Pentru ca la noi inca nu s-a uitat cine aducea mamutu de urechi in grota, nici cine mergea la razbel si uda glia cu sange, nici cine ridica stalpii colibei, milenii de-a randul, ca sa aiba si gurita lor dulce ceva de papa, sa nu trebuiasca sa faca masaj mongoloizilor si sa aiba un loc caldut in care sa impleteasca sosete.

Pentru ca femeile de aici poseda o cunoastere istorica mai intinsa de juma de secol, adicalea de cand femeia nu mai are nevoie de toate cele de mai sus, din varii motive, ori ca mamutu’ a disparut saracu’, ori ca nu mai e rezbel la scara larga, ori ca exista firme specializate de constructii.

Pentru ca simtul masurii aici inca nu s-a pierdut si cand pui in balanta mii de ani cu zeci, da cu minus.

Pentru toate astea, aici, unde barbatii sunt mai barbati si de asta ni se nasc vorbe pretutindeni din ciudosenie, noi primim martisor de 1 martie, iar ele se multumesc numai cu valentinu, dragobetu si optu si iepurasu si ziua de nastere si ziua de nume si aniversarile de 1,2,3 luni, ani ( de la ziua cand ne-am intalnit, ziua cand ne-am sarutat, ziua cand ne-am luat…) si craciunu si fara ocazia ( nu scapi fara ocazie ca nah, tu numai cand e vreo data faci ceva frumos, eu nu merit nimic special intr-o zi normala?).

Deci da, barbati adevarati dom’le nu ciurucuri cand punem noi piciorul in prag se scutura casa cu tatul.

sursa foto

Se ia una bucata de om abia revenit dintr-o gripa, porcina neporcina nu conteaza. Se duce acel om la pozat veverite in parc. Vreme calda, omu imbracat lejer ca e la 10 minute. Caciula pe cap nema ca se strica aspectul de pleata pana corbului in vant, fular nema ca impiedica gatul viril sa iasa in evidenta, izmene nema ca e cald si blugii nu se aseaza asa de bine…

Pe la jumatea drumului adica dupa doua minute se schimba traseul brusc si se merge in alta directie. Directie care dupa 15 minute de urcus duce la un telescaun. Telescaun care dupa 5 minute de urcus intra in viscol, care dupa 10 minute de urcus intra  in alta zona de temperatura, adica sub zero, care dupa jumate de ora de urcus ajunge unde trebuia, adica la mama huciului pe varful muntelui, in mijlocul ghetarilor inghetati.

Pleata si gatul viril au facut deliciul ciorilor zgribulite care stateau pe brazi si se uitau la mine ca spre un viitor starv congelat. Surprinzator la intoarcere a fost cam la fel, zona climatica nu s-a schimbat brusc, doar ciorile se uitau mai distrate un pic, probabil din cauza ca imi curgea nasul pana la sol( vreo 30 metri), ca tremuram ca un soarece electrocutat si ca plangeam cu lacrimi de gheata.

De doua saptamani tusesc ca un magar deprimat din iubire, ma doare pieptul, gatul si plamanii cand scot zgomotele respective, da in rest n-am nici pe dracu. Pleata mi-e la fel de impunatoare, gatul insa mai putin viril fiind corodat de atata behait…

Daca un barbat adevarat face dragoste cu un frigider de ultima generatie, dotat cu cele mai turbo freoane dintre toate freoanele, atunci frigiderul va suspina si se va topi de placere. Asta stie absolut toata lumea, inclusiv tot genul feminin, in schimb ce nu stie tot genul amintit este ca toti, dar absolut toti sunt barbati adevarati, mai ales daca vorbesc intre ei.

Strans legat de numarul de cuceriri, numai una si una, frumoase de lesini, multe de le-a pierdut sirul, proclamate de barbatul adevarat cu un ranjet pe buze, in fata prietenilor la un pahar-doua, este calitatea prestatiei executata de exemplarul in cauza in dormitor, sau pe masa din bacatarie, sau agatat de cuier, sau in lift, pe balcon, pe schele, in varful unui eucalipt, in masina, intr-un iglu, pe un gard electric si asa mai departe.

