Prima oara pe anul asta ( asa ceva nu s-a mai intamplat pana acum…) merg cateva zile la peste. Desi in mod normal vara era anotimpul partidelor colosale cu multa pregatire, cu saptamani de anduranta pe malul apelor mari si lenese, aproape in salbaticie, de data asta e total altfel de iesire.

Ca sa nu uit totusi gustul pescuitului ma arunc pentru cateva zile pe Somes, un raulet prapadit din nord-vest, unde sper eu sa prin un peste anume, adica mreana si sa pot si filma ceva cu ocazia asta. Cred ca o sa fie mai mult o plimbare decat pescuit, dar cine stie ce surprize o sa am… as fi optat bineinteles pentru Prut dar avand la dispozitie doar cateva zile, cat ar fi durat pregatirile de nada si momeala, scosul actelor pentru granita, cred ca s-ar fi dus tot intervalul pus deoparte.

Asa ca ma pregatesc pentru un pescuit sprinten, in pas alergator, pe apa repede, prin paduri fragede, intr-o zona in care nu am mai fost niciodata. Ca bonus, am ocazia sa ma intalnesc cu un practicant furibund de biliard si ii arat ora exacta …

Cu alte cuvinte in weekend poveste despre satu Mare, Somes, cum e lumea pe acolo si poze cu frunza verde si apa albastra si bineinteles cu niste mrene enorme

   Din vremuri imemoriale frigul este dusmanul aprig al masculinitatii, un inamic cu atat mai parsiv cu cat loveste in cel mai sensibil punct posibil.

Inca din preistorie, ferocii masculi primitivi se fereau ca de dracu sa peteasca femelele in anotimpul rece de frica unei confuzii privind marimea obiectului muncii. Multe secole mai tarziu, muschetarii au inventat pentru acelasi anotimp, sosetele groase purtate pe sub pantalonii de spadasin.

Eu insa vreau sa va vorbesc de altfel de influente ale frigului asupra masculinitatii. Incepem intr-o zi taioasa de sfarsit de toamna, cu doi studenti ieseni care se tot uitau in calendar incercand sa ghiceasca migratia salaului ( pentru cine nu stie, salaul e un peste rapitor, fin, mult ravnit de neamul pescaresc ). Se gandeau ei ca daca prind exact momentul in care salaii se duc spre lac, pe sub unditele lor o sa treaca un miliard si ceva de bucati, adica sigur prind si ei ceva…

Au simtit ei in aer clipa asteptata, sau chiar au auzit fosnetul pestilor sub apa albastrie si au purces la drum. Au bagat cortul, sculele, vreo doua paturi destul de moi si pricajite, ceva de ale gurii si pentru ei si pentru pesti, toate in dacia furioasa promotie 82′ si au intins-o spre Prut.

Ajunsi in satul unde vroiau sa goleasca Prutul de salau au inteles ca bancul trecuse, asa ca trebuie sa il caute mai la vale; s-au avantat increzatori, mai jos, la gura lacului, unde Prutul se largea simtitor facand o burta demna de american sadea, mult bautor de bere.

Au gasit baietii nostrii un loc de vis, cu cateva capete de stanca iesite din apa, numa bune sa roiasca salaii printre ele. Partea proasta ca cei doi se uitau la locul respectiv de pe marginea unei rape de unde puteau vedea foarte clar ca singurul petec de pamant de langa apa, se intindea ademenitor dupa coborasul abrupt, noroios si umed, pe care statea teapana o padurice de… ciulini sau maciesi sau alte dracii de arbusti cu tepi de doua degete, mai taiosi ca o sabie de samurai.

S-au privit in ochii, ca doi barbati neinfricati ce trecusera prin multe impreuna si au zis hai. Au lasat masina pe buza coborasului, s-au incarcat cu toate cele si , greoi greoi, au luat-o la vale chinuidu-se sa nu se agate nici ei nici bagajele in copaceii dracului. Dupa aproape o ora de chin si rauri de sudoare au ajuns pe malul apei si au inceput frenetic pregatirile…. intins undite, fire, scos ramele microscopice pe care le sapasera cateva ore inainte, injurandu-le printre dinti marimea si s-au dat la pescuit, uitand de ciulini, noroaie si alte alea.

Ei si sa nu le vina sa creada… la ofilitele alea de rame, naiba sa le ia de dracovenii ca abia incapea carligul in ele, tragea salaul si ghibortul de nu se putea;  cum salaul v-am zis deja ce e sa va explic cum sta treaba cu ghibortul, acesta este un peste destul de mic si pestrit, cu spini in toate orificiile si partile posibile si invelit intr-un mucus de toata splendoare, cam ca la nasul unui purandel cand ia bataie de la bulibasa pentru ca nu a cersit cu randament. Mucusul asta face toti banii, imbinand doua calitati deosebit de placute, aceea de a fi anticoaugulant si de a contine substante deosebit de dureroase odata infilitrate in orice fel de sange strain.

