In poza de mai sus il aveti pe Igor, un mascul de 3 ani, foarte puternic, reprezentat al unei specii extrem de agresive, ciobanestii caucazieni.  Pe langa reputatia de temut a rasei sa mai spunem ca Igor a fost tinut in padoc si lasat foarte rar afara, dusmanit si enervat prin gratii de oameni in salopete, pana a ajuns sa fie atat de fioros incat nici stapanul nu se putea baga la el.

Mai mult odata amplasat langa o cosarca plina cu pastrav nimeni nu s-a putut apropia de recipient toata ziua. Ei cum i-o fi venit prin cap actualului stapan, care printre altele nu stia mare lucru despre caini ba se mai si temea, sa vrea sa-si ia tocmai asa o fiara eu unul nu pot sa imi explic.

Cert este ca, impotriva tuturor sfaturilor pe care le-a primit, omul si-a luat “catelul” respectiv. Cateva saptamani mai tarziu, fiara cu ochi turbati de care nu se putea apropia nimeni s-a transformat intr-un caine docil, jucaus, care vrea plimbat si isi lasa stapanul sa il traga de labe, taraie prin cusca, opreasca cand vrea sa sara pe careva.

Reteta a fost foarte simpla, multa grija, multa atentie, multa atingere blanda si mai ales nici o ridicare a vocii. Asta ca sa vedeti ce miracole poate sa faca nitica iubire. In alta ordine de idei, imi mentin cu strasnicie parerea ca rasa ciobanesc caucazian este total neindicata incepatorilor si in general e o rasa care nu are ce cauta decat intr-un permetru inchis pentru paza. Sper ca manierele lui Igor sa nu se schimbe peste ceva timp si sa imi dea dreptate.

Oricum tot respectul pentru noul stapan, iar acum sa ne intoarcem la mioriticii nostri dragi si nationali, mult mai blanzi si mai putin periculosi, cu cateva poze ale Daciei, o superba femela de mioritic din Canisa de Runc, care se pregateste pentru participarea la campionatul mondial.

Pentru slide showul in full screen click >> aici <<.

Total opus starii mele de spirit din ultima perioada postul e dedicat dragalaseniei si potrivelii. Deci si prin urmare poze cu cei mai dulci, frumosi, pufosi, colorati, urecheati iepurasi, intr-o cosarca, modelele nefiind foarte invatate cu podiumul de defilare iar forma mea fizica fiind departe de a fi indicata pentru fugarit iepuri prin gradina, ca altfel i-as fi pozat in iarba.

Daca sunteti curiosi din ce au iesit asa de frumosi, suprinzator va anunt ca dintr-un epur si o epuroaica ), iepuroaica fiind rasa de blana iar tatal fiind ditamai animalu cu sange belgian, de carne ma gandesc.

In partea a doua a postului, cu o singura legatura cu prima adica evenimentele se petrecura in aceeasi zi, am sa fac o consideratiune de ordin literar. Am vazut la multi, foarte multi, scriitori extrem de literari, care nu au reusit sa isi impuna numele ca genii ale scrisului, o oarecare fortare cand vine vorba de cuvinte pline de duh si de vechime.

E foarte greu sa transpui stilistica veche, sa faci metafore batranesti, fara sa ai o oarecare intelegere a vorbelor alese iar rezultatul este de multe ori o nuca in perete, pe care un fin cititor ( asa ca mine ) o percepe imediat cam cum ar auzi o manea in timpul unui concert simfonic.

Ei, asa de frumos suna o vorba din asta cand vine de la un om care o intelege, care nu o foloseste ca o nestemata pe o viitoare bijuterie literara ci pur si simplu exprima un gand, o realitate pe care o cunoaste cu desavarsire.

- Ce ai, mosule, cu frasinul ala mic?

- Nu-i locul lui aicea.

- De ce, mosule?

- Locul lui e pe lunca, sa se lupte cu apa.

Ma uitam la frasinul ala de juma’ de metru, plapand si vai de capul lui, cu doua frunzisoare timide iesite din lemnul subtire si numai la un ostas destoinic in lupta cu apele nu ma gandeam, dar mosu’ stia mai bine ca in aproape un veac, multa armata adunase el in fata apelor de langa casa…

Cum ar fi sunat frasinul tanar se va lupta cu apa intr-o nuvela scrisa de un intelectual urban?

