Ce bine era in comunism

Din lipsa de alte circuri necesare si suficiente pentru ca acest popor sa nu ajunga la asasinat politic, ne-am pornit noi sa ii dezgropam pe ceausesti, fapt ce a dus la doua mari discutii/reactii/manifestari:
1. Dom’le i-au omorat ca pe niste sobolani, total in afara legii, pe ei care au facut atatea pentru tara asta/asa le-a trebuit la nenorociti, cum naiba sa deschizi gura sa ii plangi?
Pentru mine ambele pozitii sunt stupide. Prima e chiar revoltatoare pentru ca, in cap cu stabilitatea turmei de oi care stie exact traseul pe care va fi dusa la pascut, se uita cati oameni au murit, au suferit sau le-a fost distrusa viata de catre clasa conducatoare, implicit duoul magnific. Asa ca aceasta pozitie mi se pare de o nimicnicie venita dintr-un statut acceptat si dorit de vierme fara drept la opinie si nici o alta aspiratie decat ceea de a baga in el salam de soia.
A doua nu mi se pare revoltatoare pentru ca nu ma gadila gresit moral, dar iese tare din schema statului de drept. Sunt convins ca executia a fost legitimata cumva de starea de “razboi” in care ne aflam, de vreo propozitie dintr-o lege martiala chinuita, dar eu ca cetatean al unui stat de drept ( in capul meu.. ca in realitate numai de drept nu e) nu pot sa consider o executie in urma unei judecati fara drept de apel, drept ceva normal.
Deci eu cam stau asa: meritau sa moara pentru crimele in masa pe care le-au facut ei si cu sleahta lor, dar cred ca ar fi avut dreptul la un proces adevarat ( vezi Nurnberg care tot cu criminali de masa, din regim politic, s-a ocupat).
2. Ei a doua reactie insa este, cel putin pentru mine extrem de deprimanta si ma afecteaza profund undeva aproape de chiar coloana-mi garbovita de modul in care se ineaca aceasta tara si acest popor.
“Era mai bine inainte” – expresia asta pentru mine inseamna doua chestii, una ca omul o ducea mai bine inainte sau cel putin asa tine el minte si a doua ca regimul comunism si exponentii sai nu a fost ceva rau ci ceva mai bun decat oamenii politici si aparatul de stat de azi.
Daca o duceam sa nu mai bine pe atunci mi se pare o conceptie subiectiva, mulata pe fiecare individ sau familie in parte. Tind sa cred ca luat ca o medie generala o duceam mai bine. Si am sa incerc sa explic putin asta.
Fara sa faca vreo exceptie, poporul roman este compus dintr-o masa cu aspiratii simple, cat mai mult cat mai mult si o particica mult mai mica care pune accent si pe cum se obtine acel mult si pe calitate si pe cultura si asa mai departe. In comunism masa care vroia cat mai mult cat mai mult avea niste obiective extrem de modeste, niste carnita, beutura, o antena sa prinda bulgarii, un dulce pentru copil care se ridicau pana la maxim un televizor color, o cafea sau niste compot de ananas.
Asta era telul suprem si munca pentru acest tel se desfasura fara stres, casa este, salar este, ce pune pe masa este, daca mai punem mana si pe ceva din obiectivele enumerate mai sus inseamna ca o ducem bine. Le puteai avea pe vremea aia, absolut, totul era tangibil. Atentie tot ce stiam era tangibil, deci implicit era mult mai usor sa fii multumit si, mai important, aveai toate mijloacele la indemana.
Casa pentru toata lumea, slujba pentru toata lumea, bani pentru toata lumea.
Particica din popor care vroia libertate de exprimare, sa poate vedea lumea, sa nu se pazeasca ce spune in fata copilului mic de frica sa nu repete, sa citeasca ce vrea si alte libertati din astea spirituale nu o ducea deloc bine, ba mai mult statea intr-o stare continua de frustrare deprimanta.
Ca popor insa nu ne putem lua dupa o particica mica, la modul obiectiv cand nu aveam ce ne dori cine stie ce, doar chestii tangibile si aveam si mijloacele de a le procura o duceam mai bine. Faptul ca multi spun asta nu ma deranjeaza, pentru ei o fi valabil, ma deranjeaza insa expresiile, din ce in ce mai des, comunisti au facut si au dres si apoi au venit astia si au distrus tot.
Motivul pentru care sunt indignat de prostia unei astfel de conceptii nu e pentru ca rezultatul si personajele nu sunt reale ( adica astia au farmat tot ) ci ca se propaga o diferentiere intre comunism si tot ce se petrece acum; sunt perfect de acord ca e o mare diferenta de stare, dar chiar nu vedem o relatia crunta de cauzalitate?
Nu vedem ca lipsa totala a eticii in munca la nivel de popor se datoreaza comunismului, care a invatat omul ca indiferent cat de slab si lenes e la munca, slujba ii e batuta in cuie, ca indiferent cat produce el trebuie sa ia salar bun, ca indiferent cat de prost face, oricum nu conteaza?
