Dupa cateva luni intregi de ploaie, ba vijelioasa, ba marunta dar in majoritate de primul fel, a venit caldura si peste Bucovina. De mult timp ochisem un loc de pozat si de data asta am avut si conditiile potrivite, absolut toate in afara de un aparat adevarat. Ei dar ce conteaza aparatul foto cand faci poze?

Acum, la modul serios, de fiecare data cand ies sa ma plimb pentru pozat se intampla doua lucruri. In primul rand imi crapa fierea-n mine de ciuda ca exista oameni care fac asta si-i spun slujba, pentru ca este una dintre cele mai relaxante si placute activitati pe care le cunosc, iar in al doilea rand, aparatul foto slr pe care il visez de atata vreme urca vertiginos in lista de prioritati personale. Asta pentru ca ma enervez cumplit cand vizualizez poza si nu o pot face, ba ca aparatul nu poate poza la distanta mica, ba ca nu poate declansa destul de rapid si asa mai departe.

Ei si dupa ce m-am plans sa va prezentez ce a iesit in respectiva sedinta foto, executata in decorul unei mici gradini didactice, pe o tufa de flori plina de activitate.

Atat s-a putut cu anticul meu sony de 6 mega; a nu se intelege ca am o parere proasta despre vechiul meu prieten, este absolut exceptional pentru un aparat de 6 mega, fara pretentii de pro si mi-a servit bine si fara sa cracneasca desi a fost brutalizat si chinuit in cele mai variate feluri, dar pur si simplu ma limiteaza ingrozitor si abia astept ziua cand il voi inlocui si il voi lasa sa se linisteasca in mainile cuiva… maini destul de nepretentioase pentru a ignora lipsa butonului de pozat si faptul ca iti intra acul de plastic in deget la fiecare declansare )

Am servit jumatate din primul sezon si inca ma uimeste cat de bine e facut. Tin sa precizez ca la primul episod am adormit la primele 4 incercari de a-l vedea pe tot, se poate sa fi fost obosit in perioada aia, sau se poate sa nu ma convins actorii sau ritmul la inceput. Odata cu inaintarea in serie insa, actorii au devenit din ce in ce mai credibili ca personaje, ritmul a devenit excelent, intriga complicata si interesanta in acelasi timp, cu alte cuvinte m-a prins.

Probabil in weekendul asta o sa termin primul sezon si voi spera ca se face si al doilea ( asta daca primul nu are o concluzie finala); spun ca e bine facut in principal pentru ca sunt foarte multe personaje, flashuri din viitor si din trecut, multe fete noi, multe povesti personale care se vor lega sau nu mai tarziu si totusi serialul este foarte usor de urmarit, fara a fi coborat ca nivel al replicilor sau ideilor din el.

Pornind de la panica cu acceleratorul de particule de anul trecut ( cred ca la ce simt al timpului am..) scenaristii au scos o intriga buna, credibila, cu fizica foarte ambitioasa dar care nu deranjeaza si cu o foarte interesante dezvoltare a conceptului “cum te-ar influenta sa stii o farama din viitor” prezentand reactii diverse, cum de altfel cred ca ar fi in realitate. Deci, bun.

In alta ordine de ideri salut al doilea sezon din true  blood( aici trebuie sa fac un post despre un vampir adevarat:) ), reluarea difuzarii celui  mai simpatic sf eureka, a topgearului, a burn notice-ului si cam atat. A mai aparut vreunu de care ar trebui sa stiu?

Hribus gustos bucovinus – varietate de burete impropriu pentru spalat vasele dar foarte propriu pentru incantat papilele gustative ce creste neaparat si obligatoriu in cele mai groaznice si umede rape si ascunzisuri bucovinene.

Mediul care ii prieste cel mai mult si mai mult se compune dintr-unul sau mai multe urcusuri de cel putin juma’ de kilometru; acesta este unul din multiplele mecanisme de aparare impotriva principalului pradator natural al hribului, asa numitul buretar.

Buretarul este un animal biped dotat cu multiple marsupii foarte incapatoare, unele din rafie altele din plastic, altele din urzeala de canepa ( exemplarele cele mai periuloase). Este un pradator veroce si fara mila a oricarui hribulet iesit in cale, mai ales cand centrele de colectare sunt deschise.