Ma intorc la nenorocita de editare care imi mananca zilele, o saptamana frumoasa, copii.

Dupa ce m-am intors eu pe toate partile daca pot sa-mi iau un weekend liber fara sa am remuscari ca nu o sa muncesc nimic in el, am reusit sa imi inving etica si sa zic ” ia si tu o pauza omule ca oricum in ultimele zile nu ai avut chef de nimic si ai cam frecat berbunca”.

Asa ca vineri pe la vreo patru am facut echipa cu Petrica, ultra-extra-crescator de mioritici si ne-am ocupat de inghesuit doua exemplare dichiste pentru concurs in remorca. Dupa alte cateva ore am purces la drum intins spre Medias, locul de desfasurare a concursului, unde eram asteptati pentru gazduire de alt ultra-extra-crescator si de miorei da mai mult de pocitanii mici si simpatice.

Dom’le apai daca nu m-am blestemat din tot sufletul pentru decizia luata si m-am rugat la toti sfintii sa ajungem odata, sa-mi spuneti cutu. Petrica se afectase la spate aruncand o sacosica mica mica in portbagaj si asa un junghi de mare il prinsese ca suspensiile rigide si drumul denivelat ii provocau chinuri diavolesti.

As vrea sa spun ca durerea il facea sa conduca asa, dar mai mersesem cu el si cand avea spatele sanatos ca un brad tanar asa ca stiam mai bine. Am stat cu inima-n gat si sufletul in gura la toate curbele luate total aiurea, ba cu schimbare brusca de directie pe la jumatatea curbei, ba cu accelerare pana in buza curbei deosebit de peirculoase si apoi cu tras de masina, ca deh, ne tine remorca… cand nu ne tinea remorca se intampla sa muscam griblura de pe contrasens si asa mai departe.

Durerile lui Petrica de spate erau gluma pe langa durerile mele de cap. Apoi a urmat o portiune de drum praf, de ziceai ca e un swaitzer extra gaunos. Aici stimabilul nostru sofer s-a retras si m-a lasat pe mine la volan. Nici de asta nu am putut sa ma bucur tot din cauza spatelui. Cand mergi incet denivelarile din drum si zgomotul pe care il face masina trecand prin ele este mult mai mare decat daca te misti repede, asa ca omul le simtea pe toate, ce-i drept asta nu il impiedica sa tipe “mai incet, mai incet” cand treceam de 40 la ora sau sa sara in sus ca am trecut printr-o groapa de parca i-ar fi fost mai comod sa smucesc volanul in lateral de fiecare data cand drumul alinia niste gropute.

A trecut si portiunea respectiva a intrat iar la volan si din nou teroare si daca nu era de-ajuns a prins si el o portiune denivelata, pe care fara probleme a traversat-o cu 80 la ora prin toate gropile posibile, fara sa il doara spatele sau sufletul pentru masina… culmea, nu?

Ce-i drept am intors si eu o parte din tortura provocata turuindu-i cam cate greseli face, cum ca nu vede si nici un analizeaza traficul la timp si de aia franeaza atat de brusc si se lipeste de spatele inaintasilor, cum ca nu ia curbele si asa mai departe, lucru care este de departe cea mai enervanta chestie pe care i-o poti face unui sofer. Macar atatia nervi sa ii fac si eu.

Am ajuns cu niste nervi si o durere de cap de ziceai ca m-a calcat tancu’, pe la 3 noaptea. O gura de visinata buna buna si la culcare ca a doua zi aveam concurs. Eu, obisnuit sa adorm uitandu-ma la vreun film, serial, orice am stat ca buha cu ochii deschisi inca vreo 2 ore adormind cand se crapa de ziua.

N-am apucat sa ma intorc de doua ori in somn ca a venit si trezirea si plecatul la concurs. Am avut noroc de o zi splendida de primavara, ne-a prins si soarele un pic, putin vanticel si iarba verde, nu se putea mai bine.

