M-am gandit eu ca weekendu’ e de relaxare, asa ca va servesc numai posturi usurele si haioase. Azi despre minunata petrecere pe care am dat-o cu ocazia invierii, pe cand eram eu adolescentinus rebelus, adica in liceu.

Eu nu am avut norocul unor parinti care sa plece prin deplasari, amandoi odata, asa ca nu am prins absolut nici o zi libera in apartamentul parintesc, sa dau si eu o petrecere asa, linistita, intre doi, trei prieteni. Intr-un final, mi-am exprimat nefericirea ce imi rodea tineretile si, spre marea mea uimire, ai mei au fost de acord sa petreaca noaptea invierii la bunici, adica la 72 de kilometri departare.

Am tras aer in piept, am luat o figura multumita, si mi-am stapanit urletele de bucurie vreo cateva secunde, cat mi-a luat sa ies din casa si sa ajung doi kilometri mai incolo, pe deal, unde am strigat atat de tare spre padure, ca au chelit instant saracele salbaticiuni, de la veverite pana la ursii bruni, de a intrat in alerta tot ocolul silvic, chemand doi renumiti biologi sa cerceteze fenomenul.

Bineinteles ca urletul meu a fost auzit pana departe, asa ca nu a fost nevoie sa fac invitatii individuale. Buuun, pregatiri nene, eu si cu inca vro doi muschetari. Cu mancarea eram aproape acoperiti, salata boef, cosulete umplute, friptana, amandine, tort, totul facut de mama, numai ouale mi-au ramas mie in sarcina. La capitolul bautura aveam o palinca data naibii, niste vin, niste garonne, si, bineinteles am luat cateva sticle de vodka, sa fie. Plus cunostintele mele in domeniul cocktailurilor…

Cu muzica era ok, unul din muschetari fiind posesorul unui cd player si a vreo 40 de cd-uri, care pe vremea aia insemna colectie frate, nu gluma. Gata maica, au plecat babacii, am luat eu si muschetarii vreo trei gura de trotil sa avem avans si ne-am dat sa vopsim oua. Cum nu era prim oara, a mers usor si le-am dat imediat la fiert, unde le-am lasat, dupa vorba bunicii, vreun sfert de ora ca draga doamne nu fierb ouale daca stau eu langa ele ( nu sce’ mama dracu camp energetic aveam, ca de cate ori stateam langa cratita ieseau crude…).

Apoi m-am hotarat sa semnalizez adresa, pentru ca nefiind pe harta locatiilor obisnuite, poate se ratacea lumea. Cum era pe vremea reclamei alea la connex “party la maria” am facut un afis mare cu acelasi text si l-am agatat de geam ( etajul I). Da parca tot nu era destul de spectaculos. Asa ca am pus un indiciu si mai clar: o bufnita impaiata, ditamai dihania cu ochii bulbucati si verzi, cu aripile intinse, sprijinita de pervaz.

In fata blocului, cativa dintre vecinii care fusesera anuntati ca arunc o petrecere, stateau pe banca si discutau probabil de ce baiat finut sunt si cat de respectuos mi-am cerut voie. Discutia despre cumintenia mea exemplara a fost intrerupta violent de prima adiere de vant, care a proiectat bufnitoiul impaiat direct in capul vecinei de langa. Mi-a adus frumos pasaroaia sus si grupul de vecini s-a mutat de la masa din fata blocului. Vantul a adiat de multe ori in seara aia, lighioaia facand naveta sus-jos de inca vreo cinspe ori, fiind adusa de grupuletele de invitati care tot veneau.

A inceput usurel petrecerea, mancare, bautura, rasete, pregatire de slujba ( la care se ducea fetele, ca noi eram baieti seriosi); incepe lumea sa se pileasca, eu, fiind gazda, cel mai tare ca sa fac atmosfera.

-Baaa, hai sa ciocnim niste oua ce pastele masii! zice Marius, iar Tibi sare rapid sa ii faca pe plac.

Isi alege fiecare oul campion, se uita tinta in ochii adversarului si se aseaza in pozitie. Marius zice un “cristos a inviat” plin de sete si da una din fundul gradinii direct in oul tinut de Tibi. Ei, mestera era bunica… stia ea ce stia… nu fiersesera ouale nabii din cauza ca le pazisem langa aragaz, asa ca Tibi statea inlemnit in mijlocul bucatariei cu ou din cap pana in picioare, Marius se chinuia pe jos in spasme de ras si eu ma uitam aiurit sa vad daca a ajuns oul pe tavan.

- Stati ma ca rezolv problema, mortii mamii lor de oua.