Acum ca v-am explicat cum e cu ghibortul, puteti intelege avalansa de injuraturi a pescarului mai pirpiriu ( dar tot o gradina de barbat…) cand incercand sa faca franjuri un exemplar pentru a atrage pesti mai mari, s-a intepat sub unghia de la degetul mare; discursul verbal respectiv a tinut mult si bine, exasperandu-l pe pescarul mai dotat gravitational, care la un moment dat a rabufnit ” hai ma, barbat esti tu? mai lasa, cat de tare poate sa doara?. Sfrijitul i-a aruncat o privire cu trimitere la origini si a continuat sa se chinuie in liniste.

Au prins cativa salai micuti, ramele au inceput sa se termine si frigul a inceput sa coboare peste ei. Cu ultima rama, zbatandu-se salbatic pe carlig, pescarul mai cu greutate, hai sa ii spunem Radu ca sa nu il mai descriem atata, a agatat si el un ghibort. L-a insfacat vitejeste, ca el e mascul adevarat, nu ca bate-l vantu celalalt, si l-a dat jos de pe undita.

Sfrijitul, hai sa ii dam si lui un nume, Vlad, ranjea pe sub mustata hudiniana cunoscand chinurile aferente. Spre surprinderea lui, Raducu isi vedea insa inistit de treburi, adica de sapat in pamantul tare dupa alte rame. Incet incet, odata cu intalnirea soarelui cu orizontul a inceput sa fulguiasca prima ninsoare a anului si sa se pogoare frigul peste cei doi viteji.

Puteau sa incerce o evadare in ultimele clipe de lumina, dar s-au gandit ca noaptea le va aduce bunicii salailor prinsi in timpul zilei si cum barbatia pleznea in ei au ridicat, aproape pe intuneric cortul, in fulguiala umeda. Pe la mijlocul procedeului Radu a inceput sa sara de nebun inainte si inapoi tinandu-se de mana si urland ” Baaaaaaaaaaa bagami-as **** in ghibortul masii, cat naiba mai tine durerea asta? ” la care i s-a raspuns cu un zambet ” hai ma nu te prosti, barbat esti tu, un biet pestisor asa?”.

A venit noaptea, au montat clopoteii pe bete, visand la capturi nemaipomenite si s-au retras in cort, cu cele doua paturi subtirele din dotare. Pe la 1 noaptea a inceput sa bata vantul dinspre rusi, mai precis dinspre Siberia ( scrie Made in Siberia, marca ” va ia mama dracu de frig” pe el). Peretii cortului au inceput sa inghete si incet incet din interior se auzeau clantanituri foarte clare din dinti, pe doua ritmuri diferite, unul mai plin ( Raducu) si altul mai degajat ( Vlad).

Dupa inca vreo ora Raducu se intreba retoric daca nu ar fi fost mai bine sa doarma totusi in masina, cu motorul pornit… de urcat pe intuneric nu se punea problema, mai ales ca panta se udase si mai tare iar ciulinii erau deja pregatiti sa ii sfasie, asa ca trebuiau sa indure. Au inceput tacticile masculine de marire a temparaturii in cort: genoflexiuni, flotari si mestecat mere, ca atat mai aveau de mancare;  nici una din ele nu a functionat asa ca incet incet cei deoi pescari, barbati adevarati au inceput sa se impinga unul in altul , tremurand cu indarjire, pana cand au devenit un tot unitar, inghetat sloi.

Totusi dintre ce doi parca Vlad arata un pic mai putin congelat, iar motivul era de neinteles, el nefiind protejat de nici un fel de strat de grasime exterioara. Pe la 4 dimineata, Raducu striga dupa mama lui draga care l-a facut si isi cerea iertare pentru toate pacatele, iar Vlad incepuse sa isi aduca aminte de ce frumos a fost cand s-a ars langa soba bunicilor.

Dimineata i-a gasit cu cohii deschisi, respiratia lenta, imbratisati strans cu inimile batand la unison. Primele raze ale soarelui au mai domolit gerul si cei doi au reusit sa se dezlipeasca si sa stranga cortul. Misterul motivului pentru care Radu arata mai lovit de produsul siberian era foarte simplu: baietii pusesera cortul intr-o mlastina care odata cu ninsoare revenise la forma ei de top, adica mlastinoasa. Sub vant apa ce inlantuia cortul inghetase, iar Radu fiind un picut mai masiv, reusise sa se scufunde cu tot corpul la 3 cm in mlastina si apa ii trecuse prin patura si inghetase sub el…. Vlad care plutea ca un fulg, nu avusese aceeasi problema;

Timp de aproape o luna orice fel de curent, de la deschiderea gemului pana la deschiderea usii frigiderului, le starnea celor doi frisoane la sincron; se uitau unul la altul cu subinteles, mai ca le-ar fi venit sa se stranga din nou in brate… ce sa ii faci, frigul asta…

