Cam terminandu-se serialele calde am cautat ceva mai in urma. “Band of brothers” este un serial exceptional realizat despre o divizie aeropurtata in focul razboiului, de la perioada de antrenamente, prin debarcarea in Normandia plus unele dintre cele mai groaznice batalii ale razboiului, pana la pace.

Nu e un serial de actiune, gen the Unit sau orice serie cu super tatici care rup mielu’ in doua, ci un tablou de razboi care deseneaza extraordinar personajele atat de diferite aruncate in lupta, atmosfera ( aici am impresia ca regizorul a preferat un putin mai sugestiv unui real care ni s-ar fi parut tras de par), intr-un cuvant razboiul vazut prin ochii celor din focul luptei.

Atat de realist realizat mi s-a parut ca era cat pe ce sa il confund cu un documentar, noroc ca majoritatea actorilor ii stiam din filme si seriale mai noi, ca Hanks si Spielberg cred ca au adunat toti tinerii capabili din anul ala si i-au trantit in seria asta. Pur si simplu excelent.

Noul Sherlock Holmes. Da, nenicule, inca o ecranizare cu aventurile celebrului super detectiv consultant. Daca pana acum atmosfera serialului era atent coregrafiata dupa romanele lui Doyle cred ca semnalul tras de ultimul film Sherlock Holmes, adica faptul ca povestea sau personajul poate fi totusi interpretata mai larg a dus la o ecranizare altfel.

Paradoxal, mi se pare ca personajul, intriga si atmosfera totala este mult mai fidela scriiturii decat cea din ultimul film pentru marile ecrane, chiar daca, atentie, totul este mutat in zilele noastre. Odata mi-am imaginat si eu un sherlock transpus in Londra de azi si mi s-a parut ca zumzetul marii metropole, aglomeratia si tot ce o compune ar face praf exact spatiul in care Sherlock se putea misca cu atata usurinta.

Se pare ca si realizatorii serialului s-au gandit la acelasi lucru asa ca Londra lor de acum, e cumva o Londra diluata si cam la fel de pitoresca ca cea de atunci, fara ambuteiaje si valuri de oameni mergand la munca; in rest totul a fost adus la modern, Sherlock foloseste Google si gps pe paine, iar indiciile pe care le observa sunt introduse foarte frumos in pelicula. Daca as avea sa reprosez vreun lucru serialului este ca Sherlock este prea tanar ca sa prezinte o atare experienta si arata mai degraba a bampir de twilight decat a detectiv genial si excentric, da na… probabil s-a gandit si la publicul feminin.

Mda, deci astea sunt “noutatile” cu care mi-am mai clatit ochii.

The sorcerer’s apprentice sau ucenicul vrajitor – film cu Nicholas Cage si cu un tip care da bine in roluri de tocilar stangaci, timid si neadaptat despre magie si eterna lupta dintre bine si rau. Ma asteptam la ceva teribil de spectaculos, epic nu alta, lao chimie a cuplului vrajitor-ucenic care sa ma faca sa rad cu lacrimi si la o multime de efecte special de invidiat.

Deci nu. Filmul este atat de prost incat sunt convins ca poate fi savurat numai de catre copii, cel mult adolescenti pubertini fara pic de gust, pentru ca pentru restul e total lipsit de tensiune, foarte liniar, pica si la capitolul umor sau intoarceri de situatie si cauza de la care se trag toate, e scris prost. Are complexitatea unui basm populat, Fat Frumos se duce, face si drege si stii ca o sa ii iasa totul bine, nimic nu te face sa te indoiesti, nimic nu te tine in suspans, te uiti pur si simplu la un film cu mult sclipici si nu te atrage deloc in atmosfera.

Un film cel mult mediocru.

Predators – serie de referinta in genul filmului de actiune cu carcalaci extraterestii pe care e aproape imposibil sa ii omori, inceputa de figura colturoasa si plina de ferocitate a maretului Arnold ajunge sa fie continuata de o ceata de super soldati, care de care mai rau si mai capabil, chiar pe planeta de vanatoare a pradatorsilors.

Cred ca s-a mers pe ideea clasica de continuare a francizei, mai multi eroi, mai multi predatorsi, mai mult de toate. Insa cateodata mai mult e mai putin si invers si asta e unul din cazuri. Aruncand o trupa de super soldati acolo si incercand sa ii scoata pe fiecare in fata cat de cat, regizorul nu reuseste sa ne apropie de nici un personaj si asta contribuie din plin la lipsa suspansului. Mai moare cate unul dar tie ca spectator nu prea iti pasa…

Chiar daca teoretic inceputul e identic cu primul film, adica ne introduce intr-o locatie unde ceva pandeste de dupa copaci si nu stim ce e, efectul este total diferit, nici urma de curiozitate sa vezi ce e acel ceva, nici urma de tensiune cand in sfarsit apare ( aici s-ar putea sa nu fie vina filmului ci a faptului ca deja stim despre ce e vorba).