Eu ma mir ca nu se moare din cauza asta. Pai atatea urlete, tremuraturi, pereti sparti, paturi sfaramate, experiente zguduitoare, lesinuri, pupile dilatate, par electrificat, socuri seismice… cum poate sa reziste o fragila si angelica fiinta la toate astea? De fapt, cred ca se moare, altfel cum de nu le vad niciodata pe eroinele din descrierile atat de picturale?

Imaginea asta de zeu al placerii isi ia zborul inca de la inceput, de prima data. Adica din momentul in care adolescentul zburlit, cu hormonii iesindu-i pe urechi ( totusi a nu se intelege ca pentru toti masculii e valabila aceasta descriere, unii dintre noi, incep mai tarzior, altii cand au parul grizonat…), cu limba maturand podelele, e apucat de picior de ingerul sau pazitor si pus in aceeasi incapere cu o prezenta feminina doritoare si de multe ori, mai experimentata. Ei, acest puiut de gaina inocent, dupa cele cateva secunde de pura si inaltatoare pasiune, devine brusc si ireversibil, un barbat adevarat.

La prima intalnire cu prietenii, cu ranjetul omniprezent in aceste ocazii adanc intiparit pe fata, el va povesti, in mare secret fireste, cum a demolat incaperea, cum a facut din biata fata ventilator pe tavan, covoras de intrare, turbina de avion, in nici mai mult nici mai putin de jumatate de ora. Nu stiu ce are “jumate de ora” dar parca nu e nici prea mult, nici prea putin, suna numa’ bine, parca as ar trebui, de unde sa stie proaspatul mascul feroce altceva?

O recomandare scurta: daca e unul care spune adevarul cu jumatatea de ora, sa se duca repede repede la medic, ca sigur e ceva in neregula cu el.

Si uite asa inca din frageda pruncie, barbatul adevarat isi dezvolta abilitatile de povestitor pana cand ajunge la performante absolut uluitoare,  schimbatul climei in Suedia ( cu o blondina din aia…nu cu oricine), declansarea unui cutremur in Vrancea si bagatul unei fete, saraca de ea, intr-un scaun cu rotile.

Stiintific e vorba de un camuflaj, de o adaptare la cerintele pietii, cand toate fatucile se uita la telenovelas cu nopti intregi de dragoste, nu poti decat sa iti faci reclama la brand ( ma rog brand…) in acelasi stil. Partea proasta este ca, la fel ca in multe alte domenii de productie, reclama ingroapa produsele cu adevarat bune, in speta zeii pasiunii, titanii adevarati, mai rari ca printii desertului. Totusi asta ii si protejeaza, saracii de ei ar fi absolut extenuati daca s-ar sti exact care sunt, asa ca ce sa facem, umblam incognito.

foto: RED

   Barbatul se naste sofer de raliu. Inca din uter el schimba viteze si apasa pedale, lucru resimtit de mai toate mamele pe ultimii metri ai sarcinii; pai cum sa ia startul altfel decat in tromba?

La doua saptamani juma’ de cand s-a inventat roata, deja pe dealuri zeci de primitivi fugareau Pirelli Stone sa vada care o invarte mai repede. Milenii mai tarziu a venit revolutia tehnologica si barbatii au capatat un obiect ce le va schimba destinul.   De la nobilii care se intreceau pentru recordul de viteza pe uscat, spulberand nisipurile sarate in cautarea gloriei, pana la pustanii rock’n roll care chinuiau bietele vapoare americane cu liniute la colt de pod, pana la street racing-ul ultra performant de azi, barbatii au sofatul in sange.

Barbatul se naste sofer de raliu. Singurele informatii genetice cu care iese la lumina sunt mancare, femei ( asta e cu dezvoltare latenta ) si pedala la fund. Ati vazut cum pedaleaza astia mici la trotineta? Le ies ochii din cap, au limba pe spate de un cot, lacrimi le siroiesc pe obrajii rosii dar nu se lasa pana nu ajung primii la poarta. Ei, nu se schimba nimic cand se fac mari.

