana la urma am reusit sa arunc gunoiul, dar cum apa nu vroia sa mai curga, nenorocirea nu se departa de locul meu de pescuit iar mirosul la fel. Noroc cu proprietatile magice de dizolvare…
Sa ne intoarcem la pregatirea focului. Spuneam ca am adus apa, am taiat niste lemn de corn, tare ca naiba, in bucati mici sa nu se extinda flacara prea tare si l-am aprins. Am stat noaptea langa foc, cu un par viguros in mana, stingand din cand in cand frunzele care prindeau scantei si tinand monstrii la distanta.
Printre fosnetele infioratoare si urletele lugubre mi-am dat seama ca atacatorii nu pot fi decat marmote si nu de oricare ci ucigase… era singurul animal pe care nu l-as fi putut identifica dupa sonor, plus ca in ziua aceea gasisem bucati de staniol pe potecile din padurice, ori, toata lumea stie, marmotele invelesc staniolul cat e ziua de lunga.
Dupa ce am traversat cu bine si noaptea asta am decis sa schimb locul, convins ca tactica focului nu va da roade inca odata. M-am mutat pe un lac amenajat civilizat unde am dat spectacol, aratand un stil de mare finete de a ma lupta si pacali pestii… aici nu am avut parte de marmote ucigase ci doar de un somn zbuciumat in latrat de caini, glas unguresc si romanesc suav ( adica injuraturi bilingve la adresa pestelui ce refuza sa vina) si senzori de lanseta deosebit de enervanti.
Pentru a vedea impresia lasata de marele Eu, asupra restului pescarimii citez un dialog dintre paznicul baltii si pescarii dintr-un colt al iazului:
” Mere, mere?”
” Apai nu mere, ca furajati tare pestele aicea! Numa la ala nu-l furajati!”
Ala fiind eu…
Leave a Reply
Comentarii Recente
Ultimele Posturi
De vazut
La cat ma pricep io la speciile de pesti, pocitania seamana cu o corcitura de guvide cu stiuca, aflat la batranete, in schimb povestea cu marmotele.. nu stiu de ce nu ai fost inspirat sa le faci o poza ca sigur erau de fapt niste animalute foarte simpatice.:)))
si un crocodil…
Inseamna ca misterul e rezolvat..o fi umblat domnul guvidocrocostiuca prin tufisuri de te-ai speriat asa:))
Pana la urma ce erau? Ca marmote nu cred!? Mosu Clontu?
obiectiv vorbind, vulpi sau caini salbatici, desi mai degraba vulpi ca nu am auzit vreun caine sa faca asa de urat;
nu bag mana in foc nici pe una nici pe alta, iar marmota sau ceva foarte asemanator am vazut pe sosea, in drum, dupa ce facuse cunostinta cu un autoturism..in mers, deci in zona erau dar nu cred ca ar fi avut nici ele asa sonor.
Nici bine nu deschid ochii intr-o noua zi de lucru si ce vad?! Blugul binecunoscut are o noua fata. Bravo! E improspatat si elegant. Mie personal imi place.
Pocitania de peste este Fusarul, ruda cu salaul, da cine stie..familie mare….
)))))))))))
e un fusar calcat de Vladut ca sa ii faca bot de rata
) si ochii bulbucati din cauza ca aia de la mythbusters au spus ca nu se poate
pe Somes? vai, dar noi in fiecare vara ii vizitam cate-un mal.
trece prin Jibou, nu de alta.
fubuki – pai si pe acolo are peste sau doar pocitanii din astea?
radule – parol ca nu l-am calcat
)
nu stiu daca are sau nu peste/ pocitanii. eu ma plimb cu bicicleta de-a lungul lui. n-am pescuit niciodata