Dupa ce am rezolvat cu vulpea, am purces din nou la drum; se facuse deja trei noaptea si mie mi-era teribil de somn, exact cand intram in portiunea de drum in refacere, fara marcaj, fara balustrade si cu prapastii de sute de metri pe langa serpentine. De doua ori i-am dat emotii lui No, oprind masina cu botul in haul ascuns de ceata care incepuse sa se ridice, culmea fiind ca a doua oara m-am luat dupa urmele lasate in materialul nisipos de alta masina, urme care se pierdeau in neant…

Mancam kilometri cu o foame nemaintalnita, visand la somnul pe care o sa il trag cand voi ajunge la locul de pescuit, pe miristile inverzite cu iarba moale, matasoasa, cu miros de flori proaspete.

Intre timp se crapa de ziua, ajungem in zone mai civilizate si incet incet ne apropiem de Deva. Pe la 7 jumate dimineata, era cald si bine, numai potrivit pentru un telefon dat lui Costi, pe care nu il intalnisem niciodata, sursa noastra de informatii cu privire la locul unde se ascundea iluzoriul lin.

Ne dam intalnire la un peco si meseriasul apare, destul de bine dispus pentru ora la care il deranjasem, insotit de o frumusete de labrador. Eu nu mai aveam rabdare si deja visam cum se duc casetele de filmare pe multimea de lini si caracude pe care o sa ii scot din locul secret. Asa ca dupa ce Costi si-a schimbat masina si cainele , am pornit spre balta, cu o viteza constanta de 80-100 prin oras, pe langa echipajele de politie, asta dupa ce eu ma ferisem de radar 600 de kilometri; stia el mai bine ce si cum, asa ca m-am conformat.

Dupa ceva timp ajungem intr-un satuc saracacios, traversam o cale ferata si Costi isi trage masina pe dreapta intr-o livada cu pruni. Opresc si eu, oleaca derutat. Trecea bine de 20 de grade si era inca dimineata.

Il intreb unde sa tragem masina ca sa descarcam tonele de echipament pescaresc si el imi spune senin ca cerul albastru ca nu se poate ajunge cu masina. Deja, ma ia cu fiori, dau sa scot cortul, imi spune ca nu este loc de cort… hopa… da ce naiba e acolo?

O luam pe traversele de cale ferata incarcati cu bagaje, calcand anevoie pe pietrele alea ascutite care din nu stiu ce motive, strajuiesc tot timpul sinele de tren si mergem… si mergem…

In stanga sinelor, adica exact langa ele, o mare de stuf si balarii care din cand in cand lasa sa se vada un pic de apa. Inspectez cateva locuri, luand aminte la ce imi zicea Costi, despre unde se ascund vietatile mult ravnite, in timp ce labradorul lui se facuse ca porcul in namolul sulfuros al malului si imi arata cu deosebita gingasie ca ma iubeste, lipindu-se de mine la fiecare trecere in fuga dupa ganganii numai de el vazute.

Pana la urma ma hotarasc la un loc care arata cam asa: in padurea de stuf si balarii junglatice, o mica portita de vreo 2 metri largime, inclinatia solului cam 45 de grade si podea de pietre picate de la calea ferata care era exact pe buza rapei; pana la apa vreo 6 metri.

Costi imi spune ca singura parte nasoala, pe langa faptul ca nu avem cum sa punem cortul acolo, este soarele, pentru ca nu e pic de umbra. Nu-i nimic, ma gandesc eu, noi suntem barbati adevarati, un pic de caldura acolo, cat de rau poate sa fie.

Dupa ce imi da ultimele indicatii si ne asigura ca nu avem cum sa nu luam lin si ca o sa mai vina cand prinde un moment liber, Cisti si labradorul sau super-haios dispare in ceata.

Nadesc, fac scule, ii spun lui Gabi ca apa corespunde exact habitatului ideal pentru lin ( plina de buruieni si bradis, maloasa, sulfuroasa, plina de lipitori si serpi ) si cand totul e gata dau sa imi pun scaunul si sa incep pescuiala.

Prima problema, scaunul nu statea nicicum pe panta aia criminala, degeaba il potriveam eu ca la orice miscare ma duceam in nas.

Se facuse amiaza, soarele tresarea falnic pe cer si la sol erau 42 de grade. Lui NoOne deja ii fierbeau neuronii si se plangea de dureri infioratoare de cap ( tot timpul gasea ceva de care sa se planga). De mine se lipisera toate hainele si deja mustele si alte insectivore ma terminau de nervi, probabil atrase de miasmele de pescar cu experienta pe care le imprastiam in aerul incins.

Din cand in cand cate un serpisor iesea frumusel din apa si se baga in stuful de langa noi, ratele se balacareau in voie in fata mea, natura isi urma cursul fara sa ne observe. Asta pana cand au inceput tantarii, care dragii de ei, ne-au observat; si de atunci a inceput o partida de pescuit pe care nu o voi uita toata viata.

