Inceput de saptamana cu zmeura, fruct de padure si nu numai pe care il gasesti in zmeuris, adica o naclaiala de tulpini, pietre, urzici, crengi si tepi. Daca o culegi din zone muntoase, sa spunem bucovinene, sau retezanene, poti da nas in nas cu ursul, un animal modest si bine crescut care este extrem de iubitor de asa ceva, sau cu vreun sarpe ce profita de scurtimea zmeurisulu si se incalzeste si el putintel la soare.

Daca va intrebati de ce ar merita atata pericol pentru un fruct care nu e nici mare, nici dulce, nici extrem de gustos, pot sa va aduc pe directia cea buna spunandu-va ca din zmeura iese un lichior de mare clasa, extrem de aromat ce bate la fund orice Marie Brizard de 12 ani ati fi baut domniile voastre.

Si daca tot va povestii de pericole iata si o poza cu unul din ele, jupan care mi-a comis un favor, facandu-ma sa ma simt din nou tanar, pentru ca numai un june cu deosebite capacitati atletice si o agilitate iesita din comun ar fi reusit realizarea unei asemenea sarituri in lateral, exact cand, furios s,erpisorul se pregatea sa imi spuna ca nu e frumos sa calc pe el.

O saptamana spornica la munca, nu e mai bine la birou unde nu e nici picior de serpisor?

Ca tot v-am promis ca o sa va prezint ceva rezultate ale simtului meu agricol si pentru ca am sarit peste ridichile cat China si rosii si albe pe care le-am produs dar nu a avut cine sa le consume, pentru ca nu imi plac, va arat mazare din pamantul muncit cu manutele proprii si personale; pe langa astea acusi o sa fac poze la morcovi, castraveti, ceapa, daca nu cumva, din modestie, o sa le las secrete ).

Nu va mai explic cat de dulce era si ce mancarica in wok am tras din ea ca iara ii ia cu lesin pe oamenii muncii dupa cum multi mi-au reclamat deja pana acum ( spun doar ca a fost delicioasa, a continut morcovi tineri si dulci, ceapa tanara si iute, usturoi tanar si aromat, dovlecel usor perpelit cat sa nu se inmoaie, fire de carne de porc prajite clasic a la bunica, si un pic de branza pe deasupra…da poza chiar nu va dau ca era aburinda si nu a iesit bine.. ) ).

Punctul numarul doi pe ziua de azi se cheama FRAG. Sunt unele lucruri pe care fiecare le considera atat de banale incat stie toata lumea de ele. Bineinteles noi astia de la munte enumeram printre acestea si fragii, dar nu mare mi-a fost supriza sa vad o adolescenta de Bucuresti care nu stia dom’le ce sunt aia; explicatia venita din zbor a fost niste capsune mai mici, salbatice si foarte aromate.

Si punctul numarul 3, ca sa vedeti cum e canicula pe aici, o poza facuta ieri… pe la amiaza.

Da, e gheata, gheata picata cu o zi inainte de a fi facuta poza din cer.

Desi in floarea varstei barbatul se simti batran si neputincios in fata sutelor de trepte care-i porneau de sub piciorul drept si taiau dealul in fata pana sus; nici macar nu erau facute lin, sa curga una dupa alta ca picaturile de ploaie pe o frunza de castan, ba din contra erau brutale si erecte, ca niste barbatii de magar ( a se lasa comentariu daca expresia vi s-a parut oribila sau superba:)) ).

Cu un oftat adanc si plin de fiere, pornit chiar din mijlocul stomacului, tanarul o lua agale pe scarile de piatra, simtindu-se ca un sisif mai aratos. Dupa o eternitate si cateva opriri lungi, gafaind ca o oala sub presiune, calca pe ultima treapta.

Exact atunci, parca la un semnal divin, in crestet il porni o picatura de ploaie; mare, groasa si umeda, cam cat o rosie mai mititica. Nu l-ar fi deranjat enorm daca ar fi fost numai una, dar au pogorat cu miile intr-un ropot ingrozitor, alunecandu-i pe sub si prin haine pana la piele.

Si-a pus barbia in piept dupa vreo doua injuraturi care i-au umplut gura de ploaie si a continuat sa mearga prin ploaie si vant spre o banca de mesteacan strajuita de un copac mai de doamne ajuta. Ajuns acolo s-a desfoiat de geaca si de rucsac, s-a asezat pe banca si-a tras geaca peste cap, acoperindu-si poalele si acolo si-a pus laptopul MSI care si asa avea probleme cu alimentarea.