Mioreii lui Petrica au batut tot, masculul si femela ajungand sa lupte unul impotriva celuilalt pentru titlul de cel mai bun al rasei iar in rest ne-am bucurat si de alte rase cu exemplare excelente. Unul dintre cele mai frumoase momente ale expozitiei a fost concursul de junior handler, care, avand inscrierea gratuita a strans mult mai multi participanti decat era de asteptat, adica fix 21.

21 de pitici au intrat in ring sa isi prezinte exemplarele, unele mai mari decat handlerul. Aici nu se nota cainele ci prezentatorul sau, acesta fiind unul din pasii care pot asigura atractia copilului spre ring si show de la o varsta frageda.

Tancii intrau care de care mai tantosi; un pusti cu un doberman care a stat 5 minute ca o statuie in ring, o fetita cu un dog arlechin cu un cap mai inalt decat ea, un alt pustiulica care depindea total de moftul cainelui, un ciobanesc care daca nu vroia sa se miste nu il putea urni de pe loc si asa mai departe.

Castigatoare a iesit o fetita imbracata ca la carte, in fustita neagra, care prezenta un westie si ziceai ca are zeci de ani experienta, nimic nu ii fura atentia de la caine si arbitru.

Si uite-asa a fost cu expozitia de la Medias si cu un weekend, afara de partea cu sofatul la dus, foarte reusit si numai bun sa imi incarce bateriile.

Desi la intors soferul nostru a condus excelent cu doar o greseala-doua acolo m-am cam hotarat ca nu mai purced la drumuri lungi cu el pentru ca nu am de unde sa imi dau seama in ce dispozitie de condus e si daca o calca peste cat are el tunate reflexele si analiza traficului iar ma baga in toate boalele si sunt prea batran pentru asta ).

Mai jos aveti niste pozute si poate in cateva zile vin si cu un video.

1. Va spuneam ca anul asta o sa ma intorc la drept, orientandu-ma spre avocatura. Bun, deci trebuie examen de intrat in barou ca avocat stagiar. Tematica e foarte generoasa , peste 10.ooo de pagini. Dupa ce trec de examen, 2 ani de ucenicie cu cine m-o primi, apoi inca un examen si pac ai dreptu sa iti deschizi cabinetul tau de mare staif. Deci primul pas este cumparat coduri si manuale la zi, chestii care probabil vor costa jde bulioane, examenul e prin toamna( sper..) asa ca timp este arhi suficient.

2. Am primit cel mai tare spam din viata mea; intitulat ” sa iti iau familia in pula” m-a cucerit instant. Cred ca toti ingoram spamurile cu subiecte publicitare, religioase, de castigatori la loto, de ganduri bune, si asa mai departe, ei uite, eu cred ca un mail de asta injurios nu il poti ignora. Chiar daca stii ca nu e pentru tine nu poti sa nu te bagi pe el, sa vezi ce a patit respectivul.

Textul era penibil si plin de injuraturi, scris vezi doamne pentru a descuraja apelurile constante si neavenite pe 3 numere de telefon si ca sa fie tacamul complet le si lista pe cele 3 numere. Evident cineva incearca sa faca publicul internaut sa sune la numerele alea si sa spumege furios la ele.

Mai trist este ca sunt unii care se lasa pacaliti de asa ceva, neintelegand ca spamul nu este personal. Par example un spam diferit, tot creativ, din aceeasi sursa a ajuns publicat pe un alt blog, fara ca omul sa isi dea seama ca numerele pe care el le credea apartinand unor prostituate foarte ieftine, sunt de fapt ale unei firme, pe care astia cu spamu o ataca. Ba nici chiar cand s-a trezit injurat ca a publicat numerele alea nu s-a prins ca de injurat nu il injura pestii sau curvele respective ci niste oameni care s-au saturat sa li se ceara sex anal la 35 de ron.

Firma respectiva (Krond solutions) ar trebui sa priceapa ca cineva ii atacheaza prin acest mijloc, sa ceara o copie a unui mail, sa vada transmitator, ip..etc.. si sa ii actioneze frumos, sa mai invete si vitejii din spatele monitorului unde e cazul sa te opresti.