Voi incerca sa va fac o idee doar trasand cateva scene.

Prima zi, spre seara. Zero trasaturi la undite, indiferent de cata maiestrie si tehnica am pus in pescuit. Terminat de caldura si armata de tantari nu imi trebuie nici mancare, nici apa, vreau doar sa ma intind un pic. Imi iau izoprena, o pun pe jos si dau sa ma asez. Fachir tata sa fi fost si nu puteai sta pe colturile alea de piatra taioasa care ieseau din pamantul tare. Ma foiesc de pe o parte, pe alta, mai mut izoprena pana ajuns intr-o pozitie in care numai a doua coasta si un sold imi era perforat de granitul in exces. Intre timp NoOne isi facea si el culcus intampinand aceleasi probleme si scotand aceleasi cuvinte pline de miere pe gura, ca si mine.

Se asterne seara si broastele incep sa oracaie ca nebunele in timp ce noi alunecam la vale; cum atipeai cinci minute cum te trezeai cu picioarele in apa. Dupa trei perechi de sosete schimbate, am reusit sa gasesc o pozitie de ancorare. Cu degetul mare de la piciorul drept, am inlantuit un varf de stanca bine fixat in decor si asa am reusit sa nu mai alunec. NoOne a aplicat alta tactica, s-a infasurat in jurul unui ciuline falnic, singura forma de vegetatie de pe panta si asa a reusit si el sa stea teapan.

Partea proasta in ce ma privea era faptul ca nu trebuia sa misc degetul mare deloc, deci nu puteam sa ma invart, sa ma frichinesc asa cum imi place mie sa fac inainte sa adorm, plus ca soldul si coasta mea nu aveau nici un moment de respiro in lupta cu colturoasele pietre pe care ma asezasem.

Cum stam noi asa si incercam sa ne bucuram de comfort in balariile din jur incep sa se auda zgomote ciudate, din ce in ce mai des, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai aproape. Aprind super lampa mea de supraveghere si o atarn sus sa vedem ce carcalaci vin spre noi. Nimic.

NoOne intra in trepidatii, ca sigur sunt serpi si ne-au simtit caldura inimii si vin peste noi cum a vazut el in mai multe filme… in timp ce ii explic ca zgomotele nu sunt continue si lungi ca alunecarea anacondelor, simt ceva umed pe spate. Inghet, pentru o clipa, apoi imi dau seama ce e.

Sar in sus de doi metri, urland ca un descreierat, apelative de mama la adresa nenorocitilor de rozatori. Ca asta era. O armata de sobolani, atrasi de ce aveam noi de mancare se adunsera de prin hectarele de stuf si ne inconjurasera, iar cel mai viteji dintre ei imi intrase mie la spate sa se incalzeasca.

Eu am intrat in modul uragan cu o tigaie sanatoasa in mana, izbind in dreapta si in stanga la lumina neonica a lampii, imprastiind teroare prin hoardele de sobolani, in timp ce NoOne imi tinea isonul si arunca cu pietre ( ca din astea era plin ) inspre sobolani sau spre capul meu, la cat era saracul de ingrozit.

In timp ce ma feream ca in Matrix de proiectilele lui NoOne si atingeam cate un sobolan cu teflonul tigaii de il parasutam in clar de luna, prind cu coada ochiului miscarea plutei cu cap fosforescent. O miscare lina, profunda, imposibila pentru albitura ( pesti mici ) sau caracuda. Era clar lin.

Scutur tare din cap si scap de sobolanul care se agatase de urechea mea stanga si sar spre undita, urland la Gabi, “Linul baaaaaaaaa Linul”.

O termina si asta cu pietrele si se repede spre camera. Intep cu siguranta si simt o greutate maricica la capatul liniei. Dupa o lupta de vreo 5 minte, urmarita cu sufletul la gura si de armata sobolanilor aliniata randuri , randuri, am reusit sa scot ditamai negrotenia de 5 kilograme din apa – o ciubota.

Deja imbatranisem cu un an.

Negociem un armistitiu cu sobolanii, lansez din nou unditele, ma ancorez cu degetul mare de piatra si ma culc.

“ Noapte buna, No”

“Noapte buna, Mage, luate-ar dracu pe unde m-aduci, si pe ala care ti-a spus de paradisul asta”

Broastele tacusera, luna statea linistita pe cer, sobolanii mestecau in tacere la painea noastra mai incolo, oftez greu si ma pregatesc in sfarsit sa dorm. Atipesc cateva secunde numai ca sa sar din nou in sus gata sa ma arunc in apa.

Cu un huruit ingrozitor, marfarul de 11 isi face aparitia; apoi acceleratul de 11.30, apoi personalul de 12 si tot asa pana dimineata.

