Ma chinuiam in mijlocul unui vis urat, cand aud o voce soptita:

- Hai mai du-te dupa icre sa nu ne faca vreo faza femeia de serviciu.

Fara sa deschid ochii mornai un raspuns.

- Da du-te tu, flamandule.

- Hai ma, nu fi, ca numa la tine stau dracii aia.

Imi ridic pleoapele cu un scartait, si il vad pe Radu, ca el era flamandul de serviciu, cu ochii cat cepele, crapati si rosii. Iara statuse nebunu pana dimineata sa joace manager de fotbal, cum naiba sa stai toata noapte sa te uiti la niste cifre pe ecran?

Iau un bol de aluminiu si purced spre baia caminului, unde, dupa usa, sta butoiul cu apa de rezerva in caz ca vine seceta, sau iara taie un nebun cu toporul conductele.

- Scularea scumpilor! spun eu adormit in timp ce agitam cu doua degete luciul apei din butoi.

Scumpii erau vreo 5 carasi dolofani, care supravietuisera tigaii, din motive practice, baietii saturandu-se de curatat dupa doua ligheane pline ochi cu pocitanii cleioase si miscatoare. Asa ca ii deversasem in butoiul de la baie, si in scurt timp ii hranea tot palierul si femeile de servici, incat cresteau pe zi ce trece si deja ne era frica sa nu ii fure vreun oropsit care nu primise pachet de acasa.

Cand m-au auzit, au raspuns imediat la apel, ridicandu-se la suprafata, somnorosi ca vai de ei si nu mica le-a fost uimirea cand i-am cules unu cate unu si i-am strans, ferm dar tandru cum vazusem eu la un documentar cu crescatorii de somon. N-au fost cine stie ce incantati, dar nici nu m-au blamat prea tare, gandul de a avea progenituri intr-un butoi de metal, nefiind atragator nici pentru ei.

Ajung inapoi in camera unde Radu ma astepta cu ochii la fel de bulbucati si cu o lamaie in mana. Ia castronul, stoarce lamaia si incepe sa marineze cu foc icrele, dupa cateva clipe se declara multumit pune capac si se arunca in pat. Ma culc si eu la loc.

Pe la vreo zece, razele soarelui ma mangaiau pe pometi si nasul meu de esenta fina incepuse sa fornaie precipitat, asaltat de mirosuri imbietoare. Ma trezesc zambind si vad baietii trebaluind la un mic dejun regesc. Ceai de lamaie, salata de icre cu ceapa calita, iar tigaia de pe resou isi astepta bucatile de sunca si ochiurile.

Vali o cam intindea cu lucrul la tigaie asa ca rapid eu, Radu si Gabi ne-am mobilizat exemplar, aliniindu-ne in fata resoului si incepand sa facem la unison ca lupii “Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu”, starnind din nou toti maidanezii de pe cinci strazi in jur, care se dadeau de ceasu mortii simtindu-si teritoriul calcat de fiare. Urletele l-au impulsionat pe Vali si in scurt timp flamanzii de la 95 infulecau de zor.

- Pleci, Ursane?

- Da, ma, trag si eu o fuga acasa…

Asa ca in timp ce noi ne faceam linistiti siesta, Ursu ( adica Radu ) isi facea bagajul. Era o dimineata superba, o briza usoara aducea miros de flori de afara (studentii de regie nu au saracii de unde sa cunoasca sentimentul) , venea weekendul…ce mai, toti eram invaluiti intr-o stare de bine.

Si cum eram eu asa infofolit in pufoasa stare de bine, deodata mi se inverzeste parul din nas, ochii imi ies din orbite si ma vad proiectat de ceva supranatural in celalalt capat al patului (patul meu fiind langa fereastra). Cand, inainte de a-mi scoate unghiile din varul peretului, redevin constient ma uit in jur. Vali, care atipise intre timp, statea acum ridicat in fund pe pat, cu parul maciuca, dand necontrolat din picioare. Un metru mai la dreapta, Gabi plonjase sub pat, si ramasese blocat din cauza posteriorului bine formulat, jumate sub, jumate afara. Ceilalti avusesera norocul sa fie la baie.

Imi intorc capul spre directia de unde parea ca vine catastrofa. In geam, vanat la fata, cu parul ridicat ca de la curent electric, cu urechile falfaindu-i alert, statea Radu. Avea mainile inclestate pe un catilioc de plastic portocaliu, capacitate vreo 3 litri, care trona pe geam de vreo 2 luni si pe care nefericitul il pusese gaia sa il deschida.