Nu vedem ca furtul asta generalizat se datoreaza tot comunismului ( acum o sa sara nostalgicii ca pe vremea aia era lege.. de aia se fura din intreprinderi de la director la paznic, fiecare cu cat putea si cu obligatiile lui, de aia se faceau tunele pe sub fabrici de confectii sau vestiarele muncitorilor crapau de haine de blana… aaaa, nu se auzea, asa e dar asta e alt lucru). Nu spun ca atunci se fura pe fata ca acuma, nu spun ca atunci se fura in halul asta din banii publici, spun doar ca modelul si mentalitatea asta se datoreaza comunismului.
Lipsa de politete si serviabilitate din institutiile statului de cand a inceput? Spaga are radacini vechi la noi, dar cand s-a generalizat oriunde si oricum, de la vanzatoare care iti dadea juma de paine in plus pana la asistenta din spital? Erau atentii nu spagi cerute, nu conteaza tot de acolo s-a pornit.
Faptul ca avem o agricultura de tot rahatul a pornit de dupa revolutie in mintea multora. Dragii mei tin sa va reamintesc ca regimul comunism a luat pamantul celor care stiau sa il munceasca, l-a strans pe tot si dupa aia i-a umilit pe tarani transformandu-i intr-un fel de sclavi fara nici un pic de mandrie sau forta financiara. Sa fii muncitor in industria de cuie era un titlu de prestigiu pe langa CAP-ist. Pai cum credeti voi ca s-a dus pe rapa agricultura?
Ca s-au furat acum sistemele de irigatii, de asta? Nu, nu de asta, ci pentru ca taranul a fost facut sa inteleaga ca este nefolositor, ca este un paria si atunci tot satul tanar a inceput sa migreze la oras, sa taie orice legatura cu pamantul, sa nu mai vrea sa auda. Cine sa munceasca pamantul daca taranul agricultor cu mandrie si dragoste fata de pamantul sau a fost stirpit?
Trebuie sa vina investitori sa ne cultive ceapa. O sa spuneti ca inainte chiar si asa cu CAP-istii produceam tot ce ne trebuia ca tara. Gresit, produceam in circuit inchis, voi credeti ca la o granita deschisa nu ne-ar fi facut praf( ca acuma) produsele aduse de afara, ce vin dintr-o agricultura moderna care la noi abia acum incepe sa se vada in curtea catorva investitori mari?
Credeti voi ca daca nu luau comunistii pamantul oamenilor, nu aveam si noi acum sate de sa-ti fie drag sa le vezi, fiecare cu tractorasul lui, cu pamant cultivat si ingrijit? Avem ca nu stateam pe loc, asa…
Clasa politica. Mai voi vorbiti serios? Pai toata clasa politica e formata din trepadusi comunisti ( este absolut jenant cum pdlistii pot sa acuze psd-istii de intentii si ideologii comuniste cand sunt exact din aceeasi oala), cei care erau esalonul doi sau trei in timpul regimului. Iar noua promotie este scolita tot de acesti comunisti.
Chiar putem fi atat de absurzi incat sa credem ca regimul comunist a fost bun si nu el este cauza a ce se intampla acum? Oameni buni stiu ca toti am visat sa fie altfel dupa revolutie, sa devenim un stat civilizat si liber, dar cum naiba sa se petreaca asta daca noi, ca popor am ramas comunisti, nu cu numele ci ridicand toate obiceiurile si mentalitatea de atunci la un rang de suprasaturare? Iar de condus votam aceeasi comunisti pentru ca suntem prea idioti sa incercam altceva?
Comunismul a durat juma de veac dar efectele lui sunt si mai puternice dupa inca doua decenii si din pacate noile generatii care nu au supt la sanul comunismului si nu s-au hranit cu lapte socialist se nasc, se educa si cresc in mocirla asta, de unde nici o speranta de viitor.
Apropo de asta un singur lucru era mai bun pe vremea aia, invatamantul si aici fara discutie, dar declinul tot de comunisti a fost pornit prin marirea necontrolata si fara o nevoie reala a numarului de absolventi superior.. ei ce se petrece acum e chiar un vis comunist, orice analfabet cu diploma, inainte pentru progresul tarii!
Ce traim azi e doar un efect al regimului comunist asupra mentalitatii noastre ca popor imbecilizat si al clasei comuniste care refuza sa plece pentru ca inca are toate sforile.
Bacul lui crap prajit
Cam pe cand a dat generatia mea bacul, examenul a inceput sa conteze in admiterea mai departe, la noi era in proportii minime, apoi examenul de admitere s-a stins treptat ( prea multa bataie de cap si mai usor e cu dosar, asa se pot umple la refuz toate facultatile posibile) lasand BAC-ul sa conteze din ce in ce mai mult.