Dupa ce a apasat butonul de power si butonul de wireless a trimis cateva ganduri de ruga spre divinitate, sa fi ramas la fel de ignoranti fericitii posesori de net din zona si sa aiba farafiru’ neparolat . Asa, cu ploaia ropotindu-i pe spinare, a mesterit la taste pret de vreo ora, pana buzele i-au devenit cenusii de frig si hainele grele de ploaie.

Nici macar nu era prima oara, devenise aproape un ritual in ultimele saptamani, ca un fel de abonament la sala, primul internet care ajuta la intarirea gambelor, marirea capacitatii pulmonare si dezvoltarea unui set de branhii. Calit deja de atat antrenament internautic, tanarul nostru avea de ales intre a se inrola in legiunea straina si a-si pune net la el acasa.

Da, dragii mei dupa mult mult timp de pauza am net propriu si personal ), dupa ce singurul fir disponibil de la romtelecom fusese preluat de neste birouri. Printre altele va recomand niste fotografii frumoase cu ochii mai orientali decat noi uite >>aici<<.

Sa clarificam din primul moment ca textul nu este un review de revista ci o salutare a unei initiative aproape de sufletelul biliardistilor. Consider ca daca e vorba de proiecte ale unor prieteni este mai bine sa te dai destept in particoler )).

Povestea din spatele scenei e foarte simpla, o mana de oameni care practica biliardul, majoritar amatori s-au imprietenit fest si betonat avand diferite si variate intalniri biliardistice ad-hoace sau programate si trambitate cu mare fast. Ei si dintr-atata pasiune exploziva i-a copt unuia ideea (om care e si in domeniu asta al tipariturilor de ceva vreme) sa tranteasca o revista de biliard, nenicule, din simplul motiv ca nu e.

Nucleul ala de pasionati s-a vorbit, s-a sucit, s-a rasucit si a scos texte de domeniu, fiecare in stilul si dupa puterile lui. Vreau sa va spun ca mi s-a frant inima ca nu am putut intra si eu in acest nucleu, dar n-am stiut decat de idee si apoi de realizare, primul gand pe care l-am avut a fost, fir-ar al naibii de pustietati bucovinene, ca nu te mai baga nimeni in seama.

As fi vrut sa imi aduc si eu nepretuita mea contributie, dar va spun cu mana pe inima ca, spre surprinderea generala )), a iesit foarte bine si fara magnifica mea implicare. Ce contine? Tot ce trebuie. Tutoriale, interviuri, articole despre tacuri, pastile, cluburi, regulamente,tot.

Ce sanse de succes are ca aparitie in stare sa se sustina singura? Asta depinde de mentalitatea romanului. Daca afara exista cutii deschide unde bagi banu si iei ziarul, iar daca il intrebi pe consumator de ce plateste daca il poate lua pur si simplu, el va raspunde asa:

- ziarul asta eu il citesc pentru ca ma intereseaza, mi-e util; la ziarul asta lucreaza niste oameni, daca eu nu il platesc, intr-un final ziarul se va stinge si eu voi fi privat de informatiile din el; de aia.

La romani insa mentalitatea asta nu exista. Asa ca daca cei interesati de o revista de genul asta vor scoate banu si o vor cumpara, revista va merge si va deveni din ce in ce mai buna si mai completa, atragand poate si alte surse de venit, care sa ii garanteze un continut premium. Insa daca revista va fi luata de unu singur si va fi citita de toata gasca lui biliardista, asa vreo 20, exemplare vor ramane in plus si oamenii din spatele revistei se vor satura la un moment dat de pompat bani, pentru ca Bill Gates nu e implicat…

Orice initiativa intr-un domeniu care te intereseaza, inainte de a creste si a veni perfect pe gustul tau , trebuie sustinuta, mai ales daca e ceva nou. Daca asta se intelege, baietii nostrii nu vor munci degeaba.

http://www.biliard-magazin.ro/

V-am povestit ca port cu mare dragoste in piept o raceala criminala ( de fapt e o pneumonie dar hai sa nu folosim cuvinte urate) si dupa vreo doua saptamani de ignorat problema, ajungand intr-un punct unde cand tuseam eu picau comunicatiile in Bucovina asa de puternice erau undele sonore, am hotarat sa iau masuri.