Bag ouale vopsite atat de frumos din nou la fiert, intr-o oala de 5 kile cu apa varf, la flacara mare si le las acolo. Apoi bagam muzica blana, la televizor, la magnetofonul lu tata, la casetofonul sony a lu tata si la cd-playerul baiatului. Melodii diferite, la maxim. Totul se imbina perfect intr-un zumzait ambiental de mare clasa, care nimerise exact frecventa de rezonanta a blocului, de tremurau peretii.

Din nou bautura, din nou mancare, pana cand eram din ce in ce mai ametiti si mai bine dispusi, cand a inceput cu adevarat paranghelia. Eu am desfacut casetele video ale lui tata si am ornat apartamentul cu ele si pentru ca nu aveam de ce sa le prind, m-am apucat sa bat cuie in mobila de stejar masiv. Nu orice cuiute fratilor ci piroane adevarate de trebuia sa dau ca nebunu ca sa intre.

Iata cum am intampinat spuma invitatilor, venita monden, dupa ora zece:  Suna fetele la usa si usa, ca printr-un miracol se deschide. Dintre ornamentele de banda de caseta, care invaluisera tot, apare EU. EU cu niste ochi cat cepele, sticlosi nevoie mare, cu un ranjet tamp intiparit pe figura, tinand intre buze doua cuie cat China, cu un ciocan in mana dreapta si un os de vaca in mana stanga ( nu intrebati…) , iar, tusa finala, stetoscopul lui tata la gat.

- Oooooo, ati venit pentru control?

Restul, pana la 4 dimineata, e oarecum ceata, presarat cu imagini povestite de prieteni. La 4 si ceva insa am dus o fatuca acasa si apoi m-am intors, singur cu dezastrul din apartament, stiind ca parintii imi ajung acasa la 8 dimineata. Cu mana pe inima va spun ca am aruncat toate vasele in doua ligheane mari, fetele de masa patate in cada de baie, capacul spart al magnetofonului(urma sa aflu dupa aia ca a fost spart zadarnicind incercarile prea insistente ale unui baietas la onoarea unei gingase floricele) dupa dulap, am pus un rock and roll zdravan, am luat rezerva de palinca si da-i la facut curatenie.

Parintii nu au venit pana seara, eu nu terminasem inca de scos cuiele din toata mobila. Experienta nu s-a mai repetat, dar oricum un paste memorabil. Aaaaaa, am uitat sa va zic de oua, am consumat pe la trei noaptea, dupa ce fiersesera de nu numai ca iesise culoarea rosie din ele, dar isi pierdusera culoarea originala, iar coaja era de consistenta gelatinei… ati mai vazut galbenus vanat spre negru?

   Ora 7 dimineata. Pustan de liceu, predispus genetic la rebeliune iese din scara blocului si o ia spre scoala, aflata la 50 de metri mai incolo. Ca in fiecare zi da ochii cu ea. O frumusete zvelta, pastelata, focoasa de ii rupea inima de fiecare data cand o vedea.

   Dacia familiei, nascuta in 1982, pe o banda de ansamblare pentru prietenii nostri din Vietnam. Pentru tanarul pubertin, ingramadirea de fiare scartaitoare era mai mult decat o adunatura de cilindrii pe patru roti, era un vis, un graal, era intruchiparea libertatii si a statutului de barbat.

   In familionu baiatului nu se purta lasatul copilului la volan pe pajistile de la iarba verde sau in spatele blocului, sa invete si el ceva, sa simta cam cum e cu masina, asa ca baiatul se uita cu jind la alti pustani, ce-i drept nu prea multi care erau SOFERI.

   Pana la urma intr-o iarna cumplita, cu gheata si zapada din plin, i se dadu liber la scoala de soferi si baiatul nostru pleca zambind spre locul de intalnire cu instructorul si cu Golful II diesel albastru, masina de scoala.

  Urca in spate langa alt invatacel, in timp ce o doamna avansata porneste masina de pe loc, sub privirile vigilente ale profesorului de soferie. Dupa vreo ora ajung in afara orasului de munte, pe serpentinele atat de frumoase ale zonei.

- Vlad, treci la volan!

   Cu multi fluturasi galbeni si albastri in stomac, baiatul se puse pe scaunul soferului.      Instructorul baga in viteza, explica pornirea si masina demara lin, chiar perfect. Hmmm, gandi baiatul, ma mai si lauda, dupa ce am vazut clar ca a tinut picioarele pe pedalele lui…

   Dupa primele curbe si ajuns in viteza a treia, pustiul se simtea deja sofer, era una cu masina, punea mana pe schimbator la comanda si parca el schimba vitezele nu mana instructorului pusa peste el. Dupa un sfert de ora de serpentine ajung la o portiune dreapta si instructorul vazand ca pustiul nu se pierde cu firea, il indeamna sa o calce.

   Docil, baiatul duce masina la 120 mai repede decat un pilot de curse.

- Ai mai condus?

- Nu.

- Foarte bine.