Se pare ca toti cei 3 litri contineau iahnie de fasole, ultra fermentata, concentratie alcoolica 34% si concentratie de putoare nemaiintalnita si letala 150%.

- Bai handicapel vrei sa ne omori, ce naiba ai innebunit???

Ar fi raspuns Radu ceva da limba i se ascunsese in gat, cand il trasnise fermentul. Omu trebuia sa-si spele recipientul, ca sa aiba cu ce aduce mancarica de acasa. Nu puteam sa ratam asa ceva si l-am insotit la baie. Pe Gabi a trebuit sa il scoatem noi de sub pat, ca asa de vajnic se aruncase, incat ramasese infipt cu capul in punga cu bombe si lesinase.

Punga cu bombe dragilor, era o punga mare mare, in care ajungeau toate sosetele pe care nimeni nu le revendica, ori din cauza ca erau verzi de la flora de pe ele, ori din cauza ca se facusera ciment de la atata folosire, ori pentru ca erau desperecheate. Ei acolo ajunsese saracul Gabi, din lac in put.

Dupa vreo doua palete peste cap si un pic de otet pe la nas, s-a trezit si Gabi si am purces toti la baie. Am intrat la chiuvete, unde vreo trei colegi de palier se facea gigei, se barbiereau, frezau, alea alea. Radu s-a dus intai la buda sa scape de continut. A intrat in buda libera, aia de pe mijloc. Am stiut cand a deschis capacul inainte sa ne izbeasca stincoshenia, vazand vreo trei bucati cu pantalonii pe vine, hartia falfaind dupa ei si cucu mic mic, zbughind-o afara.

Tarandu-se incet pe langa perete, mai mult mort decat viu a aparut si Raducu intr-un final. S-a postat intre aia de se frizau si a mai scos odata capacul catiliocului, de data asta gol. Mirosul insa era acolo. Noroc ca studentii nu au bani si o lama de ras are perioada de folosire de 6-8 luni, altfel saracul barbieritor ar fi ramas fara nas, la cat de repede i-a tzasnit mana in sus cand a dat parfumul de fasole putrezita peste el.

Mie mi-a ajuns de atatea senzatii tari, plus ca era ora de plimbare a lui Jet Li, asa ca m-am intors in camera cu nasul inca blocat de la atacul precedent. Jet Li era porcul meu, de giuneea ma ca nu aveam furaje pentru unul de carne. Jet Li era tot numai fibra si vointa, fiind capabil ca si tizul sau de numeroase acrobatii si figuri de arte martiale, pe care le executa cu batul pe care il avea in cutie, ce-i servea drept jucarie si mancare, in zilele cand eram noi mai stramtorati.

Deja se chitcaia jivina ca vrea plimbare asa ca am luat lesa productie proprie, l-am scos pe musiu flocosu SRL, i-am pus hamul si m-am indreptat sprea fereastra. Am dat drumu la firul de pescuit, incetisor, cat era el de Jet Li nu stiu daca ar fi supravietuit unui picaj de la etajul 3, pana a ajuns porcaletele jos, in iarba. Cum cobora el tinandu-si picioarele maxim departate de corp, cu smocul de pe cap in vant si cu ochii mari si vigilenti, era leit Cruise in misiune imposibila. Deja erau spectatori pe geam si de la celelalte camere, una din distractiile zilnice fiind sa-l vada pe Jet Li cum sperie javrele din fata caminului, porcaletele nostru fiind deosebit de teritorial. Se infoia din toate floacele disponibile, incepea sa sasaie si sa pufnaie, isi bulbuca ochii si isi clantanea aia patru dinti din fata, fugind spre bietele javre, de astea nu mai stiau pe unde sa o apuce.

Vine si Radu inapoi, abatut tare, nu reusise sa scoata mirosul si se si intorsesera baietasii pe care ii alungase de pe tron, cu gand de linsaj.

- A trebuit sa il arunc, iar imi face scandal maica-mea ca pierd totul si nu mai are in ce imi pune haleala… Ce faci, l-ai scos pe Jet Li, hai ada-l inapoi, sa dam si noi un bridge.

Zis si facut il mulinez pe Jet Li inapoi, nu v-am spus ca firul de pescuit era pus pe o undita, nu?

Si incepe bridge-ul… se facuse deja amiaza.

Daca in seara de dinainte ai fi haladuit, cautandu-ti inspiratia in susul Copoului si ai fi parasit aleea imbibata cu miros de floare de castan, oprindu-te in fata caminelor din Targusor, ai fi observat fara indoiala un tanar june prim, cu un par negru ca pana corbului si cu niste ochi de te baga in toate boalele ( numai daca esti fata ), care se invartea in loc, de pe un picior pe altul, uitandu-se incontinuu spre capatul strazii. Ba din cand in cand mai ciulea si urechile incercand sa prinda un zgomot cunoscut.

