Continuam seria cautarilor bizare pe google, pentru mine e si mai bizar cum reusesc sa ajunga la mine pe cautarile alea dar na, probabil tot ce nu gaseste google arunca la mine, ca si asa ala scrie numa prostii ).

feon efecte secundare – cu feonul nu este de jucat stiind foarte bine gama variata a efectelor sale distructive; incepem cu parul umflat gresit, catastrofa pentru orice exemplar de gen feminin daca se intampla inaintea unei iesiri si terminam cu moartea subita in cazul in care respectiva exponenta de gen feminin nu are rabdare sa iasa de sub dus inainte de a se usca pe cap.

statusuri barbierit – deja e o manie asta cu statusul de pe mess, nu mai ajunge ceva generic de genul ” sunt la baie” totul trebuie documentat foarte clar si detaliat, trebuie sa gasesti formularea potrivita pentru minutele in care te razi, te speli, stai pe tron si te rogi sa se intample miracolul sau dimpotriva sa se termine ca te-a ostoit de puteri.

fluturi emo – fluturele emo este o specie gasita numai in partea superioara a Amazonului fiind recunoscut foarte usor dupa zborul in dinti de ferestrau fara o tinta anume, dupa aripa sa dreapta verde si cea stanga roz, dupa petele negre de langa ochi si mai ales dupa faptul ca ii place sa se arunce in gura broastelor cu limba lunga, endemice tot acelei zone.  O alta caracteristica importanta este alegerea habitatului, oriunde gaseste un colt si oleaca de umbra, fluturele emo va sta ghemuit, pe intuneric.

iutube cercei de pus in putulica poze – hait, daca tot e atat de mica de ce s-o mai incarci si cu metal, e clar ca nu se mai presteaza de nici un fel… daca se cautau cercei pentru coloana infinitului mai intelegeam;

cum se face blooguri de intrnet – trist este ca vreo cateva mii de umanoizi care ar fi in stare sa scrie asa o cautare deja au aflat cum se face blog, ba l-au si facut.

Cum sunt eu asa adanc artistic in fire, era normal sa imi placa sa ma joc cu imagini, concepte si text in ramura asta tot mai des intalnita in discutiile cotidiene a web-ului. La web design ca si la fotbal sau politica se pricepe toata lumea, dar ca si in celelalte domenii sunt putini care chiar stiu ce fac si multi care doar cred asta.

web design logo

Cel mai simplu mod de a face diferenta intre un designer adevarat si un incepator (poate fi si unul cu ritm foarte lent de progres chiar daca a inceput cand avea 3 ani…) este sa vezi cum isi foloseste cunostintele. Un incepator sau slabut in domeniu se chinuie sa indese absolut tot ce stie in proiectul de care este responsabil si nu numai atat, ci sa se si vada absolut tot ce a aplicat.

Pentru el efectele si sculele puse la dispozitie de softul de design nu sunt un mijloc de a realiza designul dorit ci un scop in sine, adica hai sa pun umbra cat mai groasa sa vada omu ca i-am pus umbra, sa pun si steluta aici si emboss dincolo, la text sa bag trei efecte si gradiente, culori cat mai multe, sa vada omul ca am muncit. In marea majoritatea rezultatul este absolut cumplit, ochii iti obosesc dupa cateva secunde pe respectiva pagina, textul e ingropat in atatea umbre, efectele sunt atat de evidente ca dau impresia de bucati aruncate aiurea in imagine.

Evident urmarind un stil anume si un designer bun poate folosi culori tipatoare, sau stil incarcat, dar numai cand tema o cere. Cred ca cea mai potrivita comparatie este cu eleganta unui costum. Un costum din ala roz lucios poate fi purtat cu succes de catre un pimp negru intr-un club, dar niciodata nu va putea fi comparat ca valoare cu un costum de lux italian sau englezesc…

Imi place sa cred ca eu am depasit de mult etapa respectiva si ca pot produce design elegant, stilat si mulat perfect pe ce vrea sa inspire clientul prin identitatea sa vizuala. Din pacate insa intotdeauna m-a deranjat sa scriu codul din spatele imaginilor, adica exact limbajul care le face sa functionzeze, ma plictiseste extraordinar de tare. Cum insa in ultimii ani s-au dezvoltat cateva platforme excelente de web si poti folosi fara probleme munca a mii de oameni, facand cate o corectura ici si colo in cod ca sa iti serveasca scopurile si aspectul asta s-a mai reglat.