In liceu, moi, care  e un sofer desavarsit ma dadeam cu o dacie din 82, productie pentru Vietnam ( deci era mai rapida tata decat una normala) si scoteam untu din ea, scrasnind roti, facand drifturi uluitoare, coborand pante intors cu spatele si cu oglinda retrovizoare in mana, facand off-road de mare performanta ( lucruri care s-au prelungit spre facultate…).

D avea ( tot masina parintilor) o bestie alba, adica un oltcit care abia mergea, ba impins, ba pornit de la alte baterii, ma rog nefolosit de mult timp. Si acum imi amintesc cum ne-a anuntat mandru ca el a traversat tot centrul cu pedala la fund. Eu, obisnuit cu dacia mea vietnameza ultra-fast, am facut niste ochi ca plozii de pe trotineta si am intrebat gatuit (mersesem si eu cu metalul la coaja, 120, dar la intrarea in oras in nici un caz prin centru si ma simteam depasit) :

- Si cat aveai?

- 40… veni subtire raspunsul. Viteza nu prea conta ideea era “pedala la fund”.

Zoso pune un clip in care “face” un Porsan cu Loganu pe la nemti pe undeva, cu mirifica viteza de 140(130 la logan); cand i se spune ca la volan era o bunica ce ii ducea cadoul nepotului, sau ca ala citea ziarul, dormea sau tocmai termina de mancat, si nu e nici o branza sa depasesti pe drept la viteza aia face rauri de spume si incepe sa spurce mai ceva ca un bulibasa care si-a pierdut maseaua de aur.

Barbatul se naste sofer de raliu. Orice incercare de a-l convinge ca nu este, e lovitura sub centura si se lasa cu replici urate, mai ales ca sofatul este una din abilitatile care ajuta la perpetuarea speciei, asta cel putin in mintea barbatului. De talentul lui de sofer tine la modul cel mai direct gasirea unei perechi. De cate ori nu ati vazut voi, in milisecunda in care masina condusa in tromba a trecut turbata, fata unei biete fete lipita de geam, cu o privire terifiata, cu unghiile infite in bordul de plastic, alba la fata ca o coala de hartie, cu picioarele dupa cap si parul ridicat de trasnet?

Dragii mei nu era nimic altceva decat un ritual de curtare reusit. Noi, barbatii, stim foarte bine ca sofatul nebunesc va impresioneaza fara egal, ca tremuratul genunchilor la coborarea din masina, ca privirea incetosata si pozitia indoita sunt semne ale unei iubiri bruste si ireversibile declansata numai si numai de modul in care noi stim sa stapanim bestia cu patru roti.

Barbatul se naste sofer de raliu. Eu asa m-am nascut si am si cea mai dulce confirmare posibila, manerul de la portiera rupt de catre “copilot” in timpul unei curse in care curbele erau precedate de intrebarea ” cu frana de mana sau fara? “.

   Se stie ca barbatii sunt niste creaturi cu capul bine intepenit pe umeri si foarte foarte rar se intampla sa exagereze cu ceva, in general fiind fanii adevarului gol-golut, asta daca nu sunt pescari, sau vanatori, sau insurati…

Totusi, chiar si cu sinceritatea adanc impregnata in codul genetic, pentru orice barbat exista niste subiecte in care va exagera tot timpul. Primul dintre ele este un obicei mostenit de la vechi daci, deosebit de incantator pentru privire si adanc apreciat de genul feminin, acela de a bea ca porcul.

Cand intr-o discutie masculina intervine subiectul bauturii, ai sa vezi cum li se umfla piepturile si cum incep sa depene care mai de care amintiri de la bravele lor fapte de beuta. Exista si introduceri speciale in tema, toate vadind superioritatea vorbitorului ” mai baiatule, eu” ” mosule, asta-i nimic, sa vezi cand” ” ehheee, daca-ti spun eu una”.

O vorba din asta, de la povestea unei singure palinci date pe gat, va lua proportii colosale, marindu-se cu fiecare povestitor, pana cand se va ajunge la damingene de tuica, butoaie de vin si vapoare de bere, mai ales cand naratorii  incearca sa isi probeze spusele prin prestatia la masa, adica pahar dupa pahar.