Evident ca in momentul in care stiai ca nota de acum conteaza la nspe’ facultati tu ca profan faceai ce faceai si induiosai comisiile sa lase dom’le elevii macar sa vorbeasca. Deci noi nu am dat un BAC suta la suta corect, atmosfera fiind in majoritatea salilor destul de destinsa ( mai putin in sala mea la mate, dar asta e alta discutie); nu ni s-au facut subiectele de cate profesori, nu s-au aruncat cu 10 din burta, s-a notat pe bune, dar daca aveai de ajutat pe cineva ajutai.
Asta pentru ca era la inceput iar BAC-ul nu era chiar decisiv, dar promotiile urmatoare au mers cu fisicul de bani la supraveghetori, al doilea an au fost deja vreo 20 de 10 pe linie, cand la noi nu fusese nici unul ( sa-l vad eu pe liceanul care e absolut perfect la romana,mate,limba straina,fizica si filosofie, cu variatiuni dupa profil).
Apoi a venit ineptia cu notele de la liceu sa conteze. Dupa umila mea parere cine a adoptat aceste masuri a fost cretinul care a distrus invatamantul romanesc de tot. Iar maretele cadre universitare, tocmai ostasii valorii invatamantului romanesc, care si-au prostituat facultatile si au eliminat tocmai cel mai bun mecanism de selectie posibil, concurenta directa pe niste materii importante pentru acea facultate, sunt efectiv niste curve. Totul evident pentru bani, e mult mai rentabil sa iei taxa de la 1 milion de dosare, decat de la 50 de elevi cat ar avea curajul sa se bata pentru acea sectie. Plus ca sunt de corectat teze, e de cheltuit pe examen…eee…
Eu i-as intreba pe toti cretineii care au avut ceva de-a face cu masura asta, daca au vreo idee ( si daca nu au, ce cauta in mecanismul de decizie?) cat de diferita este notarea intre liceele si zonele tarii… e diferita si subiectiva de la profesor la profesor daraminte de la liceu la liceu. Cum poti tu compara un 8 la un liceu din popleaca de vale cu un 8 obtinut in cea mai buna clasa a unui liceu de prestigiu? Cum poti tu mai dobitocule sa le pui pe aceeasi linie?
Cam cum au pretentia unii absolventi de facultati particulare, care au vazut de doua oro linie de curs, iar examenele le dau cu cardul Visa si habar nu au absolut nimic din ce ar fi trebuit sa invete, sa fie la fel de respectati ca unu student ce a trecut printr-o facultate serioasa la zi ( cate o mai fi si alea).
Asa ajungem la studenti care nu stiu sa scrie si sa vorbeasca romaneste, la oameni care nu au absolut nici o legatura cu pregatirea pe care o au atat de indestulator pe hartie, la o multime de prosti cu diplome; dom’le daprosti nu asa..
Pai domn profesor de la liceu nu poate sa-l lase pe Ionica repetent ca vine mama si face scandal, directoru care ameninta cu scadere de salar pentru ca vezi doamne profu nu-si face treaba. La bac lasam un pic copii liberi, le mai facem si doua subiecte sa treaca toti ca altfel urla lumea ca acuma uite ce prosti sunt profesorii, nu ca parintii si-au scapat complet copii din mana si astai nu invata nimic…
Pune Ionica analfabetul dosarul la facultate, normal ca intra macar la taxa, ca acum sunt 50 de locuri la buget si 5000 la cu taxa, sa luam banu nu? Ionica saracu nu stie sa faca acordul dintre subiect si predicat ( apropo e unu’ invitat la tvr la meciuri care are aceeasi problema) dar trece cu brio sesiunile ca altfel nu isi mai plateste taxa, nu? Si noi ce facem?
Vrei sa fie invatamantul pe bune? Camera de inregistrat la orice examen national. Stiti cat o sa fie procentul de admisi? Maxim da maxim 15%, asta e cel real nu 60 acu si inca 30 in toamna… cica nu s-a copiat
). Procentul asta ar fi fost real pe vremea mea nu acum cand astia mici au creierul in fasole ( am cunoscut ambele parti al barciadelor, atat pustani de-a 12 cu care poti sa te conversezi si care e normal sa treaca bacul fara sa fie lasati sa copie si ciumpalaci care nu stiu sa lege doua vorbe, cei din urma sunt colosal de multi).
Are elevul 8-10 la romana pe timpul liceului iar la BAC nu stie sa scrie? Pac afara don profesor.. si uite asa profesorul nu mai apleaca urechea ca ii vine directorul pe cap, sau cutare inspectoare sau parintii sau nu stiu cine… pune nota pe drept si cand elevul invata il trece..
La facultate examen de care pe care, intra ala de merita. Iar de bagat in examen se baga cei reali interesati de respectiva facultate nu cei care pun dosare in zece parti ca diploma sa fie..
E greu? Nu e greu, doar ca nimeni nu vrea un invatamant pe bune, din asta ies mai putin bani, mai putin dobitoci cu diplome pe care sa ii pui unde iti convine tie, mai putini tampiti ca masa de manevra politica… nu ne dam seama dar daca mergem asa noi nu o sa mai avem clasa intelectuala adevarata in vreo cateva generatii ci numai falsuri pe hartie.