Unde vreau sa ajung pana la urma? Pai, pana cand o sa ma fac de un justitiar cumplit nu pot sa stau sa rabd de foame, eventual imi mai trebuie si niste carti scumpicele asa ca trebuie sa fac ceva. Si daca tot sunt de acord sa fac oleaca de web design m-am gandit sa o fac organizat, impreuna cu Noone ( care este mult mai tare pe cod, poate pentru ca e programator si nu designer ) ) care m-ar scuti exact de partea care nu imi place.

Asa ca dragilor daca aveti ceva design de facut, apelati cu incredere la cea mai a dracu echipa de pe pamantul asta, cea de la >>unuzero<<, care e zero si care e unu mai vedem .  Acolo gasiti cateva proiecte, consideratii de stil si mod de lucru ale magnificilor de noi, a si ca suntem ieftini raportat la calitate.

Pentru cei care sunt un pic mai interesati de domeniu, si vor sa vada cum am ajuns la logo si la designul cartii mele de vizita, precum si niste consideratii generale despre ce inseamna identitate vizuala ii invit sa citeasca si sa vada schitele >>aici<<.

Va prezint unul dintre cei mai buni dansatori necunoscuti ai lumii intr-o performanta magistrala executata maiastru pe un teren aproape imposibil, nisip ud si greu. Dansul este unul al victoriei, al recunostintei fata de ce i-a dat apa si al incalzirii membrelor inghetate de la frigul tras de cort.

Urmatorul minut reprezinta finalul seriei >>Fire de Aventura<< , adica ultimul minut al episodului 13. Da am reusit sa termin un “documentar” de pescuit si aventura de 13 episoade, in care ritmul si peisajul difera de la episod la episod si eu am folosit cele mai primitive tehnici de editare, inclusiv un cuier si plapuma.

Uitandu-ma inapoi nu pot sa nu fiu mandru, doi indivizi care nu stiau absolut nimic despre asta au reusit sa faca ceva pe segmentul asta, deosebit de tot ce au facut profesionistii de la televiziunile noastre, lucru confirmat de spectatori. Pur si simplu am refuzat sa renunt atunci cand pus in fata imensitatii muncii pe care trebuia sa o prestez si a cunostintelor nule in domeniu, iar pana la urma am reusit.

Tot uitandu-ma inapoi nu pot sa nu ma gandesc ce naiba a fost in capul meu, cand stiam deja ca fara anumite relatii care sa te poata promova la o telembiziune sau la o revista cu care sa cuplezi un dvd, esti mancat. Am gasit solutia asta cu vizionare si plata online, singura viabila pentru noi, dar cea mai neobisnuita in peisajul romanesc ( cred ca este prima initiativa de acest gen)  lucru ce a cantarit greu in reticenta oamenilor de a scoate banul.

Pana acum am recuperat 0,8% din investitie si nu pot nu injur cand stiu ca as fi putut avea o masinuta draguta… dar nu e totul pierdut, seria va continua sa adune bani cu picatura de pe piata romaneasca, de data asta fara sa mai ridic un deget, ea fiind gata si copata pentru spectatorii noi, iar eu o sa ma apuc de seria in engleza, unde sistemul asta de plata este foarte cunoscut de lume si nu o sa ridice asa mari probleme. Bazandu-ma pe faptul ca exista totusi romani care platesc si vor sa vada seria, trecand peste noutate, ma gandesc ca piata externa va fi si mai receptiva si inca nu am renuntat la rezultatul recuperarii investitiei si eventual la o continuare si mai tare.

Dancing in the sand:

Una dintre putinele metode de relaxare pe care mi le permit in ultimul timp ( pescuit nema, biliard nema, prea multa munca ca sa imi pot folosi timpul sa sa scriu ceva atat de profund incat sa imi relaxeze creierasii deci nema, filmele pe comp nu sunt atat de acaparatoare incat sa imi impiedice gandurile sa zboare la probleme, etc.) este gatitul.