A doua zi din nou canicula, din nou muste, din nou serpi, din nou tantari, din nou nici un peste. Deja din populatia indigena a locului, cateva exemplare ne priveau suspicios ca e niste scapati de la azil. Ce cautam noi, pe canalul ala puturos, in plin soare, cand Muresul si padurea era atat de aproape?.

Spre seara vitejia ne este recompensata cu o caracuda de toata frumuseta, primul peste prins. Nu mai pot de bucurie si de acum ma concentrez pe lin, care era scopul pricipal, el fiind adevarata tinta.

Dupa cum ati priceput pana acum e panta aia nu se putea dormi, asa ca a treia zi aveam deja trei nopti albe, si se vedea pe fetele noastre. NoOne nutrea ganduri criminale si ascutea cutitele din ce in ce mai des.

Pe la amiaza punem masa, dupa doua zile de canicula in care bausem apa pentru ca nu ne era foame.

Felul intai: pateu explodat cu miros de hoit putrezit si fermentat, care era cat pe ce sa ma faca sa lesin, iar pe No l-a trimis in tufe urland “ baaaa nu mai ascunde ma sobolanii morti in rucsac”. Am pus cutia respectiva undeva unde nu batea vantul si m-am intors la masa.

Felul doi: conserva de costita cu fasole acidulata; ma rog carnea era acidulata, fasolea nu avea nici pe dracu. Eu am mancat, No a zis pas din nou.

Felul trei:s-a schimbat vantul si a revenit mirosul de hoit de iara ne-au amortit gingiile. Dupa ce am reusit sa duc cutia si mai incolo, am revenit si am scos singura chestie care nu avea cum sa se strice, cutia de Finetti.

Aaaaaaaa, am facut amandoi satisfacuti, scotand niste paine tare si mucegaita din punga. Cand scot capacul observ ca ciocolata dezvoltase niste proprietati necunoscute mie, adica abilitatea de a se misca frenetic.

- Hait! A inviat ciocolata ma!

- Hai ma sa plecam ca te-a atins caldura.

- Ma, daca iti zic ce dracu…

- Du-te ba de aici, spune No cu obida si isi unge o felie cu cioco, fara sa se uite prea atent la ea. Eu il las evident in pace, daca tot e asa de rotund. Abia cand incepe sa urle ca i-a luat gura foc, ii explic ca nu e de la ciocolata ci de la musuroiul de furnici care intrase in borcan.

Mda, ne-am lamurit si cu mancarea, No mai mult decat mine, bine ca nu presta el in fata camerei pentru ca, cu limbanul ala umflat ca o basica.

Nu mai aveam nici un strop de vointa, de mancare sau de apa, asa ca am hotarat ca asta e ultima noapte, daca nu prindem lin asta e.

Spre seara pluta pleaca din nou, de data asta si mai clar decat la ciubota. Intep si simt in partea cealalta o miscare clara de vietate, destul de grea, care incearca sa scape in stuf; din nou urlu linul linul si cu o tehnica desavarsita conduc monstrul prin ochiurile de vegetatie. Sunt nebun de fericire, e clar ca nu e ciubota, caracuda nu are cum sa fie pentru ca lupta prea domol, aaaa abia astept sa il vad.

Aduc vietatea la mal si ma arunc sa o scot cu mana, mutare ce o regret imediat cand ma musca pocitania de deget. Camuflata perfect in balariile de la mal, si furioasa nevoie mare, o testoasa pe la doua kilograme.

Intr-un acces de furie rup firul, dau cu sutu in stuf si spun GATA mi-a ajuns, ma fut pe el de lin si nu mai vreau sa aud. NoOne facea ca indienii de bucurie pe mal, dar nu putea sa urle destul de tare pentru ca limba inca nu i se dezumflase.

Pai cum dom’le? Rate, serpi, caracude, sobolani, testoase, tantari, paiajeni, sclepsi, mexicani, ursi de stuf si nici un lin??????

Aburi usori se ridica de pe cristalinul apei ca roseata din obrajii unei fetiscane invitate la hora de cel mai bucalat flacau al satului. In aerul bland, plin de cantec de pasarici, pescarul isi intinde firul in asteptarea monstrului. Se simte liber, descarcat de povara ratelor de la banca, debarasat de astmul traficului de metropola, ascuns de armata de babuini umanoizi care populeaza asezarile cimentate.

Cam asta inseamna pescuitul pentru cei ca mine; pentru altii poate ca este o remorca plina cu peste, scos cu mijloace deosebit de inventive din apa, in speranta construirii unei vile acoperita cu aur, iar pentru cei mai multi dintre noi inseamna ocupatia prosteasca a unor indivizi neseriosi de a sta zi lumina cu o varga in mana pe malul unei balti.

Ei…. imi fu dat in vara asta sa descopar un nou sens al acestei magnifice delectari, pescuitul ca… TORTURA.