3. Dupa ce doua zile m-am luptat cu caloriferul, incercand sa inteleg de ce nu functioneaza returul, in sfarsit cauza fiind identificata de un specialist; teava inghetase in spatele dulapului… da dom’le dulapu e in casa ), dupa ce am bagat aragazul de campanie sub teava si am bagat un super feon peste teava, gheata din interior ( care mie inca nu imi venea sa cred ca exista) a cedat si circuitul apei calde in calorifer a reinceput. Veste rea pentru pneumonia mea naravasa ))

Asa, va plac catelusii?

In weekend am fost la Bistrita cu ocaziunea unei inalte desfasurari de forte in domeniul canin. Despre animalute numai de bine, foarte multe exemplare frumoase si ingrijite, majoritatea manierate, pana si uratii aia de pitbuli si alte pocitanii din astea falcoase erau destul de civilizati.

Destule rase prezente dar, dupa ce am vazut in Anglia, e mai greu sa fiu impresionat din punctul asta de vedere; totusi am remarcat de acum cativa ani pana in prezent, o schimbare majora in domeniu. Au trecut vremurile in care omul venea cu cainele din curte, tragea de el pe ring de ziceai ca trage de roaba si ranjea incantat cand bestia incepea sa se arunce pe alti caini si sa faca spume.

Acum vezi catei frezati, toaletati dupa ultimele standarde ( ba chiar cateodata peste standarde, ca asa e la romani… vopsea alea alea…), adusi in custi de transport,  invatati cu prezentarea, uneori chiar cu aer de vedeta. Daca am fi intr-o tara normala as spune ca asta e un semn de dezvoltare, de bunastare, adicalea posibilitatea unor cetateni de a-si urmari pasiunea asa, presupune un anume nivel de trai, nu? Noroc ca tara asta nu e normala, masinile de lux au proprietari prin garsoniere darapanate, vedetele sunt de carton, politicieni sunt oameni de afaceri, asa ca nu mai spun…

In al doilea rand am vazut din ce in ce mai multi copii, atat participanti cat si spectatori, ceea ce nu poate decat sa ma bucure; pentru mine asta e un mijloc de lupta contra influentelor mediatice contemporane care au ingrediente ca agresivitate, vulgaritate, lipsa de respect si asa mai departe. Cred ca responsabilitatea implicarii in viata unui animal si iubirea pe care acesta o poarta stapanului poate incalzi inima micutului mai tare si mai constant decat filmele cu bataie si secventele cu smecheri care isi traiesc viata din plin si fara nici un respect pentru oricine altcineva.

In al treilea rand nu pot sa nu observ ca trebuie sa fie un pic de romanism si aici. La fiecare show sunt cateva ringuri unde se prezinta rase, in functie de ordinea de pe catalog. Tu ca spectator, stai in afara ringului si te uiti, faci poze si asa mai departe. Ei nu se poate sa nu fie vreo doamna cu greutate si cu o latime de 2 metri, 2 metri jumate care sa nu intre cu un aparat foto din ala luat din bazar in interiorul ringului blocand vederea fraierilor ce stau lipiti de gardutul ringului… nu conteaza ca aia au aparate cat de cat ok si chiar fac poze pentru ceva nu numai sa le arate la o barfa, nu conteaza ca cineva sta cu un copil si incearca sa ii arate ceva, pur si simplu astea sunt detalii minore pentru doamna respectiva.

Weekendul trecut mi-am pus camera pe trepied langa intrarea cainilor in ring, unde stiam ca lumea nu se aduna fiind un unghi mai inchis, plus ca nu toti stau linistiti cand intra niste animale de ciobanesti pe langa ei. Singura problema o aveam cu un tricolor care batea in vant si din cand in cand imi lua cadrul. Asta pana a venit EA. Fugind cu pletele vopsite in vant, cu pamantul duduind sub picioare, a intrat in ring, exact in fata camerei ( cu trepied ridicat la 1,80 sa se vada…) si a inceput sa faca poze cu o minune de aparat de 2 lei. La Suceava am patit acelasi lucru cu alt specimen de genul asta, dar blocand campul vizual la vreo 10 oameni, s-a gasit cineva sa ii atraga atentia, fapt ce bine inteles a indignat-o ( ” unde este dom’le respectul”) . Cum aici ma deranja numai pe mine, mi-am luat camera de pe trepied si m-am mutat.