Centrul de colectare este un fel de barlog masiv unde buretarii aduna prada si o trimit unei categorii cu care sunt intr-o simbioza stransa, asa numitii consumatori. Consumatorul este un animal biped, de multe ori burtos, obisnuit sa manance la restaurante de figuri sau la pizerii ultra luxoase, pentru ca femela nu stie sa-i gateasca, ea avand sub 23 de ani si fiind luata pentru total alte indeletniciri casnice.

Dar sa ne intoarcem la mecanismele de aparare. Unele mecanisme de acest gen sunt total ineficiente in fata buretarului experimentat, dar pentru exemplare mai putin destoinice, urcusul de care va povesteam la inceput este foarte eficient, semiburetarii ajungand in habitatul hribilor cu ochii iesiti din orbite si limba de un cot, plus o crunta senzatie de sfarseala.

Camuflajul hribului care abia isi scoate palaria deasupra muschiului si puzderiei de ace uscate si maro, identic si la fel cu nuanta palariei in cauza, este alt mecanism teribil, foarte eficient in cazul ochilor iesiti din orbite care abia mai vad la doua degete in fata, motiv pentru care unii semiburetari dau cu capul in crengi si se zgaraie pe frunte, atat de rau incat poti confunda respectiva rana cu un inceput de scalpare.

Apoi, hribul, ferindu-se tare de buretari nu creste si el ca baiatu’ fin in zona deschisa, intre doi-trei brazi mai falnici, nuuuuuuu nenicule, el creste sub cei mai piperniciti si batuti de soarta coniferi, ai mai stransi si mai incestuosi molizi, brazi sau pini, care au crengile incorlacite un-ntr-alta mai dihai decat impletitura unei nevastuica pe coada vacii.

Din nou un mecanism foarte eficient pentru buretarii care se duc in padure echipati intr-un tricou. Tricoul este un articol vestimentar care nu ofera protectie membrelor superioare ale buretarului, adica acelea care trebuie sa dea la o parte miliardele de ace ascutite, intalnite des pe crengile coniferelor.

Ca o ultima modalitate de evadare, hribul mai are si un frate nebun, care arata cam la fel, doar ca e mai urat, mai inchis pe tulpina si pe care daca il rupi se face imediat verde in zona respectiva. Daca nu il rupi si il confunzi cu hribul bun, atunci mare filozofie nu e, pur si simplu crapi, adica dai ortu popii.

Dom’le da macar sunt buni. Mai ales gatiti de un semiburetar scalpat si ros pe maini, ca de o haita de porci de giuneea. Fierti in trei ape, prajiti cu ceapa tanara si usturoi, sarati cu sare mare, imblanziti cu nitica tocatura de ardei dulce, stropiti cu un pic de praf de ardei iute, cimbru si busuioc si la urma stinsi cu o smantana dulce de vaca, in care maruntisem dinainte galbiori, creasta cososului si vinetele (adica alte arome de bureti). Mai ales serviti cu mamaliga tare si fierbinte, in care am varat un cas de oaie, framantat cu sete olecuta inainte, sa se topeasca inauntru si sa se intintda pe furculite.

Totul cu un vin alb demisec si racoros, sevit mai rece decat se recomanda .

Cam pe cand a dat generatia mea bacul, examenul a inceput sa conteze in admiterea mai departe, la noi era in proportii minime, apoi examenul de admitere s-a stins treptat ( prea multa bataie de cap si mai usor e cu dosar, asa se pot umple la refuz toate facultatile posibile) lasand BAC-ul sa conteze din ce in ce mai mult.

Evident ca in momentul in care stiai ca nota de acum conteaza la nspe’ facultati tu ca profan faceai ce faceai si induiosai comisiile sa lase dom’le elevii macar sa vorbeasca. Deci noi nu am dat un BAC suta la suta corect, atmosfera fiind in majoritatea salilor destul de destinsa ( mai putin in sala mea la mate, dar asta e alta discutie); nu ni s-au facut subiectele de cate profesori, nu s-au aruncat cu 10 din burta, s-a notat pe bune, dar daca aveai de ajutat pe cineva ajutai.

Asta pentru ca era la inceput iar BAC-ul nu era chiar decisiv, dar promotiile urmatoare au mers cu fisicul de bani la supraveghetori, al doilea an au fost deja vreo 20 de 10 pe linie, cand la noi nu fusese nici unul ( sa-l vad eu pe liceanul care e absolut perfect la romana,mate,limba straina,fizica si filosofie, cu variatiuni dupa profil).

