Acum ai la dispozitie o infinitate de surse pentru orice informatie ar putea tine de cultura generala, de la atotstiutorul goagal pana la canalele dedicate discovery, ng, animal planet, si bineinteles tot mai putin folositul print, adicalea carte mai, new media freaks.
Cand imi cladeam eu cultura generala ( pe vremea aia parintilor le venea mai usor sa impinga copilul spre iluminare, hi5-ul si counter stike-ul fiind notiuni total necunoscute) nu aveam decat carti ( a se observa folosirea decat-ului precedat de o negatie, tot de la carti mi se trage).

Era singura modalitate de a-mi hrani imaginatia si profitand de biblioteca substantiala pe care o adunase tata, ii dadeam sa pape cateva carti pe saptamana. Ciudat e ca nu am citit literatura pentru a retine date si personaje, tot ce ma interesa era atmosfera cartii si ideea pe care o trimitea autorul peste vreme. Tata ma sicana constant cu intrebari despre numele vizitiului care ducea eroul principal la bal iar eu, in afara de faptul ca nu stiam desi abia terminasem cartea, nici nu intelegeam de ce ar fi trebuit sa stiu.
Multi ani mai tarziu, miraculos pot spune, tata mi-a spus ca l-am intrecut demult in capacitatea de a analiza si intelege un discurs literar. Chiar si cu modul asta de a citi fara sa pui accentul pe date tot iti ramane cate ceva in cap. Acel ceva era multumitor cand am iesit de pe portile liceului, puteam discuta la un nivel onorabil pe o multime de subiecte, iar abilitatea de a rationa extrem de detaliat ma facea foarte relaxat in discutii cu oamenii mari ( alde intelectuali rasati de moda veche).
A venit facultatea unde mi-am indesat tone de informatie in cap pentru a o putea reproduce la examene si unde m-am oprit din cititul de placere. Apoi a venit era IT-ului din care am extras si de acolo tone de informatie, mai cum sa faci un site, mai cum sa folosesti un instrument grafic si cum sa faci un design, ajungand acum sa fac si editare video. Nu spun ca mi-a venit greu sa invat chestii de la zero, ba chiar pana de curand, cand am obosit, mi se parea fascinant si ma simteam mai bogat de fiecare data cand o faceam.
Partea proasta, cea care ma sacaie dureros de tare in ultimul timp, este ca pompajul asta de informatie juridica sau specializata pe zeci de scule si programe si principii, s-a asternut ca un strat dens si impenetrabil peste cultura mea generala, hranita primitiv din file de carte. Mi-a ramas modul de a gandi, capacitatea de analiza si rationamentul destul de ascutit, dar baza aia de bun simt a literaturii, istoriei si artei universale s-a ascuns pe undeva in capusorul meu, agresata de tehnicizare si notiuni virtuale.
Ma simt sarac tare, cam ca atunci cand mi-am dat seama ca nu mai stiu deloc franceza; a nu fi inteles gresit nu suport limba respectiva, dar parca totusi e pacat sa stii sa legi macar doua cuvinte si apoi sa le uiti pana si pe alea. La varsta mea onorabila si la modul in care am fost educat acum ar fi trebuit sa fiu un intelectual rasat si nu sunt; evident nu ma compar cu sutele de mii de pseudo-intelectuali de duzina ci cu ce stiu eu ca ar trebui sa fie un astfel de personaj.
Imi dau un termen de 3 ani pentru a-mi reveni si iau niste masuri drastice:
- luat veioza ( ziua nu am timp sa citesc dar noaptea, cand e si momentul meu preferat…)
- abonament la biblioteca si citit carti de oameni mari
- ma chinui sa cumpar istoria artei de vreo 4 ani, de fiecare data cand imi aduceam aminte nu aveam bani, anul asta o cumpar
- as putea sa imi cizelez un pic limbajul ( cred ca sunt unul dintre putinii ciumpalaci care si-au stricat stilul de oralitate intentionat pentru a fi cu baietii si apoi nu a mai putut scapa de el )
- franceza, chineza, rusa ( astea la anul pentru ca acum am de terminat o gramada de chestii si de invatat vro 15 mii de pagini de drept pentru la toamna)
- un instrument muzical ( stiu ca nu face parte din arsenalul obligatoriu al unui intelect desavarsit dar posibilitatea de a intelege mai bine muzica si melodicitatea din jur iti imbogateste spiritul)

Sugestii de adaugiri pe lista?