   Ajung inapoi in oras unde pustiul continua sa circule cu 80 la ora. Vede intersectia unde trebuia sa faca stanga, semnalizeaza ( stia de la masina bunicului unde statea la volan si freca butoanele cu motorul oprit de cate ori bunicul pleca de acasa si lasa cheile in coarnele cerbului din hol ) si da sa invarta de volan.

- Nu, nu, asteptam pana la urmatoarea, incepem sa franam de pe acum, si luam curba cu a doua.

  Si s-a terminat prima ora. Apoi au mai trecut inca vreo doua zeci, si baiatul a fost purtat de instructorul pe drumuri poleite cu gheata in noapte, pe serpentine ingropate in zapada, invatat cum sa derapeze controlat, dus pe drumuri forestiere, intr-un cuvant pregatit ca pentru raliuri.

   Fusese odata la invatatura si disciplina, adica la pregatirea pentru sala, unde vazuse pentru prima oara un test pentru permis, facuse 18 fara sa puna mana pe decret, spre disperarea mosului din dreapta lui care nu intelegea unde trebuie sa pun x-urile ca sa-si poata conduce tractorul si pe principala din oras.

   Nu s-a mai dus a doua oara; daca a facut 18 din prima, fara sa studieze nimic, ce rost are… lasa pe ziua dinaintea examenului.

   Si ziua respectiva vine rapid. Soferul aspirant ia testele auto de pe ultimul raft si le face pe toate de doua ori, in noapte dinaintea examenului, fara sa atinga cartea albastra cu decretul sfant al circulatiei pe drumurile publice.

   Da examenul si pentru el si pentru tipesa din dreapta, cu care facuse generala si iese linistit din sala, instructorul il intreaba din ochi ce a facut si el raspunde ca e ok. Afara e un ger de -20 asa ca se baga in golful cu motorul pornit la caldurica. Peste vreo doua ore se striga dosarele, care-si aude numele a picat. Pica multi, majoritatea chiar si mosul cu tractorul.

   Instructorul vine, ii strange mana zambind si il anunta ca el duce politistul unde incepe examenul, adica are de traversat tot orasul si de oprit la stadion, in parcarea din fata. Vine si politistul, intra in masina, se saluta, schimba doua vorbe si Vladut pleaca de pe loc, frana in intersectie si plecare din nou cu un pic de derapaj spate, soseaua e oglinda.

   Politistul se strange manerul usii, se pare ca e mai de jos, nu e invatat cu drumuri din astea. Baiatul ruleaza cu 50 fix, viteza legala, chiar daca politistul ii spune mai usor ca e gheata…

- Nu va faceti probleme, asta e nimic, nu fuge mai deloc. Ajung in cateva minute la stadion, unde ii asteptau restul de norocosi care trecusera examenul. Vlad intoarce masina in parcare, cum facuse de zeci de ori, cu derapaj la 180 de grade si apoi frana linistita langa grupul de aspiranti. Politistul e un pic mai palid, o fi de la frig.

   Mai baga doi in masina, in spate, inclusiv tipesa cu care facuse baiatul generala si pornesc examenul. Nu apuca masina sa faca doi metri ca politistul spune stop, multumesc, ai luat, du-te acasa.

   Doua saptamani mai tarziu, cu permisul lucios in mana, baiatul se urca in dacia familiei… si de acum incepe aventura.

Puse mana e clanta, trase aer in piept si dadu buzna ranjind, la gandul olimpiadelor ce o sa si le treaca in CV cu clasa asta absolut exceptionala, cu concentratie de IQ mai mare decat la NASA, vreo 30 de bucati minti absolut sclipitoare. Inauntru genialii erau prinsi intr-o miscare browniana violenta si le-a luat cateva clipe sa se calmeze, dar avea el ac de cojocul lor, sa vada ei cine e sefu. Asa ca deschise catalogul cu calm si ii tranti un 2 lui Athos, un zdrahon bland, care-si pusese geaca in cuier cu intarziere. Un murmur usor se ridica dintre randuri si el zambi in sinea lui, multumit ca i-a pus la punct pe boboci din prima.

Apoi isi roti superior privirea prin clasa, banca cu banca, savurand cum oscileaza ei, bobocii intre incruntare, revolta, teama si neliniste. Apoi ochii i se oprira asupra unuia dintre ei care ii zambea calm, uitandu-se direct la el, aproape cu mila. Oare ce i-o trece prin cap?

   Ba baiatule, cum sa pui 2 in prima ora, cand nu ai predat nimic, pentru o geaca? Pai tu nu stii ma baiatule ca baieti astia sunt invatati cu note mari, ca nu au luat nota sub 8 in viata lor? Si tu pui 2? Ori esti cretin de-a dreptul, ori ai avut de-a face numai cu clase de tampiti. Oricum vai si-amar de curul tau, ca nu stii cu cine te pui… let the games begin vorba lu vis urat.