Pana la urma e un film de actiune, unde sunt prea multe personaje cu rol activ ca sa ai timp sa te legi de ele, sa ai timp sa simti te ia cu fiori la inceput, sa ai timp de orice. Cu alte cuvinte ritmul in care se lupta si se intampla chestii taie foarte mult exact din ce a facut primul film un succes, adica tensiune si cladirea suspansului si asteptarilor pentru lupta finala.

In concluzie un film de actiune caruia ii lipseste componenta de thriller, atat de importanta, dupa mine, pentru o urmare reusita.

Knight and day – cu Tom Cruise si Cameron Diaz, inca o poveste cu un super agent secret si o fata din popor. Din trailer iti poti da seama ca va fi ceva usurel, alert, cu o gramada de faze siropoase si penibile intre cei doi. Asta vindea trailerul, asta a fost filmul si exact de asta m-a relaxat si mi-a placut mult mai mult decat filmele expuse anterior.

Filmul este exact ce s-a vrut si nu pica la nici un capitol, actiune are, umor de neam de manivela are, actori simpatici are, final tipic are… deci da. Nu sunt multe de spus doar ca mi-a spalat si relaxar creierasul fara probleme.

Inception – am auzit de Shutter Island ca de un film exceptional, iar dupa mine a fost ceva absolut mediocru care poate suprinde ca scena si final doar un public care nu este antrenat in indiciile pe care ti le ofera un film, plus ca nici povestea nu era originala, am vazut twistul major in mai multe filme.

Exact la fel am tot auzit si de Inception, ca ar fi un film destept, facut foarte bine pe o idee care sa permita o poveste vizuala tare de tot si asa mai departe. Leo face exact acelasi rol ca in Shutter Island ( chiar daca se potriveste foarte bine filmului e totusi un punct de luat in considerare pentru cei care sustin ca respectivul merita cu prisosinta un Oscar, te gandesti ca un actor de calibru gaseste ceva in plus sa aduca intr-un film chiar daca e la fel de thriller ca si celalat pe care l-a jucat si nu executa o partitura identica).

Spuneam ce am auzit si ce mi-a sugerat mie trailerul, de data asta filmul s-a ridicat la nivelul asteptarilor fiind de departe, ani lumina, cel mai bun, bine construit si inteligent film pe care l-am vazut anul asta. Finalul in schimb m-a dezamagit un pic, parca inca o schimbare de situatie sau inca o sugestie de schimbare a stricat un pic din el, dar oricum o poveste plina de gaselnite inteligente, cu o logica destul de permisiva care face totul mai credibil, cu decoruri excelente, cu actori care intra perfect in rol si creeaza niste personaje foarte legate si foarte prezente in film. Excelent, mi-a placut tare tare de tot.

Cred ca un rol subapreciat in vizionarea de filme il are compania in care o faci, indiferent de calitatea filmului, faptul ca ai cu cine sa strambi din nas sau sa satirizezi superior un film prost sau sa faci “oau” la un film bun, face experienta mult mai completa.

Am servit jumatate din primul sezon si inca ma uimeste cat de bine e facut. Tin sa precizez ca la primul episod am adormit la primele 4 incercari de a-l vedea pe tot, se poate sa fi fost obosit in perioada aia, sau se poate sa nu ma convins actorii sau ritmul la inceput. Odata cu inaintarea in serie insa, actorii au devenit din ce in ce mai credibili ca personaje, ritmul a devenit excelent, intriga complicata si interesanta in acelasi timp, cu alte cuvinte m-a prins.

Probabil in weekendul asta o sa termin primul sezon si voi spera ca se face si al doilea ( asta daca primul nu are o concluzie finala); spun ca e bine facut in principal pentru ca sunt foarte multe personaje, flashuri din viitor si din trecut, multe fete noi, multe povesti personale care se vor lega sau nu mai tarziu si totusi serialul este foarte usor de urmarit, fara a fi coborat ca nivel al replicilor sau ideilor din el.