Dintr-o data ochii i se lumineaza si isi dezveleste fasolele intr-un zambet de reclama la Colgate. Pe strada apare un Tico rosu, cumplit de inclinat spre dreapta, cu roata din fata stanga ridicata in aer, dandu-si duhul de la greutatea incarcaturii. Cum se opreste bolidul, individul deschide usa din spate, se agata de cutioaia cat toate zilele care se odihnea pe bancheta si da sa o traga afara. Se inroseste pana in varful urechilor, tenisii ii pedaleaza in zadar pe asfalt, ii auzi pocnind vreo doua vertebre, pana cand, cu naduf, renunta.

Respira rar de doua ori, isi strange aerul in plamani, is face palmele palnie si urla “95, mancare baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa” de vuieste tot Targusorul. Pe ferestrele a trei camine, cateva sute de metri de geam, se iveste o diversitate monumentala de fetze studentesti, cu aceeasi expresie de invidie crunta si foame teribila intiparita adanc pe chip. De pe usa caminului C2, ies navala, vreo 8 bucati de material uman masculin, care mai de care mai dezbleojati, in bermude, slapi, pantaloni de pijama, unul in prosop de baie, care cum i-a gasit urletul de ajutor.

Urmarind actiunea vestitei camere 95, intelegi cat de proaspat ne este sangele roman in vene. Perfect organizati, scot cu greu cutia magica, o pun la mijloc si formeaza o falanga perfect etansa, deplasandu-se in acea formatie invincibila, prin teritoriul ostil si plin de cotropitori al Targusorului, ascunzand pe deplin cutia de privirile celorlalti.

Ajunsa in camera, turma de fericiti baricadeaza usa cu paturile metalice, cu harletzul de pescuit, cu frigiderul si se deda ospatului. Friptura de ratza cu sos de gutui si tuica, crap prajit in lapte, o mamaliga cat roata carului, chiftelute marinate, pepene murat, salata boef si salata de vinete cu maioneza, amandine de ti se topesc in gura, choux a la creme pufoase si eclere cu crema de vanilie, toate se duc pe gatlejul hamesitilor. Un singur lucru ramane pentru a doua zi, prin traditia camerei cea mai de pret delicatesa a pachetului, o mancare pentru cei mai fini aristocrati, salata de maduvioare cu frunze de menta si icre de manciuria. Un singur borcan, doar 800 de grame din ambrozia zeilor, este asezat cu grija pe geam, ancorat bine de fereastra ( e vorba de etajul 3), urmand a fi apreciat la adevarata lui valoare a doua zi pe stomacul calm si nerevasit de o foame de 2 saptamani.

Boc, boc, boc, boc. Asta imi suna in timpan, cand razele soarelui abia uscasera roua de dimineata. Iritat de bocaniturile insistente, incercam sa ma trezesc, cel putin de-ajuns cat sa imi deschid ochii si sa il vad pe curajosul ala care e destul de nebun sa se miste atat de subtil prin camera la ora aia. Deodata zgomotele inceteaza iar dupa o mica pauza sunt inlocuite cu niste plescaituri facute de niste limbi mici, mici si rapide si niste gemete de placere oarecum pasaresti. Imi ia ceva pana ma trasneste crunta realitate. Sar din pat urland “ salata baaaaaaaaaaaaa, ca va omor”. Toti adormitii din camera sar si ei speriati. Cateva clipe mai tarziu, noua fetze stinse se uitau la borcanul de pe geam. Capacul era facut ferfenita iar salata mancata pana la ultima firmitura.

Lui Radu, exemplarul cel mai dolofan al camerei, au inceput sa ii curga lacrimile ca la inmormantare.

Vali a innebunit in stilul lui caracteristic si de pe marginea patului a inceput sa bombane ” Valii, Valii, il cheama pe Vali salata, auziti ma?”.

Eu eram in stare de soc.

Gabi, de departe cel mai pasnic reprezentant al 95-ului, se uita cu o privire fixa la nenorocitii de hoti, care stau, ranjind satisfacuti si satui pe crengile celor trei ciresi care ajung pana la nivelul nostru. Da, pitigoii ne-au facut din nou figura, dar de data asta nu au mancat fasole, chiftele din copite de cal, sau alte nenorociri ce stateau de obicei pe geam ci SALATA noastra preferata.