Cam asa gandea respectivul, adica subsemnatul, adica eu…de atunci, 7 ore pe saptamana ( 3 lunea) , 4 ani de zile, razbel…

Doar una din batalii…

A aparut si laserul de jucarie in Romanica noastra draga, cine putea sa fie unul din primii posesori al acestei minuni tehnologice daca nu profesorul nostru de fizica?

Si ca un mascul adevarat folosea jucarica numai si numai in situati in care era cu adevarat necesara.

De cand intrase in clasa pocnea de bucurie nu alta, nici n-a dat bine buna ziua ca se si apucase de scris pe tabla, da repede nu cum facea de obicei. A umplut negrul cu randuri mici si albe de creta si apoi s-a aruncat pe scaun. Ne gandeam ca cine stie, o fi avut vreo noaptea speciala de e asa de fericit. Ei as, dupa ce a plonjat pe scaun de era sa isi rupa gatul, si-a pus picior peste picior, a arborat un zambet superior si si-a bagat mana in buzunarul drept.

De acolo a extras minunea, un laser din ala micut de culoare auriu-manelist, l-a ridicat un pic in razele de soare ce bateau din geam, de toata clasa a exclamat oauu ironic ( el nu a prins nuanta si se balonase de atata fericire ) si a inceput sa citeasca cu voce tare de pe tabla urmarind cu fascicolul rosu randurile albe.

Cateva clipe mai tarziu, inca vreo trei fascicule rosii dansau pe tabla. Debren s-a facut verde-brotac, nu ii venea sa creada ca mai aveau si altii jucarica, si se tot intorcea brusc sa vada cine manevreaza restul tehnologiilor. Evident ca toata lumea nu avea nimic si il urmarea deosebit de serioasa… nici nu renunta la aratatul cu laserul, era hotarat sa prinda pe careva, sa dea un exemplu si apoi sa poate folosi sclipiciul fara sa fie deranjat.

Eu nu imi luasem laser, era de copii mici faza dar nu puteam scapa o asemenea ocazie. Fac cateva semn spre banca din stanga, arunc vreo doua cuvinte si gata m-am rezolvat, pun mana pe un obect si ma dedau la lucru.

Eram foarte fericit, dar ghinion!!! Debren se intoarce ca o felina si eu mai stangaci de felul meu ( coordonator de joc la baschet, handbal, jucator de biliard exceptional, ce mai stateam rau cu agilitatile) bag mana in banca cu intarzaiere si dom profesor ma focalizase deja cu o privire vultureasca.

Nu ii venea sa creada, sa prinda pe unul era deja ceva nemaipomenit, dar sa fiu eu ala, pai era a opta minune a lumii. Stiti cum venea spre mine? Parca plutea in aer, parca il sufla vantul, asa de usor aluneca. Ii sclipeau ochii de parca ar fi castigat la loto.

In clasa domnea nedumerirea… dar pentru dom profesor totul era clar, se opreste abia abtinandu-se sa nu sara in sus si se sta cateva secunde sa savureze momentul. Era o liniste in clasa de se auzea varul de pe pereti. Eu stateam cu mana stanga pe banca, pe caiet, dreapta o aveam inca in banca.

Nici Debren nu era de ici colea, adica astepta de mult momentul asta, nu se putea purta ca un taran, trebuia sa fie cel putin la fel de rafinat ca adversarul, asa ca se apuca sa dicteze.

- Teoria vectorilor suprapusi duce la formula… Vlad de ce nu scrii?

- Pai dom profesor am o memorie buna si

- Hai ia si scrie ce dictez.

Dau drumu obiectului in banca si scot dreapta ca sa pot scrie. Nenorocitu de obiect face un poc subtil dar la ce liniste era cred ca s-a auzit pana afara.

- He, he, he! face Debren, se apleaca putin peste mine, baga mana in banca, si prinde dovada pe care o astepta. Se si visa in cancelarie, agitand laserul cu care Vlad si-a batut joc de el, asa cum face de cand a inceput liceul, si pentru care motiv merita exmatriculat.

Din pacate gaseste obiectul si il strange in pumn de fericire, moment in care se schimba la fata, isi retrage mana si se uita stupefiat la ea. Era manjit cu rosu peste tot ba ajunsese si pe manseta camasii albe.

- Te crezi smecher ai? Spune intorcandu-se brusc si plecand spre usa cu visele sfaramate.

La care eu bag mana cu atentie in banca si scot cu doua degete obiectul auriu in cauza., adica un ruj deschis la maxim, ca asta cerusem de la banca din stanga. Il tin sa se vada si ma spun in barba, dar destul de tare sa se auda:

- Nu cred ca vi se potriveste nuanta!

Nu stiu daca vorbele au ajuns pana la el, pentru ca rasetele impanzisera tot etajul.