Apoi a venit ineptia cu notele de la liceu sa conteze. Dupa umila mea parere cine a adoptat aceste masuri a fost cretinul care a distrus invatamantul romanesc de tot. Iar maretele cadre universitare, tocmai ostasii valorii invatamantului romanesc, care si-au prostituat facultatile si au eliminat tocmai cel mai bun mecanism de selectie posibil, concurenta directa pe niste materii importante pentru acea facultate, sunt efectiv niste curve. Totul evident pentru bani, e mult mai rentabil sa iei taxa de la 1 milion de dosare, decat de la 50 de elevi cat ar avea curajul sa se bata pentru acea sectie. Plus ca sunt de corectat teze, e de cheltuit pe examen…eee…

Eu i-as intreba pe toti cretineii care au avut ceva de-a face cu masura asta, daca au vreo idee ( si daca nu au, ce cauta in mecanismul de decizie?) cat de diferita este notarea intre liceele si zonele tarii… e diferita si subiectiva de la profesor la profesor daraminte de la liceu la liceu. Cum poti tu compara un 8 la un liceu din popleaca de vale cu un 8 obtinut in cea mai buna clasa a unui liceu de prestigiu? Cum poti tu mai dobitocule sa le pui pe aceeasi linie?

Cam cum au pretentia unii absolventi de facultati particulare, care au vazut de doua oro linie de curs, iar examenele le dau cu cardul Visa si habar nu au absolut nimic din ce ar fi trebuit sa invete, sa fie la fel de respectati ca unu student ce a trecut printr-o facultate serioasa la zi ( cate o mai fi si alea).

Asa ajungem la studenti care nu stiu sa scrie si sa vorbeasca romaneste, la oameni care nu au absolut nici o legatura cu pregatirea pe care o au atat de indestulator pe hartie, la o multime de prosti cu diplome; dom’le daprosti nu asa..

Pai domn profesor de la liceu nu poate sa-l lase pe Ionica repetent ca vine mama si face scandal, directoru care ameninta cu scadere de salar pentru ca vezi doamne profu nu-si face treaba. La bac lasam un pic copii liberi, le mai facem si doua subiecte sa treaca toti ca altfel urla lumea ca acuma uite ce prosti sunt profesorii, nu ca parintii si-au scapat complet copii din mana si astai nu invata nimic…

Pune Ionica analfabetul dosarul la facultate, normal ca intra macar la taxa, ca acum sunt 50 de locuri la buget si 5000 la cu taxa, sa luam banu nu? Ionica saracu nu stie sa faca acordul dintre subiect si predicat ( apropo e unu’ invitat la tvr la meciuri care are aceeasi problema) dar trece cu brio sesiunile ca altfel nu isi mai plateste taxa, nu? Si noi ce facem?

Vrei sa fie invatamantul pe bune? Camera de inregistrat la orice examen national. Stiti cat o sa fie procentul de admisi? Maxim da maxim 15%, asta e cel real nu 60 acu si inca 30 in toamna… cica nu s-a copiat ). Procentul asta ar fi fost real pe vremea mea nu acum cand astia mici au creierul in fasole ( am cunoscut ambele parti al barciadelor, atat pustani de-a 12 cu care poti sa te conversezi si care e normal sa treaca bacul fara sa fie lasati sa copie si ciumpalaci care nu stiu sa lege doua vorbe, cei din urma sunt colosal de multi).

Are elevul 8-10 la romana pe timpul liceului iar la BAC nu stie sa scrie? Pac afara don profesor.. si uite asa profesorul nu mai apleaca urechea ca ii vine directorul pe cap, sau cutare inspectoare sau parintii sau nu stiu cine… pune nota pe drept si cand elevul invata il trece..

La facultate examen de care pe care, intra ala de merita. Iar de bagat in examen se baga cei reali interesati de respectiva facultate nu cei care pun dosare in zece parti ca diploma sa fie..

E greu? Nu e greu, doar ca nimeni nu vrea un invatamant pe bune, din asta ies mai putin bani, mai putin dobitoci cu diplome pe care sa ii pui unde iti convine tie, mai putini tampiti ca masa de manevra politica… nu ne dam seama dar daca mergem asa noi nu o sa mai avem clasa intelectuala adevarata in vreo cateva generatii ci numai falsuri pe hartie.

