Hipster. Hispterul nu este conform credintei generale si al foneticii sugestive o specie de hamster. In intelegerea mea, hipsterul  este acel individ/individa care afiseaza/lupta/participa la o cauza doar ca sa fie interesant in ochii lumii, fara sa aiba vreun sentiment/interes real pentru chestia respectiva.

Mai e si hipsterul superficial care nici macar nu mimeaza o anumita cauza ci doar se imbraca in uniforma respectiva. Cu alte cuvinte hipsterul e un snob mai putin pretentios. Una dintre cele mai tari manifestari ale hipsterismului mondial este tricoul cu Che Guevara. Articolul asta cu maneca scurta este chintesenta revoltei adolescentine impotriva hoardei asupritoare parentale, simbolul revolutionarului vesnic tanar de sa moara hipsteritele neinteles dupa gagii care au asa ceva pe pept.

Cum noi luam absolut tot ce e pe afara, mai ales in materie de trend, bineinteles ca si la noi hipsterii porta tricou cu meseriasu respectiv si nu ar fi nimic de ras daca n-ai auzi cate un exemplar din asta cum strecoara printre dinti un comunistule daca vreun tip de vreo 40 de ani ii atrage atentia sa nu mai urle ca tampitu in tramvai.

Na, cat de tamp poti sa fii sa ai imprimat pe piept unul dintre cei mai faimosi comunisti ai universului asta si tu sa urasti cu patima regimul si supravietuitorii lui? Inca un punct in plus pentru generatia McDonalds.

PS. evident daca din pur simt estetic careva vrea sa poarte tricou cu ala, stie cine a fost si despre ce e vorba si nu cade in ridicolul situatiei de mai sus, ala nu e hipster…dar mai rar; cat despre hipsterul superficial, el se imbraca asa pentru a vazut ca e la trend si ca asa a inceput sa se imbrace cel mai cool tip din scoala ); a da si sunt absolut convins ca cititorii cu tricoul asta in sifonier nu s-au gandit niciodata ca ar fi identic si la fel sa si-l imprime pe Ceausescu pe bluza si apoi sa urle contra comunismului… poate o sa ma apuc eu sa lansez moda sa vad daca prinde, sau ar trebui sa ma dau american ca sa mearga?

Pescuitul e unul dintre cele trei centrle electrice pe care le folosesc la incarcarea acumulatorilor cand luminita rosie de extenuare clipeste des; in fiecare an, imediat ce incepe sezonul o iau prin cele salbaticii si ma desparta de civilizatie pentru cateva zile, o saptamana.

Si chiar daca fizic e foarte obositor si de multe ori crunt de incomod, starea de relaxare psihica pe care mi-o da o dimineata racoroasa sparta de razele soarelui, la sincron cu aburii de pe cursul raului, sau pe care mi-o ofera un apus lin in cantec de greieri, este extraordinara.

Daca mai vorbim si de adrenalina simtita in timpul luptei cu pestele, de ascutirea simturilor in asteptarea trofeului, de intrebarile legate de zgomotele nocturne neidentificate, de gratarul proaspat cu solzosi abia scosi din apa, tabloul unei partide de pescuit e complet.

As putea vorbi despre ce inseamna timpul astfel petrecut de un pescar pasionat cativa ani de zile, de fiecare data gasind nuante si amintiri noi, dar vroiam de fapt sa va spun ca ma vestejesc de ciuda… anul asta nu am ajuns la pescuit nici macar odata, nici macar pe o balta daca nu in salbaticie, nu am fost absolut deloc, di mi-e dor si mi-e jale.

Imi faceam sperante la toamna lunga si blanda de care se vorbea si ma alinam cu gandul ca o sa stau macar doua saptamani din ea pe ape, dar vremea pare a se razvrati din nou… si abia asteptam sa va dau pe spate cu niste trofee de sa nu le poata cuprinde obiectivul.

Cam terminandu-se serialele calde am cautat ceva mai in urma. “Band of brothers” este un serial exceptional realizat despre o divizie aeropurtata in focul razboiului, de la perioada de antrenamente, prin debarcarea in Normandia plus unele dintre cele mai groaznice batalii ale razboiului, pana la pace.

Nu e un serial de actiune, gen the Unit sau orice serie cu super tatici care rup mielu’ in doua, ci un tablou de razboi care deseneaza extraordinar personajele atat de diferite aruncate in lupta, atmosfera ( aici am impresia ca regizorul a preferat un putin mai sugestiv unui real care ni s-ar fi parut tras de par), intr-un cuvant razboiul vazut prin ochii celor din focul luptei.

Atat de realist realizat mi s-a parut ca era cat pe ce sa il confund cu un documentar, noroc ca majoritatea actorilor ii stiam din filme si seriale mai noi, ca Hanks si Spielberg cred ca au adunat toti tinerii capabili din anul ala si i-au trantit in seria asta. Pur si simplu excelent.

Noul Sherlock Holmes. Da, nenicule, inca o ecranizare cu aventurile celebrului super detectiv consultant. Daca pana acum atmosfera serialului era atent coregrafiata dupa romanele lui Doyle cred ca semnalul tras de ultimul film Sherlock Holmes, adica faptul ca povestea sau personajul poate fi totusi interpretata mai larg a dus la o ecranizare altfel.

Paradoxal, mi se pare ca personajul, intriga si atmosfera totala este mult mai fidela scriiturii decat cea din ultimul film pentru marile ecrane, chiar daca, atentie, totul este mutat in zilele noastre. Odata mi-am imaginat si eu un sherlock transpus in Londra de azi si mi s-a parut ca zumzetul marii metropole, aglomeratia si tot ce o compune ar face praf exact spatiul in care Sherlock se putea misca cu atata usurinta.