Stai mult si te intrebi ce vad barbatii atat de feroce si masculin in, pana la urma, simpla ducere la gura a unui recipient si golirea lui intre dinti, cand pana si un sugar are de facut mai mult efort pentru a-si capata portia de lichid. Sticla de bericioaca nu este un ninja sub acoperire pe care sa il faci farame cu karata inainte sa il bei, iar vodka finlandia nu contine vikingi inspaimantatori pe care sa ii dobori cu palosul inainte de a o arunca pe gatlej, si atunci? Ce e dom’le atat de barbatesc?

Pai, pentru cine nu stie, adica pentru doamnele de sex feminin ( na, vedeti si voi ca azi, sunt si doamne de alte feluri), masculinitatea beuturii nu sta in lupta cu lichidul bahic ci cu performantele in materie ale celorlalti, iar cand ai ajuns la o prestatie demna de memorat, pe care sa o impartasesti din cand in cand in fata unor priviri uluite, e ca si cum ai castiga Wimbledonul… de sase ori…

In afara duelului vorbelor mai exista si cel direct, cand masculii au performante atat de teribile si strigatoare la cer, incat nu pot fi departajate si atunci se recurge la lupta mano a mano, ce poate fi mai barbatesc de atat?

Si aici intervine expresia suprema ” l-am bagat sub masa”. Vorba asta face sa tremure cerul in lumea beutelor, bagatul sub masa, e ca si cum l-ai face knockout pe Tyson in prima repriza, ca si cum ai bate Brazilia cu 5-0, ca si cum ai castiga o cursa de F1 cu un Logan. Nu exista ceva mai maret decat bagatul sub masa.

Sa va explic procedeul: se duc la gura cat mai multe lichide focoase ( si aici trebuie tactica omule si strategie, material de general nu alta, pentru a prinde punctele sensibile ale adversarului si a-i servi amestecuri pe care nu le poate duce), si se duc se duc pana cand privirea devine incetosata, picioarele grele, paharul merge la gura tinut cu ambele maini si odata la trei guri mai bea ceva si urechea din lipsa de coordonare.

La un moment dat, unul da lichiorul peste cap, de la miscarea brusca ameteste, pica cu capul in jos, da cu fruntea de masa, ricoseul il arunca intr-o parte, se pravaleste pe dreapta, da cu capul de scaunul vecinului si forta impactului il arunca… sub masa. Voila!

Invingatorul isi sterge barbia cu un gest suprem de victorie si se uita multumit in jur, ca un rege nebiruit. Ce conteaza ca nu vede mai nimic, ca e rosu si transpirat , ca si-a udat pantalonii, ca miroase a voma fermentata de camila? A biruit dom’le!

Eu nu sunt ca altii, eu va servesc adevarul gol golut, fara nici o inflorire. Cea mai strasnica performanta a subsemnatului a inceput usor cu unu doua pahare de vin, unul de sherry si a continuat barbateste cu un litru de tuica batrana stins, pahar cu pahar, cu un litru de vodka mai putin batrana. Poate nu sunteti impresionati, dar totul s-a petrecut in sub trei sferturi de ora. Eh? Cine-i tata lor?

Si pentru ca, cum orice campion absolut nu are alt adversar decat el insusi, a mai trecut un sfert de ora si am inceput sa inot in pantalonii mei albi, pe pietrele de munte din fata vilei respective, dand lejer din maini si pe fata si pe spate total relaxat de moliciunea apei albastre in care ma visam, apoi lipsa totala de memorie pentru vreo 4 ore si din cate am auzit de la altii, lipsa si altor functii, cum ar fi cea motorie. Cu alte cuvinte, m-am bagat singur sub masa, nu am adversar nene…

PS. un articol mai vechi, despre concurenta masculina si efectele ei pozitive asupra umanitatii >> barbatii si inventia <<

   Din vremuri imemoriale frigul este dusmanul aprig al masculinitatii, un inamic cu atat mai parsiv cu cat loveste in cel mai sensibil punct posibil.