Gabi incepe dialogul cu talharii ” Bine ma, nenorocitilor, da tot? Tot ati crapat in voi, n-ati lasat nimic, crapa-v-ar fierea-n bila de dihanii spurcate. Ei lasa ca vedeti voi pentru asta. Va mananc si eu pe voi futu-va-n cur de mameluci”

Apoi se intoarce calm spre mine si foarte bland, chiar daca buzele ii tremurau dupa sange ma intreaba daca pot sa ii prind unu, sa-l mancam si sa ii invatam minte. Toti ochii camerei se indreptara spre mine, stiind ca o propozitie care incepe cu “oare poti sa..” are sanse mari sa duca la un moment memorabil.

Eu sunt incantat, nici nu m-as fi putut gandi la o razbunare mai buna. Ma apuc febril de pregatiri, spunandu-i lui Gabi sa pregateasca reteta ca pitigoiul e pe drum. Iau din cuier minciogul de pescuit ( triunghi de plasa dotat cu maner extensibil de 2 metri) si il pun intr-o pozitie strategica pe bordura ferestrei. Iau niste bucatele de miez de paine si sterg borcanul talharit, cat sa imprumute un pic din aroma dumnezeiasca. Pun miezul de paine in plasa minciogului, inchid pe jumatate fereastra si imi pun o patura verde in cap sa ma camuflez.

In scurt timp ametit de mirosul firmiturilor, un pitigoi, cel mai tare din parcare, isi ia zborul spre geam. Se apropie vertiginos si se aseaza pe rama minciogului, de unde se uita cu pofta spre miezul din mijlocul plasei. Il vad asa nehotarat, parca banuieste ceva, nu e prost deloc seful nemernicilor aia. Sunt atat de concentrat incat vad totul cu incetinitorul. Piciorul gheros al cumplitei jivine se ridica de pe rama si se misca inainte. Astept cu infrigurare sa atinga plasa, dar exact atunci Radu se gaseste sa tuseasca si imi sperie pasaroiul. Slapul din piciorul meu drept zboara instantaneu spre cimpoiul binefacatorului odata cu o injuratura printre dinti.

Dar nu era totul pierdut, observ ca seriful stelar zburase pe o creanga mai de jos si vorbea incet si rar cu alt pitigoi. Nu stiu ce i-a fi zis ca asta si-a luat zborul spre noi. Cand i-am vazut fata am zis clar ca al meu e, seriful trimisese proabil pe retardatul satului, ca in caz ca ceva e in neregula sa nu piarda vreun element important. Doamne, nici macar directia ca lumea nu putea sa o tina, atata era de prost. S-a izbit in prima faza cu capul de rama minciogului, dar a reusit sa se catere pana la urma deasupra. Cu un ochi se uita la cioc si cu unul la spate, nici nu stiu cum vazuse saracul painea. Nu a stat mult pe ganduri si s-a bagat la miez. Atunci am tras eu puternic de minciog, am pendulat ustensila si am pravalit plasa pe podeaua camerei.

Victorieeeeeeeee, stiam ca e pe undeva prin plasa minciogului, asa ca m-am uitat triumfator in jur, savurand fetele bulbucate ale colegilor de suferinta, cand Radu mi-a stricat din nou bucuria : “Vezi ma ca e resoul pornit”. Cand ma uit in jos, pusesem plasa exact pe resoul incins si incepuse deja sa fumege. Impacientat am tras de scula, nevrand sa gatesc pitigoiul involuntar si m-am linistit, fumega painea, nu pitigoiul.

L-am luat frumos in mana si i l-am intins lui Gabi. Galiganul il ia se uita la el si se inmoaie ca o fata mare cand il vede cat e de handicapat. Nestiind pe unde sa scoata camasa incearca si el o scuza desteapta ” Consumam sarea degeaba pe asta nu vezi cat e de slab?”.

Il iau inapoi si ii zic, desi eram convins ca la cat de tantalau arata, uita ce i-am spus pana ajunge inapoi in cires.

- Bai daca va mai prind la borcanele noastre, va vanez unu cate unu si va mancam pe toti! Ai bagat la cap in mortii matii de pitigoi?

Dupa ce retardel a confirmat din cap, i-am dat drumul. A zburat din nou pe trei carari si a aterizat cu greu langa ceilalti.

Nici un drac pitigoi nu a mai pus vreodata piciorul pe pervazul nostru si de cate ori unul din noi iesea la geam era fixat cu priviri ucigase de zecile de pitigoi, randuri , randuri din ciresi, de in primele zile ne era frica sa iesim din camin. Drept pentru care am lipsit toti o perioada de la cursuri, ca dupa aceea sa ne cerem scuze invocand crunta realitate, adica frica fata de pitigoi…