Am plecat la drum in mijlocul noptii, planuind sa ajungem in locatia tintita dimineata, de care ne desparteau vreo 600 de kilometri. Ca sa va spun si ce specie de solzos urmaream, e vorba de lin ( care dupa cum spune si numele e teribil de alunecos) si caracuda ( un caras mai nobil ), doua specii destul de rare la noi, si pentru care iti trebuie informatii pretioase sa le localizezi. Am primit astfel de informatii de la Costi, care ne-a povestit despre un loc, nu extraordinar de pitoresc, dar incarcat varf cu lin; cum eu nu prinsesem asa panarama de peste in viata mea, deci nu aveam o optiune mai buna, am luat-o din loc, plin de sperante.

In timp ce conduceam eu asa cu elan prin serpentine, printre padurile falnice de conifer, iar copilotul meu incerca sa isi tina ochii deschisi ( numa copiloti din astia teribili am avut, care adorm dupa o ora de sofat ) imi iese in cale o aratare rosiatica care rade stramb la mine si apoi se arunca in sant. Cum eu stiam de problemele zonei cu pocitaniile, intr-un impuls de protejare a orataniilor ouatoare am purces dupa lighioana in sant cu super masina noastra imprumutata de la KIA.

Vazand manevrele oarecum ciudate, copilotul s-a trezit si m-a intrebat ce am, exact la timp pentru a simti o hurducatura molateca, de organism viu, in caucioace; s-a lamurit singur si a scapat un futa-te Domnu sau ceva de genu asta, ca nu imi amintesc.

- Ce-ai facut bre?

- Mortii mamii ei de vulpe rade de mine si le fura gainile la sateni, am amortit-o un pic.

- Pai stai ma, daca tot esti cu capu, macar hai sa o dam la cineva, sau ai stricat-o de tot?

- Cum mai, de tot, exact pe cap ca un profesionist.

Opresc masina, dau in marsarier si ne coboram noi masculi feroce langa dihania intinsa pe sosea, cu limba atarnandu-i pe asfaltul negru proaspat turnat.

- Adu un sac, ma!

Noone se executa si aduce un sac iar eu latru autoritar:

- Hai ca eu tin sacu tu dirijeaz-o inauntru!

Pun sacul langa vulpe si Noone incepe sa o impinga cu adidasu, cu o siguranta si o stapanire de sine nemaivazuta, abia daca ii misca firele din blana.

- Hai ba ce faci o mangai?

- Pai daca e vie?

- Daca e vie moare de plictiseala pana o bagi tu in sac, hai schimbam, tine tu plasticu’!

Se pune el la sac si eu ma pregatesc sa o sutez in interior. Fiind un fost fotbaliator cu experienta ii ard o stacheta fortoasa, de capul vulpii ajunge pe mana lui Noone, care urla de se caca pe ele veveritele de la zece kilometri de padure si incepe sa alerge ca o gaina beata pe contra sens.

- Ce faci ma nebunule, unde fugi?

- E vieeeeee, e vie pocitania!

- Treci ma inapoi ca nu e vie, ti se pare.

- E vie ma, cat pe ce sa ma muste.

- Cum sa fie ma vie, daca i-am trecut cu un jeep de 2 tone peste cap?

- Nu stiu ma da jur ca i-am simtit respiratia.

- Bine ma, spun eu si ii articulez un spitz in devla de pica si taurul comunal daca il primea.

- Da, acuma e moarta! e declara el satisfacut.

O iau pana la urma de ureche si o dirijez in sac. Apoi ma apuc de dat telefoane, la 2 jumatate noapte, sa vad care vrea vulpe. Aflu plin de surprindere ca vara, blana vulpii nu e de calitate. Ei asta e, lasa ca noi avem peste de prins ca ala nu are blana.

Am avut mustrari de constiinta tot drumul, ceea ce m-a determinat sa fac slalom printre posesoarele de coada ( ca mi-au mai iesit vreo zece in fata dar nu erau in sate ) in loc sa le genocidez. Nu mai vorbesc de nenorocitul de copilot, care tot drumul a tinut-o cu “ cum asteapta puisorii ei, saracutii, o gurita de lapte cald de la mama lor… aia din sac, cu limba de juma de metru si arcada sparta… micii de ei, cum sufera de foame…) de imi dadusera lacrimile la un moment dat.

Noroc ca a adormit si m-a scutit inainte de a ajunge in padure sa cautam vulpisorii si sa ii hranim.

Dupa cum probabil ati inteles, va urma, cu partea de tortura a noastra.

Sub clar de luna goneste pe drumuri pustii se profileaza silueta supla a unei fantomatice Dacii interbelice, masina de suflet a comandou-lui de pescuit. De ceva timp asfaltul s-a terminat si masina ruleaza ca vantul pe drumuri mai putin atinse de planul urbanistic national.