Inca din preistorie, ferocii masculi primitivi se fereau ca de dracu sa peteasca femelele in anotimpul rece de frica unei confuzii privind marimea obiectului muncii. Multe secole mai tarziu, muschetarii au inventat pentru acelasi anotimp, sosetele groase purtate pe sub pantalonii de spadasin.

Eu insa vreau sa va vorbesc de altfel de influente ale frigului asupra masculinitatii. Incepem intr-o zi taioasa de sfarsit de toamna, cu doi studenti ieseni care se tot uitau in calendar incercand sa ghiceasca migratia salaului ( pentru cine nu stie, salaul e un peste rapitor, fin, mult ravnit de neamul pescaresc ). Se gandeau ei ca daca prind exact momentul in care salaii se duc spre lac, pe sub unditele lor o sa treaca un miliard si ceva de bucati, adica sigur prind si ei ceva…

Au simtit ei in aer clipa asteptata, sau chiar au auzit fosnetul pestilor sub apa albastrie si au purces la drum. Au bagat cortul, sculele, vreo doua paturi destul de moi si pricajite, ceva de ale gurii si pentru ei si pentru pesti, toate in dacia furioasa promotie 82′ si au intins-o spre Prut.

Ajunsi in satul unde vroiau sa goleasca Prutul de salau au inteles ca bancul trecuse, asa ca trebuie sa il caute mai la vale; s-au avantat increzatori, mai jos, la gura lacului, unde Prutul se largea simtitor facand o burta demna de american sadea, mult bautor de bere.

Au gasit baietii nostrii un loc de vis, cu cateva capete de stanca iesite din apa, numa bune sa roiasca salaii printre ele. Partea proasta ca cei doi se uitau la locul respectiv de pe marginea unei rape de unde puteau vedea foarte clar ca singurul petec de pamant de langa apa, se intindea ademenitor dupa coborasul abrupt, noroios si umed, pe care statea teapana o padurice de… ciulini sau maciesi sau alte dracii de arbusti cu tepi de doua degete, mai taiosi ca o sabie de samurai.

S-au privit in ochii, ca doi barbati neinfricati ce trecusera prin multe impreuna si au zis hai. Au lasat masina pe buza coborasului, s-au incarcat cu toate cele si , greoi greoi, au luat-o la vale chinuidu-se sa nu se agate nici ei nici bagajele in copaceii dracului. Dupa aproape o ora de chin si rauri de sudoare au ajuns pe malul apei si au inceput frenetic pregatirile…. intins undite, fire, scos ramele microscopice pe care le sapasera cateva ore inainte, injurandu-le printre dinti marimea si s-au dat la pescuit, uitand de ciulini, noroaie si alte alea.

Ei si sa nu le vina sa creada… la ofilitele alea de rame, naiba sa le ia de dracovenii ca abia incapea carligul in ele, tragea salaul si ghibortul de nu se putea;  cum salaul v-am zis deja ce e sa va explic cum sta treaba cu ghibortul, acesta este un peste destul de mic si pestrit, cu spini in toate orificiile si partile posibile si invelit intr-un mucus de toata splendoare, cam ca la nasul unui purandel cand ia bataie de la bulibasa pentru ca nu a cersit cu randament. Mucusul asta face toti banii, imbinand doua calitati deosebit de placute, aceea de a fi anticoaugulant si de a contine substante deosebit de dureroase odata infilitrate in orice fel de sange strain.

Acum ca v-am explicat cum e cu ghibortul, puteti intelege avalansa de injuraturi a pescarului mai pirpiriu ( dar tot o gradina de barbat…) cand incercand sa faca franjuri un exemplar pentru a atrage pesti mai mari, s-a intepat sub unghia de la degetul mare; discursul verbal respectiv a tinut mult si bine, exasperandu-l pe pescarul mai dotat gravitational, care la un moment dat a rabufnit ” hai ma, barbat esti tu? mai lasa, cat de tare poate sa doara?. Sfrijitul i-a aruncat o privire cu trimitere la origini si a continuat sa se chinuie in liniste.