PS -vad atat efervescenta pe bloguri cu ce slab e sistemul nostru de invatamant, cum sepoate sa treaca numai 60-70%… sistemulnostru nu e atat de bun, astea sunt cifre aproape normale… pe drept cifrele ar sta intre 5-10% la liceele din cucuietii din deal si 10%-20% la liceele bune poate cu vreo cateva varfuri in marile centre universitare. Astae realitatea.
Sunt foarte curios cati dintre cei care au fost prea tampi ca sa stie ce sa copie de data asta vor fi impinsi sa treaca la a doua incercare… 90%?
Venezuela, benzina si apa minerala
Noi astia masculii care mai tragem cate o ocheada fugara pe la cate concursuri de miss Univers, stim ca femeile made in Venezuela sunt ale naibii de frumoase. Ce nu stim este ca, sa plimbi o frumusete din aia vreo 3 zile prin diferite locuri romantice, pe sub umbra bananierilor, ar costa cat face la noi o sticla de cola si-o ciocolata eftina.

In Venezuela nu exista moneda destul de mica sa cumperi un singur litru de benzina, iar un plin, in euro, te-ajunge vro 3 euroi, plin de dubita sa ne intelegem. Explicatia este foarte simpla, tara se afla pe o balta de petrol, exporta in prostie, iar in interior, fara taxe de transport si alte politici internationale, materia respectiva e mai ieftina ca apa de ploaie. Normal, nu?
La granita stau columbienii cu canistre si peco-uri improvizate prin boscheti, sa manance si gura lor ceva de contrabandisti si militanti pentru libertatea calatoriilor cu automobilul.
Poate va intrebati ce m-am gasit sa ma intereseze pe mine de subdezvoltatii aia care habar nu au ce e aia agricultura intensiva, urbanism modern, canalizare eficienta, sistem de dirijare al traficului si alte chestiuni din astea specifice tarilor dezvoltate, asa ca Romania. Sincer sa fiu nu ma prea intereseaza, drumul e prea lung ca sa imi pot lua o cisterna de benzina cu un salariu mediu, dar ma gandii sa fac o paralela.
Cred ca deja v-ati prins cu ce, din titlu; cu apa minerala. Deci si prin urmare la o aruncatura de bat de unde m-am procopsit in ultima vreme ies din maruntaiele muntilor al mai bune, gustoase si sanatoase ape minerale din tara, si nu ies asa, cu taraita, ci din izvoare constante si consistente.
Ar trebui sa vina de peste granita baietii sa umple canistrele cu apa minerala, ca doar din munte iese de la sine fara sonde, doar sa dai drumu la robinet, Mai pui si sticla si efortul cat sa o arunci pana in centrul orasului si tot cativa bani ar trebui sa coste. Dom’le nu vine nimeni cu nici o canistra, nu pentru ca nu ar vrea sa faca nitica miscare contrabandista ci pentru ca e scumpa. Cat de scumpa?
Mai scumpa ca in Metro sau Carrefour sau alte hipermarketuri de prin tara, ca acolo cica se da cu discount. In schimb la magazinele astea de la doi metri de izvor, unde ar putea sa aduca apa la dozator sa isi ia oamenii cum se lua inainte sifonul, aici nu e cu discount…
M-am tot gandit eu asa cam care ar fi explicatia diferentei intre petrolul venezuelenilor, care deh presupune costuri de extractiune si prelucratiune si apa minerala care tasneste din munte si doar trebuie ambalata si pana la urma am gasit; aia e niste subdezvoltati dom’le habar nu au cu ce se manaca o economie civilizata!
Turismul montan in Bucovina
Pana si cei care nu stiu mai nimic despre Bucovina au auzit totusi ca este o zona splendida a tarii pe care peisajele, satele aruncate prin munti, aerul curat, pitorescul, manastirile o fac demna de vizitat. Facand abstractie de dorinta larga a moldovenilor de mai jos de a se numi bucovineni si de a scapa asa de oprobiul national, zona are trei orasele (daca nu faceam abstractie bagam si Suceava, dar nu e cazul).
Orasele astea sunt micute, asa vrea sa spun ca sunt micute si dragute, dar ma abtin. Humor,Cimpulung si Dorna le spune la orasele astea de munte si daca le cauti corespondente prin tarile cu traditie turistica ai sa gasesti numai bijuterii, extraordinar de curate si civilizate care se intretin, bine mersi din turism.
De ce bijuterii? Este mult mai usor sa dai o fata eleganta, sa mentii curatenia, sa torni niste strazi bune, in orasele mici, neaglomerate, unde strazile nu sunt blocate de trafic, unde nu ai sute de mii de cladiri de spoit, unde poti sa inveti infrastructura pe de rost in trei zile. E mult mai usor la ei, pentru ca la noi nu e cazul.
