Frigul, masculinitatea si pescuitul la salau
Din vremuri imemoriale frigul este dusmanul aprig al masculinitatii, un inamic cu atat mai parsiv cu cat loveste in cel mai sensibil punct posibil.
Inca din preistorie, ferocii masculi primitivi se fereau ca de dracu sa peteasca femelele in anotimpul rece de frica unei confuzii privind marimea obiectului muncii. Multe secole mai tarziu, muschetarii au inventat pentru acelasi anotimp, sosetele groase purtate pe sub pantalonii de spadasin.
Eu insa vreau sa va vorbesc de altfel de influente ale frigului asupra masculinitatii. Incepem intr-o zi taioasa de sfarsit de toamna, cu doi studenti ieseni care se tot uitau in calendar incercand sa ghiceasca migratia salaului ( pentru cine nu stie, salaul e un peste rapitor, fin, mult ravnit de neamul pescaresc ). Se gandeau ei ca daca prind exact momentul in care salaii se duc spre lac, pe sub unditele lor o sa treaca un miliard si ceva de bucati, adica sigur prind si ei ceva…
Au simtit ei in aer clipa asteptata, sau chiar au auzit fosnetul pestilor sub apa albastrie si au purces la drum. Au bagat cortul, sculele, vreo doua paturi destul de moi si pricajite, ceva de ale gurii si pentru ei si pentru pesti, toate in dacia furioasa promotie 82′ si au intins-o spre Prut.
Ajunsi in satul unde vroiau sa goleasca Prutul de salau au inteles ca bancul trecuse, asa ca trebuie sa il caute mai la vale; s-au avantat increzatori, mai jos, la gura lacului, unde Prutul se largea simtitor facand o burta demna de american sadea, mult bautor de bere.
Au gasit baietii nostrii un loc de vis, cu cateva capete de stanca iesite din apa, numa bune sa roiasca salaii printre ele. Partea proasta ca cei doi se uitau la locul respectiv de pe marginea unei rape de unde puteau vedea foarte clar ca singurul petec de pamant de langa apa, se intindea ademenitor dupa coborasul abrupt, noroios si umed, pe care statea teapana o padurice de… ciulini sau maciesi sau alte dracii de arbusti cu tepi de doua degete, mai taiosi ca o sabie de samurai.
S-au privit in ochii, ca doi barbati neinfricati ce trecusera prin multe impreuna si au zis hai. Au lasat masina pe buza coborasului, s-au incarcat cu toate cele si , greoi greoi, au luat-o la vale chinuidu-se sa nu se agate nici ei nici bagajele in copaceii dracului. Dupa aproape o ora de chin si rauri de sudoare au ajuns pe malul apei si au inceput frenetic pregatirile…. intins undite, fire, scos ramele microscopice pe care le sapasera cateva ore inainte, injurandu-le printre dinti marimea si s-au dat la pescuit, uitand de ciulini, noroaie si alte alea.
Ei si sa nu le vina sa creada… la ofilitele alea de rame, naiba sa le ia de dracovenii ca abia incapea carligul in ele, tragea salaul si ghibortul de nu se putea; cum salaul v-am zis deja ce e sa va explic cum sta treaba cu ghibortul, acesta este un peste destul de mic si pestrit, cu spini in toate orificiile si partile posibile si invelit intr-un mucus de toata splendoare, cam ca la nasul unui purandel cand ia bataie de la bulibasa pentru ca nu a cersit cu randament. Mucusul asta face toti banii, imbinand doua calitati deosebit de placute, aceea de a fi anticoaugulant si de a contine substante deosebit de dureroase odata infilitrate in orice fel de sange strain.
Acum ca v-am explicat cum e cu ghibortul, puteti intelege avalansa de injuraturi a pescarului mai pirpiriu ( dar tot o gradina de barbat…) cand incercand sa faca franjuri un exemplar pentru a atrage pesti mai mari, s-a intepat sub unghia de la degetul mare; discursul verbal respectiv a tinut mult si bine, exasperandu-l pe pescarul mai dotat gravitational, care la un moment dat a rabufnit ” hai ma, barbat esti tu? mai lasa, cat de tare poate sa doara?. Sfrijitul i-a aruncat o privire cu trimitere la origini si a continuat sa se chinuie in liniste.
Au prins cativa salai micuti, ramele au inceput sa se termine si frigul a inceput sa coboare peste ei. Cu ultima rama, zbatandu-se salbatic pe carlig, pescarul mai cu greutate, hai sa ii spunem Radu ca sa nu il mai descriem atata, a agatat si el un ghibort. L-a insfacat vitejeste, ca el e mascul adevarat, nu ca bate-l vantu celalalt, si l-a dat jos de pe undita.
Sfrijitul, hai sa ii dam si lui un nume, Vlad, ranjea pe sub mustata hudiniana cunoscand chinurile aferente. Spre surprinderea lui, Raducu isi vedea insa inistit de treburi, adica de sapat in pamantul tare dupa alte rame. Incet incet, odata cu intalnirea soarelui cu orizontul a inceput sa fulguiasca prima ninsoare a anului si sa se pogoare frigul peste cei doi viteji.