Acest specimen reprezinta categoria de “doamne” pe care le remarci in public, cand isi urla nemultumirea fata de lipsurile altora, cand tipa din toti bojocii despre bunul simt pe care toti li-l datoreaza, dar care lor le lipseste cu desavarsire. Se intampla deci sa fie unele care sunt si iubitoare de catei.

In alta ordine de idei, ciobanescul mioritic cu care am mers noi, Alma, a rupt tot, castigand titlul de cel mai bun al rasei. A fost prima oara cand Alma a fost arbitrata de cineva care chiar respecta aceasta rasa romaneasca si este interesat de pastrarea caracterelor tipice, lucru ce ne face sa speram ca eforturile de a tine o linie ce pastreaza mioriticul asa cum trebuie sa fie o sa castige recunoasterea meritata.

Mai multe poze >>aici<<.

Spuneam acum ceva vreme, sau daca nu spuneam gandeam, ca in vartejul vietii cotidiene ar fi tare bine sa gasesti macar ceva de facut cu placere. Nu  vorbesc numai de hobby-uri ci, pe cat posibil, si de ceva lucrativ. Eu mi-am urmat propriul sfat si in ultimele trei saptamani am pus mana si am ajutat la ceva ce cred eu ca merita.

Si iata  cum canisa unei rase deosebite, mioriticul romanesc, a intrat in mediul online, facand un pas mic catre celebritate. Aspectul majestuos, venit prin negura timpurilor din vremuri apuse, al mioriticului iti ia ochii imediat ce privirea iti coboara pe un exemplar puternic mergand agale pe o carare de munte.

Totusi, ce innobileaza aceasta rasa este, fara doar si poate, temperamentul si caracterul. Nu ma refer numai la curaj si loialitate, prezente la foarte multe rase de caini, ci la blandetea absolut incredibila de care poate da dovada un caine de stana, de paza. Mergand pe niste coclauri pustii, daca te poarta pasii pe langa o stana de munte, s-ar putea sa fii intampinat de o duzina de mioritici dezlantuiti. Ti se vor taia picioarele vazandu-i cum latra si calca furios pamantul in fata ta, dar ai mai multe sanse sa fii muscat de un maidanez pricajit aciuat pe langa vreun tomberon din spatele blocului. Te vor tine acolo pana cand o sa fie siguri ca ai inteles cine e stapanul dealului si apoi te vor insoti incet pana te vei departa.

Cu atat mai evidenta este blandetea mioriticului crescut departe de urs si cioban. Un caine majestuos, care trateaza strainul cu o raceala indiferenta, devine jucaus, alintat, chiar copilaros dupa ce te imprietenesti cu el. Pur si simplu deosebit.

Ei si pentru ca ieri a avut loc un eveniment deosebit de important pentru o canisa mica si exclusivista, unde calitatea primeaza in fata cantitatii, adica fatarea a 9 puiuti, azi ii facem lansarea site-ului. Tam-tam! Stiu ca o sa va ingramaditi toti sa vedeti poze cu bulgarii aia de caini, dar pozele cu puisorii vor veni abia maine, cand o sa fie perfect uscati.

Pana atunci insa aveti ce vedea la galeria foto, si, daca nu va e cu suparare si va place ce vedeti acolo, lasa-ti un comentariu, o parere, o intrebare, sau un gand de bine, pentru ca voi, cititorii mei, sunteti printre primii care aflati de site si asta e lansarea lui oficiala, inainte de postarea pe diferite forumuri specializate.

Tot legat de asta, de fiecare data cand o sa insotesc proprietarul canisei la vreun concurs, o sa va regalez cu poze de catei campioni, din ce rase o sa fie pe acolo. Ma gandesc si sa incep o mini-serie cu poze si viata puilor cuibului asta, pana la 3-4 luni, presupun ca ar fi dragut si urmaribil.

Pana una alta, va prezint >>Canisa de Runc<<.