Orasele sunt urate, grii, deprimante, aruncate parca din intamplare acolo. Le salveaza muntii din dreapta si tanga, verdele copacilor si taria aerului, dar urbanismul este incredibil de hidos. Incredibil spun pentru ca urbanismul inseamna vreo 20-30 de cladiri majore in fie care, cladiri care daca ar fi schimbate la fata, intreg orasul s-ar schimba.
Am inceput articolul intr-o nota negativista pentru ca ma doare sufletul efectiv sa vad cum efectiv o regiune care s-ar putea bate de la egal la egal cu orice alta din europa pe nisa asta, este la douazeci de ani dupa revolutie un copil sarac si tuciuriu in fata unei biserici. Am sa continui insa cu o nota mai optimista.
Anul trecut soseaua care face legatura intre Bucovina si tara a fost refacuta, evident nu peste tot, dar intr-o proportie covarsitoare e buna, chiar splendida. Efectul a fost imediat si Vatra Dornei a fost inundata de turisti poate cu 70-80% mai multi decat pana acum. Pentru cine a fost in Bucovina acu vreo zece ani socul ar fi mare de tot la o revenire. Atunci erau vreo 4 hoteluri comuniste si cam asta era singura alegere. Au venit insa fondurile europene si aici oamenii s-au miscat excelent, la urma urmei nu tinea de primarii ci de ei.
Au aparut pensiuni peste tot, la oras, sau in satele pitoresti de pe langa, de toate felurile si pentru toate standardele, numai de cazare, cazare si mic dejun, sau cazare, pensiune completa si programe de calarie, sporturi extreme si cate si mai cate. Segmentul asta a fost cel mai fericiti de refacerea soselei. Drumurile din orase insa sunt tot praf, adica stradutele alea mici pe ccare mergi cand vrei sa iesi de pe principala. Omul tot injura ca ii pica rotile de la masina dar macar a venit cu ea in conditii bune.
Cazare am spus ca e, merge si mai mult de atat, pentru ca in sezon toata lumea e ca m super ocupata, dar oferta este totusi generoasa. Mai mult de atat intreprinzatorul privat nu poate face, acum trebuie sa vina primaria sa puna umarul.
Si aici se vad diferente intre cele trei orase. Humorul l-a avut pe Flutur si s-a dus in sus, arata bine, complet schimbat, mai vezi o floare, stradutele sunt bune, luminate, dar… nu are partie.
Campulungul e mort, dar isi merita soarta. Sa realegi un primar care a bagat primaria in datorii de meleoane de euro fara sa faca nimic, care a spart toate strazile acum 4 ani ca sa bage conducte si nu le-a mai refacut, care a ingropat 14 milioane de euro intr-o centrala terminca nefunctionala, arata ca iti meriti soarta.
Dorna era de la start in fata fiind statiune cu traditie si avdn si o partie de 3,5 km ceea ce nu e de ici colea. Eu nu schiez asa ca analiza mea asupra partiei astea e limitata. Dar cand trebuie sa fii agil sa te urci sau sa cobori din telescaun, iar la coborare trebuie sa aterizezi in alergare pe un ciment inghetat, ceva nu e in regula. Inteleg ca a fost construit acu o gramada de ani, dar schimba ceva la el…
E atat de greu sa faci o partie doar si doar pentru incepatori, scurta si larga fara inclinatie, unde toate pensiunile ar putea sa profite si sa faca programe de tabara pentru schi?
Spuneam ca Humorul nu are partie, ei de o saptamana are si e foarte moderna, are portiune usoara la inceput si portiune dificila pe la mijloc, deci multumese pe oricine. Vor amenaja si sectiune pentru copii. Cine castiga? Orasul. Primarul a vorbit excelent spunand ca interesul nu este castigul direct din partie, bani la primarie vor veni oricum din impozitarea si taxele de statiune aduse in plus de un numar mai mare de turisti. Omul a spus clar, in ianuarie si februarie, luni cu zapada multa, turisti nu prea veneau… acum gradul de ocupare va fi sus de tot, asta inseamna bani in plus pentru segmentul turistic si alimentar, practic inseamna o infuzie de cpaital in oras, fiecare o sa primeasca o particica indiferent de ce are de oferit.
Pe gandirea asta ar trebui sa se mearga in tot statul asta nenorocit, hai sa facem ceva ca banii sa se duca la omul care munceste si daca el o va duce bine, o va duce si statul bine. Nu invers, hai sa aiba statul bani ca sa avem de unde arunca milioane pe comisioane ( apropo voi stiti ca un km de autostrada la noi costa de 4 ori mai mult decat in alte tari europene? si asta inseamna zeci de milioane de euro? ) si pentru asta sa il omoram pe ala din sectorul privat care abia mai trage.
Pana la urma vroiam sa spun ca lucrurile incep sa se miste. Prima oara s-a miscat sectorul privat, oamenii incercand sa foloseasca atributele zonei. Singuri insa fara o administratie care sa puna umarul si sa ofere conditii pentru turism nu au forta sa o faca, pentru ca nu vorbim de investitori mamuti, ci de Nea Marin care a avut o bucata de pamant si a atras finantare.