Simt mirosul straniu al Prutului, si piciorul mi se lasa, fara sa imi dau seama, pe acceleratie. Nu e vorba, dragilor, de miresmele de apa, rachita, lut, scoici, mure, nu alea ma fac perforez podeaua cu pedala, ci parfumul libertatii, al rasaritului salbatic pe malul apei, de tine intr-o batalie epica cu natura, de prietenii cu care ai trecut prin furtuni si avalanse si cate altele, de revenirea la inceputuri. Pescuitul e esenta dragilor, esenta unor lucruri ce nu pot fi explicate decat acolo pe malul apei invaluite de aburul diminetii, cu mana pe undita si toata faptura conectata la ce se petrece in adancuri, unde salasluiesc ei, pestii, manca-i-ar tata.

Ajungem, pregatim tabara, si eu extrag din portbagaj una bucata ingredient secret, obtinut cu mari sacrificii, adica ditamai capatzana de porc. Leg capatzana de o rachita mai departata de cort, lasand-o sa ne zambeasca larg ( avea un ranjet bine intiparit pe figura porcu, cred ca a murit fericit, i-o fi dat sa manance crema de zahar ars inainte de a-l milui cu iataganu’n cap) si sa isi falfaie urechile in vant, de la 2 metri deasupra solului.

Planul cu respectiva capatzana era sa atraga toate mustele de dincolo si dincoace de Prut si dupa un scurt ( ca batea soarele) proces de fermentare sa scoata viermusi ( pentru cine nu stie ce sunt si la ce sunt buni explicatia >>aici<< ) cu care sa nadim si sa pescuim numa exemplare capitale zilele urmatoare.

Prutul era cam anemic, nu prea tragea nimic si desi incercasem o gramada de tactici si secrete, abia reuseam sa scoatem cate o platicuta si cate-un salau armenesc. Unde era somnul si salaul get beget? Ei urma sa ii scot eu din visare imediat.

Zona din care se hlizea capul de porc la noi era mai mult decat de ocolit. Pana si fioroasa patrula de granita, venita in control, a facut un ocol consistent cand mirosul de hoit zambaret si-a facut simtita prezenta in vant. Dar ce nu face un pescar pentru peste?

Mi-am bagat adanc doua twistere in nas ( astea sunt momeli artificiale din plastic moale ce imita rame sau pestisori ), am pus mana pe cutit si m-am indreptat fioros spre extremitatea ganditoare a porcului. A trebuit sa ma misc repede pentru ca plasticul din nas incepuse sa se topeasca, atat de acid era mirosul. Am constatat cu bucurie ca viermusii isi facusera aparitia si acolo era o puzderie colcaitoare care se ingrasa vizibil. Am urlat spre Vali si Radu care isi faceau cruce de la distanta “ baaaaaaaa, i-am omorat ba sa vedeti acu ce prindem “ si am inceput sa tai capul in doua, adica sa il sectionez intre benoacle. Reusesc cu chiu cu vai, las jumatate din ranjet in continuare atarnat de rachita, sa mai produca fauna miscatoare si cealalta jumatate o leg cu sfoara si ma indrept spre undite. Vali era intre bete, iar Radu isi gasise ocupatie vreo 5 metri mai incolo. Ma apropii si il vad sarind pe Vali ca ars, cand inca eram la o distanta apreciabila.

- Ba esti nebun arunca dracu ala mai repede ca imi cade parul de la duhoare!!!

Pe un ton savant, Radu ii raspunde “ Hai nu te mai da lovit, ca doar nu ajunge pana la ti…” in momentul ala a adiat putin vantul si Radu era cat pe ce sa pice in apa, noroc ca s-a agatat de un boschet de langa.

Ma rog au fugit ca iepurii amandoi in timp ce eu prospectam unde sa priponesc jumatea de ranjet ca sa ne aduca pestii pe cap. Am gasit locul, am facut vant capatzanii, si am legat sfoara de mal, asa ca ranjila a ramas sa bata valul cam la vreo 3 metri de mal. Imi si imaginam puzderia de pestisori mai mici care vin sa ciuguleasca din maselele porcului, urmati de altii mai mari care vin sa ii ciuguleasca pe aia mici.

Am lasat porcina sa isi faca treaba si noi ne-am apucat de mancat. Cum am spus nu prinsesem cine stie ce asa ca nu ne lasa inima sa intram in peste, supravietuiam cu paine, unt, pateu din astea… Dupa cateva imbucaturi si vreo doua guri de vin rosu, il vad pe Vali ca se albeste la fata.

- Ce ai ma baiatule?

- Ma tu ai spalat cutitul?

- Ma nu prea…

Eu si cu Radu am mancat in continuare, vazusem noi altele si mai rele, iar Vali s-a dus sa isi verse sufletul prin tufisuri, injurand de mama focului.

Trece timpul, mai bagam cateva platicute, carasei, clenuti, la juvelnic, dar pestele adevarat continua sa refuze invitatiile noastre insistente.