Pornind de la panica cu acceleratorul de particule de anul trecut ( cred ca la ce simt al timpului am..) scenaristii au scos o intriga buna, credibila, cu fizica foarte ambitioasa dar care nu deranjeaza si cu o foarte interesante dezvoltare a conceptului “cum te-ar influenta sa stii o farama din viitor” prezentand reactii diverse, cum de altfel cred ca ar fi in realitate. Deci, bun.

In alta ordine de ideri salut al doilea sezon din true  blood( aici trebuie sa fac un post despre un vampir adevarat:) ), reluarea difuzarii celui  mai simpatic sf eureka, a topgearului, a burn notice-ului si cam atat. A mai aparut vreunu de care ar trebui sa stiu?

Sa-l ia naiba de film.

Daca esti o persoana normala probabil ca odata sau de doua ori o sa iti dea lacramioare pe la oculare.

Daca esti un iubitor de caini s-ar putea ca fenomenul sa se transforme in precipitatii lungi, ca o ploaie mocaneasca.

Daca esti un pampalau si jumatate care a avut caini la care a tinut mult de tot atunci sa te tii in fata puhoaielor torentiale care o sa iti tasneasca din sufletel.

Eu sunt un barbat adevarat, nu credeti ca e vorba despe mine in ultima propozitiune, tin insa postul asta scurt ca ma dor ochii si nu prea pot sa ma uit la monitor; ma dor evident din total alte cauze…

PS. deosebit

Despre doua filme care ma tenteaza si unul pe care l-am vazut.

Incepem cu o comedie care are o idee foarte isteata, cel putin pentru mine si tocmai din aceasta cauza cred ca are mult potential; cum insa o comedie trebuie sa aiba un scenariu mult mai bun decat o drama pentru a atinge audienta si pe mine, nu inseamna neaparat ca ma va sparge in hohote de ras sau zambete aferente umorului inteligent.

Dupa cum se vedea si in cautarea de pe google comentata acu ceva vreme ” cum sa fiu un super erou” sfaturi la care eu raspundeam cu sugestia unei perechi de chiloti lucioase, multi viseaza, dezamagiti probabili de agresivitatea si numarul crescand al victimelor ei, la un rol de super- erou care sa puna lucrurile in ordine.

Asta este si ideea filmului, un tip obisnuit, nici pusti, nici matur, vrea sa fie super erou si asta si face . Si ideea din hancock mi s-a parut excelenta ( un super erou betiv, brutal si ingrozitor de badaran) dar personajului i-a lipsit culoarea  iar filmului ritmul, asa ca dupa ce trailerul imi captase interesul la vizionare m-a lasat rece, nu a fost prost ci mediu, dar imi inselase asteptarile ( asta ca tot vorbeam cu Mikaela despre atitudinea dinainte de vizionare).

Sper ca asta sa confirme si sa fie o comedie spumoasa cu dialoguri destepte si comic de situatie fara clisee vulgare ( m-am saturat de comediile din ultimii ani la care daca nu se vomita, grohaie, mananca cu gura deschisa, trage vanturi.. nu e  funny; exceptie facand Hangover, unde se intampla si din astea dar stilul e destul de rafinat incat sa nu fie o comedie pentru prostalai).

Al doilea film este Ghost Writer, un thriller politic cu regizor de marca, actori de marca, atmosfera ce pare a fi de marca . Desi imi plac filmele despre puterea politica, manipulare, ma rog chestii din spatele scenei, desi imi plac actorii si subiectul i se pare interesant si filmul bine gandit, nu pot sa nu ma astept sa aiba totusi un rimt lent si sa ma plictiseasca un pic, sper sa ma insel.

Al treilea film, cel pe care l-am vazut deja este Daybreakers. De fiecare data cand ma uitam la un film cu bampiri ultra-strong si ultra-tough de numa’ Blade putea sa ii faca, ma gandeam tot timpul de unde conceptul asta de grija a secretului, a identitatii ascunse, cand ei sunt atat de dotati pe langa noi. De acord nu pot iesi ziua, dar la cat sunt de ai dracului, in doua nopti cred ca fac un oras mai mic si vreo doua baze militare ).

Daybreakers merge pe conceptul asta de suprematie si incepe actiunea cand deja rasa umana a devenit o raritate si saracii bampirei se chinuie sa gaseasca un inlocuitor pentru sangele natural, ca de nu, le crapa buza de foame. Desi fan al ideii filmul nu m-a prins deloc, m-am uitat, am vazut, am terminat, gata. Nu sezantie de dupa, nu zambet, nu ganduri analitice, zero. M-am rasucit eu de doua ori si am concluzionat, idee buna, actori buni, scenariu cursiv fara lucruri trase de par sau dialoguri stupide, deci unde fu problema? Cred ca un scenariu bun dar nu stralucitor are nevoie de o regie care sa il ridice, asta nu cred ca a avut-o. Pentru mine, intr-un cuvant, sters.