Nu are cum sa faca singur nici sosea, nici partie, nici sa renoveze cladirile, nici sa faca piata mai frumoasa.
Zona ar trebui sa arate asa:
- fiecare oras cateva partii de toate nivelurile; nu una, cateva; pe marginea partiilor alea pensiuni;
- strazi absolut perfecte, atatea cat sunt, sa fie netede ca-n palma
- un parc bijuterie unde omul sa se plimbe vara ca intr-o gradina de minuni
- un complex de sport, cu toate alea; tenis de camp de masa, doua terenuri mici de fotbal, baschet, volei; investitie care o scoti din niste taxe lejere de folosire;
- crerea unei retele de servicii adaugate ( programe de vizitat manastiri, calarie, fotografie.. etc); sunt programe din astea dar nu sunt unite, nu este prezentata o oferta clara, care sa iti vine cand vrei tu la orice pensiune, si sanu trebuiasca sa intrebi in trei locuri ca sa ai acces la toata informatia;
- o curatentie teribila in tot orasul , nu tomberoane care dau pe dinafara pe stradutele cu pensiuni;
etc etc..
Humorul are partie, Campulung va avea si el una in vreo zece ani probabil, lucrurile se misca, foarte foarte incet. Dar paralel cu proiectele astea care inseamna bani seriosi europeni si o sansa de a mai baga ceva in buzunar, nu se fac multe din lucrurile mai usoare si de bun simt ( spuse mai sus);
Poate pana cand mi-oi da obstescul sfarsit am sa vad si eu ideile astea in realitate. Doamne ajuta!
De ce imi este frica?
In general sunt ferm convins ca soarta unei tari depinde de mentalitatea, atitudinea fata de munca si educatia celor care o populeaza, ma rog, nu pana la ultimul, ci pur si simplu a majoritatii, iar clasa politica are o importanta minora. Dupa umila mea analiza de asta in tarile dezvoltate indiferent cine vine la guvernare, dreapta, stanga , nivelul de viata se mentine, ritmul de crestere in infrastructura se mentine si asa mai departe.
De aceea cand aud indemnuri cum e cel din comentariul lui Marse,pe ideea chiar nu conteaza cine a iesit, eu am o treaba si trebuie sa mi-o fac, depinde de mine ce imi construiesc in viata, mi se incalzeste sufletelul pana la cer si inapoi. De data asta insa cred ca romanii nu isi dau seama ca suntem pe muchia prapastiei.
Poate citind urmatoarele randuri o sa credeti ca am innebunit, din pacate ele se bazeaza pe o crunta analiza a realitatii, nu vreau sa va panichez ci doar o sa expun cel mai rau caz posibil, adica ceva ce se poate intampla, dar sper sa nu fie cazul. Sa o luam incetisor.
Romania este una dintre cele mai scumpe tari din Europa, iar comertul si imobiliarele produc profit mult peste media europeana, pe unitate de timp. Situatia nu are nici o alta baza in afara de comportamentul idiot al romanului iesit din comunism, consumatorul care inca nu s-a obisnuit cu diversitatea si evolutia continua a produselor si trebuie sa ia sa ia sa ia tot, si afaceristul care trebuie sa faca o avere pe loc, sa jupeasca pielea de pe tine.
Aceasta situatie are doua mari efecte, unul pozitiv( investitorii straini de asta au venit, de asta au ignorat birocratia si coruptia, de asta au dat spagi pana s-au saturat, stiind ca o sa isi scoata banul rapid, iar in UE tot din cauza asta am intrat, pentru ca se investea si se scotea masiv) si unul negativ ( dependenta totala de mediul bancar, asta implicand si dependenta de mediul financiar internationl, statul neproducand el insusi ceva ci bazandu-se doar pe rulajul banilor din mediul privat).
Data fiind explicatia de mai sus, adica efectul negativ, suntem extrem de legati de stabilitatea cursului valutar si de rulajul continuu al banilor, ca stat. Adica mai pe sleau, circuitul trebuie sa mearga snur pentru ca bugetarii sa poata avea paine pe masa. Ca sa va faceti o idee despre importanta stabilitatii cursului valutar, va spun doar ca pentru a nu se deprecia leul s-au investit peste 4 miliarde de euro, miliarde, oameni buni. presimt cativa ochi mari
), care nu inteleg cum vine asta sa investesti in leu.
Nu sunt specialist asa ca va explic doar ideea generala, intr-o economie de piata functionabila exista un reglaj standard al circuitului economic, balansul dintre cerer si oferta. raportat la caz, daca cererea pentru leu este mare, pretul leului creste, iar raportul dintre leu si euro se micsoreaza. Ei de micsorat nu s-a micsorat, dar au reusit sa il tina cat de cat jos, prin investitii masive si in pierdere, in leu.
