Tinovu Mare – reportaj foto

Cand auzi “rezervatie naturala” te gandesti la un loc unde frumusetea naturii este atat de impresionanta ca omul a hotarat protejarea ei; te gandesti la un munte, la un platou,  la o intindere destul de larga sa te pierzi prin ea.  Rezervatia Tinovul Mare este total altceva, o farama de pamant, ascunsa intr-un loc care nu prevesteste absolut nimic iesit din arhitectura zonei.

De la soseaua europeana care serpuieste printre muntii Bucovinei, cobori un imas scurt de vreo suta de metri, printre cateva vacute, treci un podet din trei barne peste un parau adanc de doua degete, urci cativa pasi printr-un palc de copaci si te opresti.

Cumva intre atatea vai si coborasuri apa a gasit un loc plat, ascuns intr-o padure vanjoasa, pe care sa stea din vara in iara, in care sa inghete si sa musteasca. Peste pamantul apos se intinde un podet ingust si lung de vreun kilometru, subrezit tare de anii care au trecut peste el. Copacii sunt mistuiti de puterea apei si cresc firav, uscati pe tot trunchiul , cu cateva ace si conuri abia in varf. Bucurosi de atata goliciune lichenii si alte agatatoare ii invaluie linistiti.

Pe jos, un covor gros de muschi se intinde peste ochiurile de apa clara si intunecata. Pe el reusesc sa se intinda afine si merisoare care, in vara tarzie, coloreaza verdele aspru. Acum insa, am avut norocul sa prin chiar mlastina inflorita.

Cateva poze >>aici<<.