Uitandu-se cum mergeam eu prin casa de-a busilea, oracaind ca un brotac lovit de streche, maica-mea a vazut dincolo de pampersi si restul de haine de bebei, o inteligenta iesita din comun. Tata nu s-a grabit sa o contrazica, iar eu, modest din fire, nici atat.

Asa ca inca din frageda pruncie am inceput sa explorez lumea cu ajutorul intelectului, al basmelor spuse de tata, un pic mai tarziu al cartilor, inca un pic mai tarziu, al manualului de franceza pe care a reusit sa il faca rost tot tata de pe undeva, si tot cam pe atunci al unei carti groase de engleza, pe care o invatam in paralel cu lucrul la gherghef. Da, la gherghef, pentru ca asta era a doua calitate a Lilianei, pe langa faptul ca stia ceva engleza.

Prin urmare cand am pasit pentru prima oara in cumplita institutie a scolii, eram oarecum doxa. Invatatoarea noastra super severa, ai mai buna si mai buna din toata scoala ( si acum mai tin minte ce tare a bubuit capul lui Fercal la contactul cu tabla ) a vrut sa ia imediat masuri si sa ma sara macar cu o clasa. Din acelasi motiv pentru care nu ma daduse la scoala de la 6 ani, mama a refuzat, vrand o dezvoltare normala pentru genialul ei copil. Eu din nou, nu am avut nimic impotriva, de fapt nici nu am stiut pana mai tarziu.

Scoala nu imi aducea nimic nou deocamdata, doar o schimbare de program; mai putin timp pentru citit, jucat fotbal, stat la bunici, tras cu prastia. Au trecut anii si am ajuns in generala, unde incepeam sa invat lucruri pe care nu le prinsesem deja din vasta mea cultura autodidacta. Scoala devenea scoala, din ce in ce mai tare, cu atat mai mult la liceu, apoi la uimitoarea facultate de Drept, iar peste ani in preludiul de la Institutul National de Magistratura.

De la o cladire care nu imi aducea nimic nou, scoala a evoluat la un sadic instrument de tortura, cu efecte din ce in ce mai devastatoare pentru psihicul geniului pierdut printre semeni. Ca sa fie mai pe intelesul vostru, scoala a fost pentru mine o eliminare continua de pietre renale, o durere eterna de masele pe ambele parti ale gurii si vreo trei nasteri de gemeni, care va dati seama cat de dureroase sunt, mai ales executate de un mascul.

Pentru indivizi geniali ca mine, modul in care mintea percepe ceva si reactia ei are consecinte fizice, cu alte cuvinte, cand invat ceva ce nu imi place si il consider o pierdere de timp, mi se face rau, fizic, adica febra, senzatie de voma, tot tam-tamul. Asa ca in loc sa pier pe redute in lupa cu propriul meu cerebel, am ales, acolo unde era posibil sa nu prea invat chestiile neinteresante, ca numarul straturilor dintr-o sectiune a riftului african si dispunerea lor pe ere geologice, eventual numele tantarului storcit de un porc spinos preistoric care s-a aruncat in mlastina, pentru obisnuita-i baie de noroi, exact cand a picat bolovanul granitic peste mocirla.