Cum dom’le sa cheltuie atata amar de bani pe cursul valutar? pai cate scoli, spitale, prime de craciun, drumuri, s-ar fi facut din 4 miliarde? Din pacate, tocmai din cauza dependentei totale de rulajul comercial, a lasa leul sa cada este exact acelasi lucru cu prabusirea economiei, circuitul se sufoca si statul ramane fara bani. Bun, a si ramas, era normal pana la urma, in conditiile in care nu produce iar romanul nu mai plateste ratele si da bmw-ul inapoi, sau nu mai cumpara imobiliare cu profit de 200% la suta pentru ca nu mai intra impozite la buget, dar nu s-a intamplat peste noapte si circuitul nu s-a blocat complet. Imaginati-va daca toata marfa de import ar fi lapreturi triple iar banul romanului acelasi ( efectul unui curs scazut ), nu si-ar mai putea permite romanul plasma, marketurile ar cadea instant ( cheltuielile sunt masive iar daca doua trei luni nu produc pica direct in cap) si inca un contribuabil masiv la buget pica…
V-am explicat putin cam de ce depindem ca stat si foarte simplist ( ca mai mult nu stiu) de ce leul este atat de important. Acum sa vedem care sunt inamicii principali ai puterii monedei nationale. Identificam rapid doi: instabilitatea politica si o economie care nu produce cu adevarat.
Ca instabilitatea politica duce la scaderea puterii leului, nu o sa mai demonstrez ca s-a vazut in practica si este un lucru unanim recunoscut pe plan international, aici nu e vorba de Romania, ci de o lege universala; daca statul este perceput ca instabil politic, cererea catre moneda lui nationala scade brusc, s-a intamplat la americani, la europeni, la africani…
Principalul vinovat de instabilitatea politica din ultimii ani, deci de necesitatea pomparii de fonduri masive in leu este Basescu; fara discutie. Basescu de unul singur, nu PDL-ul, pentru ca partidul il conduce cu mana forte, pe fata, chiar daca in rolul de presedinte al tarii ar trebui sa fie neutru, conform constitutiei.
La faptul ca economia nu produce sunt o tona de vinovati. Incepand cu FSN-ul, trecand prin CD, PSD si PD-L, adica toate partidele care au avut puterea din 89 incoace. Fiecare s-a plans ca a gasit dezastru dar nu am vazut nici unul care sa faca ceva contrar premergatorilor. Toti s-au repezit sa isi umple buzunarele, pentru ca uite, economia noastra infloreste, puterea de cumparare e imensa ( romanul se indatoreaza pana la 120% din ce produce, spre deosebire de un neamt sau un englez care nu sare peste 30% pentru mofturi, gen casa mare, masina de lux.. de ce credeti voi ca loganu rupe in ger si fr? simplu, afectat de criza occidentalul alege un mijloc de transport care sa nu ii suga 705 din venit), vin investitii straine… asta ignorand complet ca totul e o perdea de fum, perdea de care ar trebui proftat si pentru a pune niste temelie, adica sa urnesti un pic agricultura, sa vezi totusi daca nu putem avea si un pic de industrie, mai mica asa, dar macar pentru nevoile noastre…).
Cam asta s-a petrecut pana acum. Unde suntem? Suntem in situatia in care statul a trimis oameni acasa fortat pentru ca nu avea bani. In loc sa fie romanul cutremurat de aceasta realitate, el iese masiv la vot si voteaza principalii responsabili. In loc sa dardaie de frica el se imbata cu circ mediatic. In loc sa percuteze ce semnal teribil de alarma e asta, romanul se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Realitatea. Nu mai sunt bani, acum, pe termen scurt. Daca nu luam imprumutul de la FMI, Romania cade, devine o tara de lumea a treia peste noapte. iara ochi mari, iara ganduri, a innebunit mage. Nu dragii mei, daca bugetarii nu mai iau bani, asa cum sunt ei cate 2-3 pe post, intr-un sistem incalcit si putrezit, sistemul se blocheaza. daca nu ne da FMI-ul bani, acum, repede, leul pica mortal si BNR-ul nu il mai poate opri. Si atunci sistemul de rulaj comercial se blocheaza. Romanul ajunge sa plateasca hartia igienica cu oua, nimeni nu mai plateste nici o rata, leul cade asa de tare, incat absolut tot ce ai pus deoparte valoraeaz zero, la fel si pentru fondurile bancare ( desi cred ca bancile vor sti dinainte si vor lua aur sau euro, dar oricum isi vor trimite angajatii acasa).
bai nene, esti nebun, asta e apocalipsa pe pamant. Nu domnilor este doar un mecasnim economic cat se poate de real. De asta mi-e frica si de asta as fi vrut sa castige Geoana. Nu pentru ca nu ne-am fi aflat in exact aceeasi situatie ci pentru ca eram sigur pe o stabilitate politica imediata si pe imprumutul de la FMI ( cand il aud pe BOC cu sa nu ne grabim cu bugetul, adica nu aratam ca suntem stabili, nu imi vine sa cred pe ce lume traiesc astia -nu dragilor ei nu ar fi afectati de prabusire, pentru ca au bunuri, bunuri care raman acolo si cand leul nu mai e).