Anul asta vine cu o abundenta de filme pentru masculul feroce din mine, dar despre alea vorbim altadata (Last Aberdeen, Centurion, Robin Hood, Clash of the titans, Prince of Persia, plus ultimul Rambo cu o distributie care scoala parul de pe spate oricarui fan al filmelor de actiune si care a facut ca pe platoul de filmare sa fie cea mai densa concentratie de testosteron din univers).

Ca in aproape orice domeniu si in materie de filme, consumatorilor le place sa se imparta in categorii. De fapt numai celor din clasa superioara, aia care stiu dom’le despre ce e vorba, le place sa se imparta, ca la restul nu le pica prea bine sa afle ca de fapt ei sunt niste amatori, niste ignoranti in materie.

Pe ideea asta am urmarit reactii pe baza filmului Avatar, nici ca se putea candidat mai perfect pentru un pic de analiza a consumatorului modern de filme. Sper ca se intelege de la sine ca si eu fac partea din clasa superioara… plin de cunostinte vaste de dinamica cinematografica.

Sa revenim la Avatar. Nu ne vom ocupa de marea majoritate a publicului, adica cei pe care filmul i-a cucerit si care au iesit de acolo zambind ci de exponentii clasei superioare care au avut cate ceva de spus, ceva ce mediocrii ceilalti nu au fost in stare sa vada, ca deh ei e vulgul de unde sa stie…

1. Cei care au gasit sursa de unde a copiat scenaristul. Astia sunt cei mai culti, si nu pot sa nu arate ce carti/filme/anime-uri au vazut; partea proasta este penibilul majoritatii ideilor expuse in acest procedeu; Matrixul a fost copiat dupa ghost in a shell, m-am uitat nene la ghost in a shell, raportul era ceva de genul ” Gogh l-a copiat pe Da Vinci” “ha?” “pai a pictat portrete…”.

Asa si cu Avatar, se gaseste cate un destept, Avatar e facut dupa cartea cutare, si acolo era o zeitate din asta naturala (evident ca daca ar fi cat de putin informati ar sti ca si in lumea reala sunt religii care se bazeaza pe o divinitate de acest gen). Altii vorbesc de carti unde oamenii controleaza roboti ( si atunci si Avatar si Surrogates au fost copiate de acolo). Si asa mai departe. Frunzele au fost copiate dupa un tablou, navele dupa Star Trek.

Categoria asta cauta cu inversunare sa-si dovedeasca apartenent la clasa superioara si cultura deosebita prin gasirea genului asta de asemanari. Poate ar trebui sa inteleaga ca dupa Jules Verne si Asimov, dupa ajungerea omului pe luna, sunt putine chestii noi, adica absolut noi. Roboti, nave cosmice, control mental, astea sunt idei standard expuse in jde mii de variante. ba chiar odata cu toata proza si filmele existente este foarte greu sa gasesti si o variatie noua. La baza insa, tot sf-ul are calatorii interstelare, civilizatii extraterestre, inteligenta artificiala, roboti, super puteri, de aia e sf, asta nu inseamna orice are la baza aceeasi idee generala e o copie. Tocmai, daca aduce ceva nou, o variatie originala, produsul este nou.

Eu nu am vazut pana acum constructie de indigeni, controlati mental pentru a comunica cu civilizatia respectiva. Si cum asta e intreaga intriga a filmului, asta este ideea pe care trebuie sa te bazezi cand spui Avatar a fost facut dupa ceva. Culmea e ca mai mult s-ar fi apropiat de adevar daca ar fi dat ca exemplu multiplele episoade din varii seriale sf cand o entitate enegetica poseda un corp si vorbeste in numele rasei sale cu cei in cauza ( cred ca fiecare serie mai lunga are cate un episod unde se intampla asta), dar…

Ei, toti exponentii acestei sub categorii ai clasei de elita, care rup un film in bucatele si apoi arata cu degetul de unde s-a luat respectiva bucatica, ignorand complet faptul ca ideea de baza este originala, o fac doar pentru a arata cate cunostinte poseda in domeniu. Nu ar fi rau, daca asemanarile nu ar fi atat de  generale si rationamentul atat de fortat, atunci e doar penibil, nu cult, nu inteligent ci ridicol.

Ca sa nu transform postul in mamut mai lasam si pe maine, ca mai avem de vorbit despre analisti,  snobi si alti componenti ai elitei consumatorului de film.