Au prins cativa salai micuti, ramele au inceput sa se termine si frigul a inceput sa coboare peste ei. Cu ultima rama, zbatandu-se salbatic pe carlig, pescarul mai cu greutate, hai sa ii spunem Radu ca sa nu il mai descriem atata, a agatat si el un ghibort. L-a insfacat vitejeste, ca el e mascul adevarat, nu ca bate-l vantu celalalt, si l-a dat jos de pe undita.

Sfrijitul, hai sa ii dam si lui un nume, Vlad, ranjea pe sub mustata hudiniana cunoscand chinurile aferente. Spre surprinderea lui, Raducu isi vedea insa inistit de treburi, adica de sapat in pamantul tare dupa alte rame. Incet incet, odata cu intalnirea soarelui cu orizontul a inceput sa fulguiasca prima ninsoare a anului si sa se pogoare frigul peste cei doi viteji.

Puteau sa incerce o evadare in ultimele clipe de lumina, dar s-au gandit ca noaptea le va aduce bunicii salailor prinsi in timpul zilei si cum barbatia pleznea in ei au ridicat, aproape pe intuneric cortul, in fulguiala umeda. Pe la mijlocul procedeului Radu a inceput sa sara de nebun inainte si inapoi tinandu-se de mana si urland ” Baaaaaaaaaaa bagami-as **** in ghibortul masii, cat naiba mai tine durerea asta? ” la care i s-a raspuns cu un zambet ” hai ma nu te prosti, barbat esti tu, un biet pestisor asa?”.

A venit noaptea, au montat clopoteii pe bete, visand la capturi nemaipomenite si s-au retras in cort, cu cele doua paturi subtirele din dotare. Pe la 1 noaptea a inceput sa bata vantul dinspre rusi, mai precis dinspre Siberia ( scrie Made in Siberia, marca ” va ia mama dracu de frig” pe el). Peretii cortului au inceput sa inghete si incet incet din interior se auzeau clantanituri foarte clare din dinti, pe doua ritmuri diferite, unul mai plin ( Raducu) si altul mai degajat ( Vlad).

Dupa inca vreo ora Raducu se intreba retoric daca nu ar fi fost mai bine sa doarma totusi in masina, cu motorul pornit… de urcat pe intuneric nu se punea problema, mai ales ca panta se udase si mai tare iar ciulinii erau deja pregatiti sa ii sfasie, asa ca trebuiau sa indure. Au inceput tacticile masculine de marire a temparaturii in cort: genoflexiuni, flotari si mestecat mere, ca atat mai aveau de mancare;  nici una din ele nu a functionat asa ca incet incet cei deoi pescari, barbati adevarati au inceput sa se impinga unul in altul , tremurand cu indarjire, pana cand au devenit un tot unitar, inghetat sloi.

Totusi dintre ce doi parca Vlad arata un pic mai putin congelat, iar motivul era de neinteles, el nefiind protejat de nici un fel de strat de grasime exterioara. Pe la 4 dimineata, Raducu striga dupa mama lui draga care l-a facut si isi cerea iertare pentru toate pacatele, iar Vlad incepuse sa isi aduca aminte de ce frumos a fost cand s-a ars langa soba bunicilor.

Dimineata i-a gasit cu cohii deschisi, respiratia lenta, imbratisati strans cu inimile batand la unison. Primele raze ale soarelui au mai domolit gerul si cei doi au reusit sa se dezlipeasca si sa stranga cortul. Misterul motivului pentru care Radu arata mai lovit de produsul siberian era foarte simplu: baietii pusesera cortul intr-o mlastina care odata cu ninsoare revenise la forma ei de top, adica mlastinoasa. Sub vant apa ce inlantuia cortul inghetase, iar Radu fiind un picut mai masiv, reusise sa se scufunde cu tot corpul la 3 cm in mlastina si apa ii trecuse prin patura si inghetase sub el…. Vlad care plutea ca un fulg, nu avusese aceeasi problema;

Timp de aproape o luna orice fel de curent, de la deschiderea gemului pana la deschiderea usii frigiderului, le starnea celor doi frisoane la sincron; se uitau unul la altul cu subinteles, mai ca le-ar fi venit sa se stranga din nou in brate… ce sa ii faci, frigul asta…