De asta sper intr-o coalitie imediata, macar de forma, zau daca ma intereseaza cine cu cine.
pe de alta parte ma bate si un gand de retardel: ma da nu o fi mai bine sa iasa scenariul asta de cosmar si sa ne resetam; asa invata si romanul ce clasa politica are, invata sa pretuiasca banu, invata sa se intinda cat il tine plapuma, invata sa munceasca cu adevarat nu sa creada tot timpul ca i se cuvine mai mult, invata sa nu mai voteze aiurea ( aici ma refer la toti votantii care au pus stampila pe Base si pe Geoana la turul I, girand moral tot parcursul Romaniei pana azi).
si atunci ma ui tin jur si imi spun, la cum e romanul, o sa iasa razboi social, bandele care acum fura benzina din baragan, o sa iasa pe strazi la violuri si crime, interlopii tigani la fel, o sa iasa armata.. cu alte cuvinte baie de sange. Deci nu nu e bine, mai bine prosti decat morti.
haide ma, sa traim bine!
PS. acu nu va bagati sub pat tremurand de frica bandelor cu mitraliere, este doar cel mai rau scenariu posibil si trebuie sa fii cuADEVARAT CRIMINAL SA LASI ASTA SA SE INTAMPLE( ma referla clasa politica, nu numai la Base).
A, nu am spus ce se intampla daca primi banii de la FMI. Suntem datori vanduti ca tara, dar nu e bai, o tara nu se executa silit, doar ca o sa trebuiasca sa producem si noi ceva in viitorul apropiat in caz ca o sa mai avem nevoie de bani, pentru ca odata insolvabili nici imprumuturi nu ne vor veni.
Ziua nationala…
Pe mine ziua nationala, drapelul tarii, chiar ma ating. Cand am plecat in Anglia si am fost asteptat cu drapelul national al Romaniei arborat in curte a trebuit sa ma retrag pentru ca incepusera sa imi curga ochii. Cand aud de ziua nationala de obicei ma umflu un pic in piept, e un fel de reflex, e ziua tarii mele, a pamantului pe care m-a nascut…

Azi nu e asa. Incet, incet, an de an, sentimentele de care vorbeam au devenit din ce in ce mai mici, de la stare coplesitoare la gadileala in piept, pana cand anul asta au murit de tot. Parte din vina o poate avea si stilul romanului de a gandi politica, stil atat de eronat si fara logica, vazut inclusiv la astia tineri care ar trebui sa fie mai destepti, mai obiectivi, sa vada dincolo de propaganda nerusinata, incat intr-un fel m-am convins ca suntem un popor care o sa invete mecanismul democratiei greu, foarte greu. In ritm de testoasa. La urma urmei asa se fac toate.
Perioada asta e prima data in viata cand m-am gandit la emigrare; eram ferm convins ca aici o o sa imi traiesc viata, niciodata nu am plecat cu gandul de a ramane pe undeva, as vrea sa vad toata lumea, dar nu m-am gandit niciodata sa-mi lepad mult iubitele mele plaiuri. Contempland insa mocirla politica, mocirla electorala si mai ales cum romanii inca se lasa prostiti ca bovinele dupa 20 de ani, cumva gandurile de plecare au inceput sa mi se strecoare in creier.
Nu am cum sa le urmez, ce a mai ramas din familie legandu-ma de glie, dar simplu fapt ca am ajuns atat de scarbit spune multe. Nu am sa fiu niciodata atat de penibil precum cativa dintre jegosii plecati afara, care tin cu orice ocazie sa arate ce popor de fraieri suntem noi astia care au ramas in tara si ce superiori sunt ei pentru ca au plecat… ma uit la comentarii de acest gen de pe bloguri, unu se distinge clar – canadianu – care spurca cu mare incantare tot. Pozitia asta este tipica unor non-valori, care cat timp erau aici probabil faceau parte din romania babuinica, adica exact partea aia din populatie care ne face sa fim asa cum suntem ca popor.
Eu cred ca daca as pleca afara, as ramane la fel de trist si la fel de furios pe ce se intampla cu tara mea, ca si acum, numai ca mi-as permite mai putine, gandindu-ma ca atata timp cat eu stau la cald, gestul de a arunca cu noroi este intr-un fel penibil fata de cei, care gandesc ca mine, dar stau inca in tara si suporta pe pielea lor.
Acum ceva timp scriam >>romania putrezita<< la alex, si vedeam ca solutie izolarea, o casa pe deal, un lacusor mic in fata, o terasa cu un balansoar, unde sa imi primesc prietenii dragi… o ignorare completa a societatii romanesti; acum parca societatea romaneasca a ajuns prea virulenta si prea agresiva pentru a putea fi ignorata, te invadeaza din toate partile si oriunde ai fi, pana si cand urci pe poteci uitate de vreme si ajungi in varful muntilor mai gasesti un muc de tigara ca sa ne arate ce dobitoci suntem.
De ziua nationala ma doare sufletul. La multi ani, Romania.