Vine seara. Impanzim perimetrul cu afumatoare si ne asezam in mijloc. Hoardele de tantari sugatori de sange impanzeau cerul, dar nici ca ne pasa. Tolaniti la firul ierbii, invaluiti de fumul protector, admiram apusul in timp ce treceam alene de la unul la altul un bidon de busuioaca provenienta necunoscuta, dar de peste Prut.

A venit noaptea, tantarii s-au dus sa se culce la fel de infometati cum au venit, iar noi am terminat bidonul uitandu-ne la stele cu urechile ciulite spre clopoteii pusi pe undite. Pe la 1 noaptea, cand intrasem deja in cort, a inceput distractia, au raspuns somoteii la apelul porcinei ranjitoare si clopoteii au incepu sa sune fericiti. Am zvacnit ca o pantera afara din cort si tusti la undite.

- Ursule hai ba si ma ajuta! ( data fiind panta destul de pronuntata a malului trebuia un om care sa manuiasca minciogul, adica sa scoata pestele din apa).

Radu a iesit din cort pe doua carari, mormaind infundat. Imi venea sa-i zic sa stea locului, de frica sa nu pice in apa cat de ametit era, pe Vali stiam ca nu are rost sa il chem, el nefiind obisnuit cu partide din astea si nici cu bautura, dormea bustean… Ei asta e, daca pica poate pluteste la cat volum are pe el ursanu.

Raducu meu s-a descurcat admirabil de bine cu ambii somotei de 1,5 – 2 kile care venisera la undite. Nu s-a putut abtine sa nu injure in barba “ Da bline bla numa la tine vin imputitii astia ??”. Ma uit si la unditele lui si una era plecata rau de tot la vale.

- Bei berbecule vezi ca ai si tu peste?

- Am?

Se arunca spre undita si trage odata de ea de sa mute Prutu din loc nu alta. Incepe sa mulineze vanjos in timp ce eu ii tin lanterna pe luciul apei, dar la cat de tare zbuciuma Ursanu undita, nu prea puteam sa ii urmaresc firul. Dupa cateva tururi de mulineta indracite , incepe Ursu sa injure de am zis ca pica frunzele de pe copaci de rusine ce putea sa fie la gura lui.

- Ca imi bag sconsu in mortii mamii lor de pesti, ca ma … in botul lor rece, dumnezeii mamii lor de mucosi. Tu ce razi ma, l-am scapat asta e nu era bine agatat.

Ce se intamplase; la cat era Radu de ametit nu observase iesirea din apa a pestelui, ce-i drept micut si ce-i drept negru ca smoala, asa ca mulinase pana ce somoteiul ajunsese in varful unditei si acum statea cu batul indoit, cu somnul in varful parului si sfintea locul cu vorbe de duh uitandu-se incruntat la mine.

L-am trimis inapoi in cort, i-am pus somoteiul in juvelnic si ne-am bagat la somn. La crapat de ziua, ies afara, verific unditele, mai scot vreo doua platici si, cam la un sfert de ora iese si Radu, mahmur si cu o durere de cap cat el de mare.

- Ba si nu a tras nimic toata noaptea, incredibil ba, ma fut eu pe spurcaciunea aia de porc ca a alungat tot pestele.

Da, Ursu uitase absolut tot ce se petrecuse in timpul noptii. Dar asta nu era partea interesanta, lucrul cu adevarat bizar era ca ursanu nostru era albastru. Mai da albastru albastru de batea in indigo pe alocuri, eu m-am panicat un pic m-am apropiat de el, l-am intrebat cum se simte. Na se simtea normal avand in vedere…

S-a uitat stramb la mine cand a vazut ca il pipai pe fata si il ciupesc usor de obraz, s-a uitat si mai stramb vazandu-ma cum ma las in genunchi de ras, dupa o privire aruncata in cort. Langa Vali, care dormea in continuare dus, era perna (adica doua trei haine facute somoiog) pe care statuse Radu. Peste perna improvizata ajunsese nu stiu cum dracu o punga de supermarket de Botosani, in care Ursu isi frecase cu atata indarjire fatza toata noaptea, visand la driluri cu monstrii, incat luase toata vopseaua si punga ramasese alba pe mijloc.

A avut Radu de frecat vreo 4 zile pana i s-a dus imprimeul de pe fata.

Nu stiu pe unde am ratacit poza de referinta care a imortalizat momentul, dar daca o are careva fac apel pe aceasta cale sa mi-o trimita.

Au mai stat vreo 3 zile pana a venit furtuna si s-a stricat Prutul, am plecat si am facut la Vali tot pestele adica un lighean si ceva, pe care l-am mancat tot noi, flamanzi nevoie mare, eu pastrand un singur somn de dus acasa.

Ei dar prin cate altele nu am mai trecut, dar este timp de toate… ca multe zile au fost si multe o sa fie de aventuri salbatice, cu picaje in gol, cu furtuni, cu inghetat in cort, cu… cum spuneam dragilor, pescuitul e esenta.