Chiar si asa, scoala a continuat sa fie un chin. Imi amintesc orele de geografie din liceu, care ar trebui sa constituie mediu experimental pentru Nasa; nu am absolut nici un dubiu, ca, cu profesoara de geografie la bord, o naveta ar putea explora galaxii necunoscute, pentru ca timpul ar trece de o suta de ori mai incet acolo decat pentru restul universului. Ma uitam la ceasul de pe perete si vedeam cum fiecare secunda se transforma in minute, iar un paianjen isi tese linistit panza pe acul cel mare…

Apoi profesorul nostru de romana, venit de la liceul militar, care nu admitea absolut nici o discutie libera pe baza unei opere si daca cumva ii spuneai ceva genial ( evident ca se intampla in nenumarate randuri cu mine ) nu zicea nimic si o folosea ora urmatoare, pe tabla, ca si cand ar fi fost a lui. Ei, pentru un pusti orgolios, stilul asta era cumplit de jignitor, mai rau decat furtul din mijloacele de tramvai.

De tanarul nostru >> profesor de fizica <<, ce sa mai spun? Ca nu intelegea muzica moderna, ca ne facea satanisti pentru ca ascultam prodigy, ca era cel mai inchistat, complexat si razbunator individ din cancelarie?

Proful de mate, un tip cu adevarat destept, din pacate mai interesat de fenomenul meditatiilor si al sacosei de bani decat de impartasirea cunostintelor? Macar pe asta il respectam toti, pentru ca se vedea ca tine la noi si nu ne-ar fi facut probleme niciodata;

Sa nu credeti ca am parasit brazda cu orz, imediat revin la ce vroiam sa sugerez. De mic am fost ca un vortex, da dom’le vortex al stiintei planetare, de fiecare data cand pricepeam ceva nou mi se luminau ochii ca la dihorul care tocmai a furat un iepure mic, alb si pufos. Si atunci, cum am ajuns sa detest scoala atat de sincer si adanc?

Profesorul. Profesorul este cel care iti modeleaza mintea, care se introduce in lumea ta, care vrea sa iti impartaseasca cate ceva din lumea lui si sa te ridice ca om. Profesorul trebuie sa se faca placut, sa vina natural in lumea ta si sa te atraga spre ce are de spus. La nici o vietate din lumea asta, constrangerea nu are acelasi efect ca actiunea voluntara.

Daca un individ vrea sa invete ceva, ii place sa invete ceva, el o va face mult mai bine, atat cat poate, decat in cazul in care nu vrea sau nu ii place. Introducerea profesorului in lumea invatacelului este ceva care in scoala de format comunist nu exista. M-am prezentat si ii dam drumu’ , daca nu invatati sunteti prosti, mama voastra de nesimtiti.

Sunt convins ca in turma de invatacei, predominanti sunt sconcsii care, cu aia doi neuroni pe care ii poseda, nu ar pune mana pe carte nici sub porunca divina, dar alea doua muste care sunt deschise la nou, care au peste 3 neuroni, pentru aia nu merita sa incerci sa deschizi un univers altfel, sa ii atragi spre ce stii tu?

Cand am trecut la facultate, imi inchipuiam niste profesori cu parul alb, care emana respect si stiinta prin toate orificiile, si care au sa imi delecteze intelectul cu o gramada de analize subtile si discutii de inalta nivel, gen celor de la scara blocului, sub clar de luna, cu un profesor de filozofie, de la alt liceu decat al meu ( unde aveam una care nu stia cu ce se mananca dialectica ).

M-am dus la primul curs, cu un freamat in piept, de ziceai ca ma intalnesc cu ultima cucerire. A aparut o babeta. Ce bine, parul alb, stiam eu ce stiam. S-a prezentat intr-un limbaj foarte frumos, o scurta introducere de carte si apoi da-i bice. Am simtit imediat diferenta fata de liceu, era totusi alt nivel, vorbea la un amfiteatru intreg, dar tot aceeasi navala de cunostinte spuse repede, fara discutii, fara paralele, direct din manual, dar pe sarite ca nu era timp sa spuna totul.