Cred ca toate gospodinele din tara asta prapastuita fac acu niste ochi mari mari si se intreaba cum poate sa fie gatitul o relaxare. Explicatiunea e deosebit de simpla, gatesc rar, in general pentru ocazii speciale sau cand imi vine mie pofta de ceva deosebit si atunci bucatareala nu se manifesta ca o corvoada ci ca o posibilitate de a pune toata atentia, gandurile si priceperea mea intr-un produs efemer si foarte gustos .

Si aici sunt perfectionist si asta se vede in mai multe lucruri: cand gatesc eu, dureaza, nu pentru ca ma misc incet ci pentru ca sunt atent la orice detaliu, fiecare componenta trebuie pusa la momentul potrivit si pregatita perfect; oricate oale si tigai ar avea o bucatarie le folosesc pe toate; in general bugetul mancarilor mele intrece bugetul aceluiasi fel de mancare facut de altcineva ).

Dupa pierderea retetei de chisca prajita ( pentru cine nu stie ce e aia, e un carnat cu orez, facut din porc proaspat taiat si care nu tine foarte mult, asa vreo doua saptamani maxim – oricine stie de chisca rece sau caltabos, dar de chisca pe care trebuie sa o prajesti si ti se topeste in gura…) pe care, chiar daca am stiut-o cand eram mic, invatand-o la prima mana pe cand faceam bunatati din porc cot la cot cu bunicul, intr-o bucatarie joasa si aglomerata de covetile de lemn in care stateau puse atent muschii, maruntaiele, soricul, untura…

Na ca am pierdut ideea numai cand mi-am adus aminte, deci dupa ce reteta aia s-a pierdut si de vreo 3 ani incerc sa o recuperez si nu o mai gasesc la nimeni, parca nu ar fi exact niciodata preparatul respectiv, am hotarat ca retetele batranesti merita salvate de la uitare. Asa ca de fiecare data cand mai merg pe la cate o batrana de pe vreun deal mai culeg cate o reteta.

E crima curata, va spun… cu retele astea batranesti. Ingredientele sunt cum nu se poate mai pamantesti si mai la indemana, in schimb gramajul, alta poveste, el este inevitabil si totdeauna, LA OCHI. Nenicule si nici o batranica din asta nu are ochii la fel ), de mi s-a albit parul din nas cautand indicii mai putin oculare cu privire la retetele alea. Va spun numai ca acum sunt in cautarea retetei perfecte de pampusti ( gogosi din aia goi inauntru, foarte fini si… traditionali) si trecem la subiectul de azi:pizza.

Cred ca de la mancare a pornit vorba “gusturile nu se discuta” asa ca eu o sa va zic ce inseamna pizza perfecta pentru mine, cum am urmarit-o si cum am reusit sa o fac. Nu suport pizaa in care gustul aluatului se face simtit agresiv, adica mananci paine sau lipie cu ceva peste. Nu, aluatul trebuie sa fie exact cat trebuie pentru a complementa compozitia, pentru a-i adauga consistenta, in nici un caz pentru a fi el insusi gustul pizzei. Numero doi ma dispera cand trebuie sa ma lupt cu pizaa pentru a-mi putea taia o bucatica si dupa ce ma chinui sa o tai sa ii mai pice si chestii de pe ea. Deci moale si compacta . Nu imi place gustul de ars si stratul ala tare si sfarmicios, negru si amar de pe margini sau de pe fund. Cat despre compozitie ei asta o sa vedeti mai jos.

Start. Aluatul l-am facut din faina, apa si drojdie, plus un strop de ulei de masline. Evident la ochi, apreciind vreo 350 de grame de faina si vreo trei sferturi de pahar de apa, o lingura de ulei. Nu am avut la indemana drojdie de dizolvat asa ca am folosit praf din ala comod, il pui in faina si gata. A iesit moale, dar uleiul il impiedica sa se lipeasca. Framantat vreun sfert de ora lasat sa creasca alte trei, pana s-a triplat saracu . Un praf de sare si un praf de zahar.

De pus pe pizza:

Sos de rosii – din rosii decojite frecate, busuioc, cimbru,oregano, un pic de apa si de ulei tot de masline, tras un clocot in ibric. Gustati rosiile inainte, daca sunt prea amare sau prea acre cautati variante.