Am cerut sfaturi in dreapta si in stanga, m-am uitat la televizor, pe internet, mi-am amintit de tratamentele de cand eram mic si am purces la razboi. Am baut ceaiuri care de care mai scarboase, tragand concluzia ca ierbivorele, in special vacile au niste gusturi, sa ma scuzati, de tot rahatul. Presupun ca ceaiurile respective nu pastrasera chiar tot gustul de fan si tot oribile erau indiferent cata miere bagam in ele.

Am halit ceapa cu kilogramul sa pice raceala in fund de la iuteala, am mancat citrice mai ceva citrocopitec (animal mitologic african care se hraneste numa cu portocale si mandarine si doar foarte rar cu creier de nigerian), am bagat sodou, am bagat miere, am bagat tot ce se putea, in afara de untura de bursuc de care, slava domnului, nu s-a gasit. Lapte de magarita inca mai astept.

Am stat cu mamaliga fierbinte pe piept, atat de fierbinte ca a luat foc haina de deasupra, de mi-au iesit ochii si inca mai miros a porumb de zici ca toata ziua raschetez ceaune…

Pe langa toate astea am tinut cont de absolut fiecare sfat pe care l-am primit, adunand un spectru atat de larg de medicamentatie ca as putea deservi timp de o luna, in orice problema populatia unui sat mic. Antibiotice de toate culorile si marimile, siroape si antitusive, expectorante si uscante, medicamentatie care sa ma protejeze de antibiotice, medicamente pentru refacere respiratorie, medicamente pentru facut tusea mai puternica, etc, etc…

Si asa am bagat 10 zile in mine, tot. Printre efectele secundare ale medicamentelor respective se afla cam orice chestie nasoala la care te puteai gandi, de la halucinatii si lesinuri, la voma si probleme budiste, la perforarea organelor interne, la impotenta, pana la moarte. Ei dar astea nu ma intereseaza eu, probabil din cauza combinatiei pe care am gandit-o, am bucuria sa anunt un efect secundar cu totul si cu totul special.

Doamnelor si domnilor, as vrea sa ma numiti de azi Supervolt, sau Incredibilul Stecher, sau Priza Invincibila, ma rog orice nume de super eour va vine in gand doar sa aiba legatura cu electricitatea, am gasit: ELECTRONUS.

Pe finalul tratamentului si pana azi( adica vreo 2 zile dupa) am inceput s observ cum ma curentez de tot si de toate. Ar mai fi cum ar mai fi daca m-as curenta numai atingandu-ma de metal dar si daca atinc o bucata de mobila tot face poc. Mi-am dat jos geaca sa o pun pe scaun cum a atins spatarul, buf, flama.

Am pus mana pe telecomanda, buf, scanteie. Am dat drumu la dus, fulgere prin cada. Partea buna e ca schimb canalele la televizor clipind din ochi ca telecomanda nu mai merge. Efectul e din ce in ce mai puternic si deja a inceput sa faca victime. Uite azi am vazut un motanel tare frumusel si desi nu ma oor dupa matze m-a pus naiba sa il mangai.

Motnaul era un tomberonez de asta european, cu blana normala, un pic tarcat. Ati vazut vreodata unu din asta sa se transforme instant in persan? Saracu de el nu era invatat sa mearga cu blana aia asa ca se clatina de colo colo… mi-e frica sa nu creasca super puterea mea pana acolo incat sa nu mai poata fi controlabila si sa fiu un pericol pentru umanitate.

A dracu antibiotice!

In 2009 romanii ies pe piata cu un nou concept de cauciuc, care va lua prin surprindere industria mondiala, oferind o alternativa ecologica, chiar organica as putea spune, caucioacelor clasice. Prototipurile contin trei straturi supraetejate, obtinute prin frecare si rulaj constant din materii prime cum ar fi humus, fibra vegetala si molecule de H2O.

Va invit sa urmariti noul cauciu la lucru, in conditii extreme si va asigur ca tinuta de drum este excelenta iar capacitatile de amortizare sunt aproape de cele ale unei perne de aer, facand drumul extrem de lin si relaxant, mai jos:

Daca nu ati ghicit asta e o secventa din episodul 3 al aventurii noastre.