Aha, si daca am un manual de fix 1000 de pagini, ce rost are sa scriu rezumatul lui, pana imi ia foc stiloul la fiecare ora de curs? Modul de a lucra, combinat cu subiectivismul in notare, cu intoarcerea capului in timp ce se copia la drept penal, cu notele puse din burta, cu punctarea prezentei, m-au facut din nou sa ma retrag in afara scolii.

Am ajuns sa am prezenta o singura ora de curs, nici macar tot cursul, intr-un semestru. Mergeam la examen, dupa o noapte de citit mia de pagini, luam fara probleme, in general cu nota mare sau maxima si asta era, fara copiat. Cum sa vii domle la facultate, sa te dai artist si sa copii cu nerusinare la obiectele de baza? Da, un optional in care profesorul sta la catedra si da liber, fiind vorba de aranjarea furculitelor la mesele diplomatice, inteleg, dar la obiectele pe care o sa trebuiasca sa le practici?

Cand fara prezenta nu intrai in examen, ma duceam in restanta, nu aveam nici o problema pentru ca se dadea in saptamana de dupa sesiune, asa ca tot pe acolo. Cinci examene in patru zile, nici o tragedie. Culmea e ca pana si profesorii pe care ii consideram macar corecti o comiteau. Aveam scris si oral la procedura penala. Omul ma primise in examen, cu o singura prezenta la seminar si zero la curs, pentru ca la seminar deschisesem gura, chestie care a considerat-o mai importanta decat regulile de maxim 4 absente, pe care le-a aplicat pentru restul.

Dau scrisul si intru la oral. Conversam lejer, omul se ralaxeaza, discutam un pic de fenomen, seminarista imi zambeste, ii zambesc si eu inapoi. Scoate lucrarea scrisa din teancul de lucrari si se inegresc amandoi la fata. Pai cum ai reusit sa faci asa o varza la scris? Un pic surprins, nu am obiceiul sa confund subiecte iar cand nu stiu, imi dau seama, mi-am spus totusi, ei s-o fi intamplat.

Nu am cum sa iti dau mai mult de 8, cu 3 in scris. Am zis multumesc, mi-a semnat nota si dau sa iau carnetul, moment in care vad lucrarea de 3. Nu era a mea ci a unuia cu un scris labartat si cu mari probleme de exprimare. M-am uitat trist la dom’ profesor, m-am intors si am plecat, scarbit.

Multe alte episoade la cea mai veche universitate din Romania, nu la o fabrica din asta de diplome privata.. ce sa mai ceri;

Dupa ce am trecut de toate astea, mi-am spus ca am avut eu o conceptie gresita fata de ce ar trebui sa insemne scoala si mai ales mediul universitar, motiv pentru care daca vrei sa inveti o poti face singur, fara sa simti nevoia sa fii aprobat de sistemul nostru. M-am resemnat si desi as fi vrut sa mai fac o facultate, de data asta una pentru bucuria personala, nu a parintilor, nu am urmarit demersul launtric, pentru ca stiam de ce o sa ma izbesc.

Aseara am dat peste un link catre niste cursuri tinute in cadrul marilor universitati ale lumii. Sa va descriu inceputul unui curs de medicina.

Intra o babuta. Imbracata destul de strident. Imediat reactia mea de student roman, a fost, pfuai, dinozaurul stai sa vezi cum adoarme toata sala instant. Cand colo din sala ” we love you ” “so glad you are back ” ” yeahhhhhhh, welcomee..” chestii din astea. Mi-am zis ia uite ce pupatori de dorsala, si noi avem din astia da parca nu o sala intreaga, plus ca asteapta pana sa se apropie de profesor nu urla in gura mare.