Branza: Cascaval moale si gras plus telemea de casa nu foarte sarata ( multumesc Nico). Folosesc doua sortimente diferite pentru a-i adauga savoare, iar pentru cei ce prefera piza rece, diferenta dintre cele doua feluri de branza e cu atat mai bogata.

Din astealalte: Ardei grasi taiati subtire si potrivit de lung, o rosie feliata, o ceapa mica taiata rondele groase, doi ardei potrivit de iuti, masline negre mici si nu foarte zemoase.

Ciuperci: daca iei ciuperci din magazin din alea fara consistenta si fara gust le tai si le pui in pizza fara probleme, oricum mare lucru nu fac. Cand lucrezi cu ciuperci de la mama lor din codru, in speta ghebe(opinci,optintici), trebuie sa ai un pic de grija. Chiar daca ele au fost fierte de doua ori inainte de congelare inca au un gust foarte pregnant si asta nu ar fi o problema, dar fiind imbibate cu apa, s-ar putea ca asta sa le impiedice sa absoarba de la restul ingredientelor si cand iei o bucatica sa simti gustul ala de zeama de cuiperca negatita. Asa ca eu am trisat, le-am stros, le-a am aruncat pe o tigaie fierbinte cu un catel de usturoi si niste sare si le-am lasat asa, sa la mai scada apa din ele si sa fie mai receptive la luat gust din restul pizzei.

Carne: cabanos si kaiser; cabanosul era cumplit, nu stiu din ce il fac astia dar nu are nici olegatura cu notiunea de cabanos de acu 10 ani sa spunem, asta parca era din copite de cal fierte in cerneala de tipografie; kaiserul era bun.

Luam aluatul de la crescut si ne pregatim sa il intindem in tava tapetata cu faina. Cum spuneam aluatul e moale si fragil, in nici un caz unul de ala de il intinzi pe masa cu sucitoru ). Oricum cand presezi aluatul si il faci omogen ruland peste el, scoti aerul, ii rapesti din fragezime, din sufletul lui dulce. De asta, dupa ce m-am uns pe maini cu putin ulei, tot de masline, am pus botzul in tava si am inceput sa il intind incet si cu rabdare cu degetele. La urma arata valurit si primitor ca si cum abia ar fi asteptat sa fie ornat.

L-am uns cu sosul de rosii cald si apoi am pus branza pe deasupra. Observati ca branza nu e rasa ci taiata in felii destul de consistente. Am facut asta pentru a proteja aluatul de intruziunea altor chestii de deasupra. Ma gandii ca pana incepe cascavalul sa se topeasca aluatul o sa aiba destul timp sa se inchege si nu exista pericolul de aluat din ala fiert si moale, cum se intampla cand intra rosiile in ele, par example.

Peste cascaval si telemea ciupercile, apoi ardeii, ceapa (rondele desfacute in cercuri), maslinele, rosiile si cabanosul. Peste tot ras niste cascaval ( va explic eu la urma de ce) si peste cascaval pus kaiserul. L-am pus ultimul pentru ca orice colt care nu se ascufunda in cascaval sa se intareasca, sa se faca de un crocant placut, in timp ce restul, prins de cascaval sa ramana moale. Trei stropi din sosul ramas, niste verdeata si la cuptor cu ea.

Dupa 45 de minute a iesit perfectiunea. O pizza care se taia cu furculita, cu un strat de aluat perfect facut, pufos, nears, fraged, cu grosimi intre un sfert si trei sferturi de centimetru. Totul perfect inchegat in cele doua staturi de branza, asa ca nimic nu iti pica in drumul spre concasori, gustul e ultra senzational, iar cateva componente desi se gatisera isi pastrasera parte din gustul individual.

Pojghita de pe margini nu era aluat ci branza si sos caramelizat, cu o textura extrem de placuta. Servita cu nectar de mere si caise, rece.

Urmatoarea incercare in materie de pizza va fi cea de peste, pe care oriunde am mancat-o mi s-a parut ceva artificial. Adica o lipie cu peste deasupra si nu o pizza adevarata , un tot unitar. Am dat o vreme vina pe pestele oceanic, inghetat folosit de obicei la pizerii, dar de cand am mancat pizza de pastrav proaspat nu cred ca asta e problema, ci alegerea si pregatirea pestelui. Cand o veni vara am sa incerc sa fac una cu file de crap si file de biban, asa m-am gandit eu ca ar merge.