Se pare ca si realizatorii serialului s-au gandit la acelasi lucru asa ca Londra lor de acum, e cumva o Londra diluata si cam la fel de pitoresca ca cea de atunci, fara ambuteiaje si valuri de oameni mergand la munca; in rest totul a fost adus la modern, Sherlock foloseste Google si gps pe paine, iar indiciile pe care le observa sunt introduse foarte frumos in pelicula. Daca as avea sa reprosez vreun lucru serialului este ca Sherlock este prea tanar ca sa prezinte o atare experienta si arata mai degraba a bampir de twilight decat a detectiv genial si excentric, da na… probabil s-a gandit si la publicul feminin.

Mda, deci astea sunt “noutatile” cu care mi-am mai clatit ochii.

Aburi se ridicau lent din covorul de frunze si ace umed, acoperind intr-o ceata moale aerul racoros al diminetii, facand hribele si mai greu de gasit. Omul nostru mergea sprinten pe potecile numai de ele stiute cautand buretii ascunsi prin cele mai intortocheate hatisuri.

Umpluse juma’ de tolba dar mai avea doua sacose de panza, cu burta larga, care abia asteptau sa mai gaseasca o poienita doua cu hribe. SI uite asa intindea pasul culegatorul, imbracat in bej-verzuliul atat de intalnit la omul des intrator in padure, prin ceata pufoasa, ca o fantoma surprinzator de energica.

In linistea aia scuturata doar de o briza usoara de vant si zgomotul pasilor se auzi dintr-o data un raget infiorator, adanc si brutal de iti paraliza toata simturile, urmat de niste trosnituri puternice, de brad tanar facut aschii. Se intoarse barbatul spre stanga si vazu ursoaica cu botul larg deschis si cu doi pui in spate, cum navaleste exact spre el, doborand tot ce are in cale.

Arunca tolba inspre ea si o rupse la fuga cu parul de pe spate in pozitie de drepti. Urma un iures teribil cu sarituri, rasuceli, tumbe si accelerari din partea amandorura, omul incercand sa scape si ursoaica exact opusul. Ajuns la o buza de rapa alunecoasa barbatul se arunca in gol, stiind din copilarie cum ii va amortiza lutul sfarmicios caderea si se duse de-a dura pana la marginea satului, unde ursoaica nu mai avea ce cauta.

Pe langa urlete fiarei, in tot timpul goanei nebune se auzisera tipetele disperate ale barbatului, doar oleaca mai groase decat cele ale unei muieri isterice, dar atat de puternice ca, mai ales fiind dimineata si liniste, se auzisera in tot satul. Ei, abia asteptau amicii omului, multi dintre ei vanatori sa isi ascuta limba facand haz de exact de aspectul asta al intamplarii.

Dupa ce se linisti omul oleaca o lua agale sa se intalneasca cu restul, ca doar zi de sarbatoare fara un pic de eveniment social nu se poate. Nu se astepta saracul sa il primeasca toti cu ranjetul pe buze, razand care mai de care in barba si asteptandu-l pe cel mai ranzos dintre ei sa deschida atacul.

- Ia zi, barbate, tu tipasi atat de tare ‘neata asta ca mi s-au ouat toate gainile odata de sperietura si mi-e sa nu dea vreuna coltu’, sa stiu pe cine iau la socoteala?

Imediat pornira in aer inca vreo doua-trei cugetari din astea, intr-o mare de rasete, care mai de care mai bascalios. Omul nostru nu avea ce sa se supere ca doar abia scapase din ghearele mortii, dar parca nici bine nu ii pica sa fie tinut in focuri d-astea toata ziua. Asa ca, in loc sa o dea la invartit, cum ca ursoaica tipa ascutit si el gros sa o sperie, sau cum ca Leana a lu Iepuroiu’ facea scandal in acelasi timp, el a lipit doar cateva cuvinte cu o siguranta de sine deosebit de barbateasca, moment in care toti au tacut malc si l-au cinstit iute cu o palinca.

- Ma, da voi ce pizda masii ati fi facut?

Inceput de saptamana cu zmeura, fruct de padure si nu numai pe care il gasesti in zmeuris, adica o naclaiala de tulpini, pietre, urzici, crengi si tepi. Daca o culegi din zone muntoase, sa spunem bucovinene, sau retezanene, poti da nas in nas cu ursul, un animal modest si bine crescut care este extrem de iubitor de asa ceva, sau cu vreun sarpe ce profita de scurtimea zmeurisulu si se incalzeste si el putintel la soare.

Daca va intrebati de ce ar merita atata pericol pentru un fruct care nu e nici mare, nici dulce, nici extrem de gustos, pot sa va aduc pe directia cea buna spunandu-va ca din zmeura iese un lichior de mare clasa, extrem de aromat ce bate la fund orice Marie Brizard de 12 ani ati fi baut domniile voastre.

Si daca tot va povestii de pericole iata si o poza cu unul din ele, jupan care mi-a comis un favor, facandu-ma sa ma simt din nou tanar, pentru ca numai un june cu deosebite capacitati atletice si o agilitate iesita din comun ar fi reusit realizarea unei asemenea sarituri in lateral, exact cand, furios s,erpisorul se pregatea sa imi spuna ca nu e frumos sa calc pe el.

O saptamana spornica la munca, nu e mai bine la birou unde nu e nici picior de serpisor?