Zgomot mare ce mai. Ma asteptam sa se irite cucoana si sa spuna ceva de genul ” suntem intr-o universitate nu in piata, va rog aratati putina educatie”. Cand colo, baba, cu un ranjet larg pe buze ” ma bucur si eu ca va vad, iubesc sa fiu in aceeasi sala cu niste minti tinere si luminate ca voi”, fara urma de bascalie, la cel mai sincer mod posibil. Va spun ca m-am lipit de monitor si nu imi venea sa cred.

Cu un ” ce mama naibii” intepenit in creier urmaresc inceputul lectiei.

Babeta intreaba ” Ce parere aveti despre traditie? ” In sala zgomot mare, se distinge un ” Eh merge”. Babeta raspunde ” Merge e bine, acum cati dintre voi nu sunteti de acord cu traditia?” . Din nou zgomot, mai puternic. Babeta – ” Si asta e bine, ei eu sunt pentru traditie dar pana la un punct”.

” Ati vazut ca mi-am adus cutia de palarii cu mine, probabil va asteptati, ca doar o aduc de zeci de ani. Aveti vreo idee ce este in cutie? ”

Toata sala in cor ” Un creier “. Baba zambeste si raspunde ” Uite vroiam sa va arat ca nu aveti intotdeauna dreptate”. Deschide cutia , scoate o palarie rosie ca focul si si-o pune pe cap, razand. Rasete si aplauze in sala.

” Am vrut sa va pacalesc si sa vad cat de traditionali sunteti in supozitia ca fiecare cutie de palarii ar trebui sa aiba un creier in interior. Am gasit palaria asta veche in dulap si m-am gandit hai sa facem ceva diferit de data asta; asta e bucuria invatatului; multe din ce se vor spune aici, deja le stiti, le-ati mai auzit si la alte cursuri, dar multe lucruri pe care le vom avea vor fi unice.

Subiectul meu preferat este creierul pentru ca la 15 ani am vazut pentru prima oara un creier uman si mi-am spus celulele astea pot crea idei…”

In momentul acela, tot amfiteatrul ala si eu, in pat, in fata monitorului, eram uluiti de esenta acelei fraze, spusa cu atata sinceritate, atata pasiune, de o babuta octogenara ” celulele care creeaza idei” si toti pana la unul am fi vrut atunci pe loc sa stim, tot ce e de stiut despre creierul uman.

Nu o sa ma dau macho sa spun ca nu plang, ca sunt o stana de piatra. Nu plang cand moare lovita de cancer si pune capat iubirii profunde, eroina filmului, nu plang cand vad puii de foca masacrati cu bata, dar plang cand Braveheart striga freedom sau cand Mulan salveaza China, asta e, ma ating mai tare eroismele.

Nici prin cap nu mi-ar fi placut ca o sa mi se umezeasca ochii uitandu-ma, pe sticla, la o babuta imbracata in negru cu mansete roz, cu o palarie rosie in cap, cu manusi chirurgicale si cu un creier slinos in mana.

Da, toata tortura scolii mi s-a adunat in momentul ala in suflet, vazandu-mi visul cu ochii, un profesor cum totdeauna am crezut ca ar trebui sa fie, care sa stie care are de facut un singur lucru pentru a te cuceri, sa iti impartaseasca pasiunea pentru acel ceva, care lui, i-a luminat mintea.

Tie cum ti-ar placea sa inveti?

Fiind un subiect aproape de sufletelul meu genial, am sa dau prima leapsa de pe acest blog, in pimul rand cititorilor mei fara blog pe care ii astept sa imi raspunda in comentarii, in al doilea rand unor oameni pe care ii banuiesc ori de macar o bruma de inteligenta nativa ori de o bruma de cultura, alexbrie, putty,  si in al treilea rand tuturor celor care ma citesc si au blog da’ nu stiu eu de el.

A si mai cu grija lui fubuki, da cu retinere ca la sferele inalte in care pluteste s-ar putea sa o ia drept un demers bun pentru copii mici, fiind obligata la ceva mai coerent decat incantatii profunde.

PS : babuta respectiva >> aici <<