Pofta buna si daca aveti vreo reteta traditionala ( nu luata de pe net cu titlul de traditionala ci aflata din gura omului) nu va sfiiti …

L.E.: uitai sa precizez, cuptorul preincalzit, iar pizza coapta la foc mediu, daca il dati tare nu o lasati atat de mult ca se evaporeaza

Despre doua filme care ma tenteaza si unul pe care l-am vazut.

Incepem cu o comedie care are o idee foarte isteata, cel putin pentru mine si tocmai din aceasta cauza cred ca are mult potential; cum insa o comedie trebuie sa aiba un scenariu mult mai bun decat o drama pentru a atinge audienta si pe mine, nu inseamna neaparat ca ma va sparge in hohote de ras sau zambete aferente umorului inteligent.

Dupa cum se vedea si in cautarea de pe google comentata acu ceva vreme ” cum sa fiu un super erou” sfaturi la care eu raspundeam cu sugestia unei perechi de chiloti lucioase, multi viseaza, dezamagiti probabili de agresivitatea si numarul crescand al victimelor ei, la un rol de super- erou care sa puna lucrurile in ordine.

Asta este si ideea filmului, un tip obisnuit, nici pusti, nici matur, vrea sa fie super erou si asta si face . Si ideea din hancock mi s-a parut excelenta ( un super erou betiv, brutal si ingrozitor de badaran) dar personajului i-a lipsit culoarea  iar filmului ritmul, asa ca dupa ce trailerul imi captase interesul la vizionare m-a lasat rece, nu a fost prost ci mediu, dar imi inselase asteptarile ( asta ca tot vorbeam cu Mikaela despre atitudinea dinainte de vizionare).

Sper ca asta sa confirme si sa fie o comedie spumoasa cu dialoguri destepte si comic de situatie fara clisee vulgare ( m-am saturat de comediile din ultimii ani la care daca nu se vomita, grohaie, mananca cu gura deschisa, trage vanturi.. nu e  funny; exceptie facand Hangover, unde se intampla si din astea dar stilul e destul de rafinat incat sa nu fie o comedie pentru prostalai).

Al doilea film este Ghost Writer, un thriller politic cu regizor de marca, actori de marca, atmosfera ce pare a fi de marca . Desi imi plac filmele despre puterea politica, manipulare, ma rog chestii din spatele scenei, desi imi plac actorii si subiectul i se pare interesant si filmul bine gandit, nu pot sa nu ma astept sa aiba totusi un rimt lent si sa ma plictiseasca un pic, sper sa ma insel.

Al treilea film, cel pe care l-am vazut deja este Daybreakers. De fiecare data cand ma uitam la un film cu bampiri ultra-strong si ultra-tough de numa’ Blade putea sa ii faca, ma gandeam tot timpul de unde conceptul asta de grija a secretului, a identitatii ascunse, cand ei sunt atat de dotati pe langa noi. De acord nu pot iesi ziua, dar la cat sunt de ai dracului, in doua nopti cred ca fac un oras mai mic si vreo doua baze militare ).

Daybreakers merge pe conceptul asta de suprematie si incepe actiunea cand deja rasa umana a devenit o raritate si saracii bampirei se chinuie sa gaseasca un inlocuitor pentru sangele natural, ca de nu, le crapa buza de foame. Desi fan al ideii filmul nu m-a prins deloc, m-am uitat, am vazut, am terminat, gata. Nu sezantie de dupa, nu zambet, nu ganduri analitice, zero. M-am rasucit eu de doua ori si am concluzionat, idee buna, actori buni, scenariu cursiv fara lucruri trase de par sau dialoguri stupide, deci unde fu problema? Cred ca un scenariu bun dar nu stralucitor are nevoie de o regie care sa il ridice, asta nu cred ca a avut-o. Pentru mine, intr-un cuvant, sters.

Anul asta vine cu o abundenta de filme pentru masculul feroce din mine, dar despre alea vorbim altadata (Last Aberdeen, Centurion, Robin Hood, Clash of the titans, Prince of Persia, plus ultimul Rambo cu o distributie care scoala parul de pe spate oricarui fan al filmelor de actiune si care a facut ca pe platoul de filmare sa fie cea mai densa concentratie de testosteron din univers).