Puteau sa incerce o evadare in ultimele clipe de lumina, dar s-au gandit ca noaptea le va aduce bunicii salailor prinsi in timpul zilei si cum barbatia pleznea in ei au ridicat, aproape pe intuneric cortul, in fulguiala umeda. Pe la mijlocul procedeului Radu a inceput sa sara de nebun inainte si inapoi tinandu-se de mana si urland ” Baaaaaaaaaaa bagami-as **** in ghibortul masii, cat naiba mai tine durerea asta? ” la care i s-a raspuns cu un zambet ” hai ma nu te prosti, barbat esti tu, un biet pestisor asa?”.
A venit noaptea, au montat clopoteii pe bete, visand la capturi nemaipomenite si s-au retras in cort, cu cele doua paturi subtirele din dotare. Pe la 1 noaptea a inceput sa bata vantul dinspre rusi, mai precis dinspre Siberia ( scrie Made in Siberia, marca ” va ia mama dracu de frig” pe el). Peretii cortului au inceput sa inghete si incet incet din interior se auzeau clantanituri foarte clare din dinti, pe doua ritmuri diferite, unul mai plin ( Raducu) si altul mai degajat ( Vlad).
Dupa inca vreo ora Raducu se intreba retoric daca nu ar fi fost mai bine sa doarma totusi in masina, cu motorul pornit… de urcat pe intuneric nu se punea problema, mai ales ca panta se udase si mai tare iar ciulinii erau deja pregatiti sa ii sfasie, asa ca trebuiau sa indure. Au inceput tacticile masculine de marire a temparaturii in cort: genoflexiuni, flotari si mestecat mere, ca atat mai aveau de mancare; nici una din ele nu a functionat asa ca incet incet cei deoi pescari, barbati adevarati au inceput sa se impinga unul in altul , tremurand cu indarjire, pana cand au devenit un tot unitar, inghetat sloi.
Totusi dintre ce doi parca Vlad arata un pic mai putin congelat, iar motivul era de neinteles, el nefiind protejat de nici un fel de strat de grasime exterioara. Pe la 4 dimineata, Raducu striga dupa mama lui draga care l-a facut si isi cerea iertare pentru toate pacatele, iar Vlad incepuse sa isi aduca aminte de ce frumos a fost cand s-a ars langa soba bunicilor.
Dimineata i-a gasit cu cohii deschisi, respiratia lenta, imbratisati strans cu inimile batand la unison. Primele raze ale soarelui au mai domolit gerul si cei doi au reusit sa se dezlipeasca si sa stranga cortul. Misterul motivului pentru care Radu arata mai lovit de produsul siberian era foarte simplu: baietii pusesera cortul intr-o mlastina care odata cu ninsoare revenise la forma ei de top, adica mlastinoasa. Sub vant apa ce inlantuia cortul inghetase, iar Radu fiind un picut mai masiv, reusise sa se scufunde cu tot corpul la 3 cm in mlastina si apa ii trecuse prin patura si inghetase sub el…. Vlad care plutea ca un fulg, nu avusese aceeasi problema;
Timp de aproape o luna orice fel de curent, de la deschiderea gemului pana la deschiderea usii frigiderului, le starnea celor doi frisoane la sincron; se uitau unul la altul cu subinteles, mai ca le-ar fi venit sa se stranga din nou in brate… ce sa ii faci, frigul asta…
Leave a Reply
Comentarii Recente
Ultimele Posturi
De vazut
Cam canta pestiucii prin lacuri si rauri si va cheama le ei bag seama… de unde si articolul. Este?:))
Daca tot nu aveti saci de dormit calumea….macar o Palinca sa fi avut. Da una tare de 55 grade. Trei guri zdravene si in 5 min esti cald si in lumea viselor…
Pe vremea aia la ce bautori eram noi… dadeau firmele faliment..
) oricum gradina noastra nu avea pruni ca sa tragem o tuiculita, si banii erau pusi deoparte pt expeditii 
)
canta, canta…
Pavel – de obice aveam si intaritor la noi, dar atunci nu stiu cum s-a nimerit de am plecat fara de toate, fara saltele, fara “ceai”…
da, da.. pentru expeditii
)
ai (re)vazut vreun film celebru care ti-a trezit amintiri placute?
de abia astept vara asta Botosaniul…chiar daca acuma am si Prutul la Vaslui si am inceput sa il invat…adica sa prind peste… cica trage si la bucatica de rupe…a descoperit preotul acu 2 zile cum si unde… salau avat somn in juma de ora la bucatica… maine mergem pana pe la 12-13 rupem la rama neagra in combinatie cu aia rosie… si apoi la bucatica.
nici nu incape indoiala, clar de barbati adevarati e vorba; doar se stie ca viata bate filmul
in cazul drumetiilor noastre nici nu iti inchipui cat de adevarat este… patzanii mai ceva ca in Amintirile lui Creanga.
sunt sigura ca sunteti niste prieteni extraordinari si ca ati trecut (si veti mai trece) prin multe patzanio-belele demne de volume groase sau…ecranizari de succes
(ce sa-i faci…am idei putine da’ fixe)
da, da, mult mai tari decat sus numitul film celebru nenumit
)
eu deja iar am patit-o pe Prut…
) joi m-am ratacit jumate de ora printr-o liziera de spini…am mers vreun km jumate exact in directia gresita… noroc ca mi s-a parut ciudat ca nu mai iesem la strada care se afla la 100m 
) si m-am intors in directia buna. Plus o marsaluiala de vreo 4-5 km cu bagaj in spinare prin ruguri de mure si teren nisipos. Eh ceea ce a fost frumos a fost ca totusi am prins somotei la rama neagra cu scoica… scoica fiind spre varful carligului.