PS -vad atat efervescenta pe bloguri cu ce slab e sistemul nostru de invatamant, cum sepoate sa treaca numai 60-70%… sistemulnostru nu e atat de bun, astea sunt cifre aproape normale… pe drept cifrele ar sta intre 5-10% la liceele din cucuietii din deal si 10%-20% la liceele bune poate cu vreo cateva varfuri in marile centre universitare. Astae realitatea.

Sunt foarte curios cati dintre cei care au fost prea tampi ca sa stie ce sa copie de data asta vor fi impinsi sa treaca la a doua incercare… 90%?

Dom’le eu cand mananc apai mananc nu ma joc de-a hotii si vardistii… stomacul meu este la fel de exetnsibil ca o cocoasa de camila, dar mult mai rezistent el putand tine sub presiune si solide nu numai apa chioara. Consecinta imediata a crapatului in nestire, adicalea sporirea fortei gravitationale exercitate de propria-mi persoana asupra planetei, m-a ocolit cu desavarsire pana foarte aproape de prezent.

Cumva aveam metabolismul reglat la perfectiune, mananci cat incape si nuse prinde nimic… in facultate nu era nevoie sa merg cu tramvaiul daca batea vantul, ajungea doar sa imi ridic mainile si zburam lin pana la facultate sau bar, mai mult bar. Toti vroiau sa stau in patul de sus pe motiv ca daca pic, nu ma lovesc ca oricum plutesc ca o frunza pana jos.

A venit tragicul accident la baschet, soldat cu plecarea rotulei piciorului drept in vizita si cu consecinta foarte dureroasa de a nu mai putea pratica nici un fel de sport ( la orice incercare totul se termina la fel cu mine pe jos, secerat de rotula inselatoare si injurand de durere).

Cum cu activitatea intelectuala am lasat-o mai moale in ultimul timp, devenind om serios cu ganduri cotidiene si nu performante filozofico-culturale, nici aici nu prea mai se ard calorii, asa ca…

Dintr-o supla si agila gradina de barbat, tras prin inel si numai vana ( altii ar zice piele si os dar eu o sa merg cu numa’ fibra ) ) m-am transformat in vreo 4 ani de zile de cand s-a intamplat nenorocirea cu genunchiul intr-un pufos de Bucovina ( porecla deja intepenita in anumite cercuri). Acest tip de specimen, pufosul de Bucovina se distinge prin obraji de hamster, degete ca painea calda, o miscare lenta si apasata si mai ales printr-o circumvolutiune semisferica, valurita, dintr-un material elastic si foarte rezistent, numita in popor “burta”.

Pentru ca ma apasa psihic aceasta tranzitie dintre soimul stancilor si pufosul de Bucovina am hotarat ca e momentul sa fac ceva si cum gimnastica, joggingul, pilatesurile si alte prostii din astea ma plictisesc ingrozitor, iar sporturi adevarate cu scor si alte alea nu pot sa joc pana nu ma operez la genunchi, am gasit solutia. INOTUL.

Da, doamnelor si domnilor, la inot daca sunt atent nu imi sare rotula, iar de intrat in forma e perfect, pentru ca este cel sportul care foloseste cei mai multi muschi, inclusiv aia din burta, care la mine sunt foarte dezvoltati si inveliti. Azi a fost prima zi din abonamentul pe care mi l-am facut la o piscina micuta si selecta de hotel.

Odata ajuns acolo am masurat intinderea de apa superior, si m-am gandit cum o sa pot eu innota in ceva atat de mic, la viteza mea nici nu o sa imi dau seama cand ajung dintr-un punct in altul. Noroc ca nu mai era nimeni sa vada cum dupa trei ture imi iesisera ochii din orbite, limba-mi atarna lejer pana la piept iar urechile mi se invinetisera de la efort.

Noroc cu burta care m-a dus cuminte pana la scara de iesire. Pana la urma cum necum am facut 10 ture si sper in catvea vizite sa ajung la 100, probabil cam in acelasi timp in care o sa arat ca un Adonis.

PS. am vrut sa imi fac poza inaite si dupa, asa cum se poarta in cadrul oricarui antrenament serios, dar m-am gandit ca nu pot sa-mi las cititorii fara darul vederii dupa ce o sa deschida imaginea cu muschii mei abdominali in expansiune .